Semne de mirare

> Unei fetițe i s-a oprit, prin intervenții medicale, creșterea. Părinții unei fetițe din SUA, medici în Seattle, au decis să o oprească din creștere pe fiica lor, ea suferind de o maladie extrem de rară a creierului (encefalopatie statică). Fetița a fost supusă unei operații ce a presupus, printre altele, extirparea uterului și a apendicelui. Din 2004, când a avut loc intervenția, ea a fost supusă și unui tratament hormonal. Fetița, pe nume Ashley, este numită de părinții ei “Îngerul pe pernă”, din cauză că trebuie să stea astfel, permanent nemișcată; de altfel, fetița nu poate merge, vorbi, nu-și poate înălța capul de pe pernă nici pentru a înghiți. Întreruperea creșterii sale se consideră că a fost necesară întrucât, dacă s-ar fi dezvoltat normal, nu ar mai fi putut fi “manevrată”, pentru a primi îngrijirile cuvenite. În plus, la pubertate, ar fi intervenit și alte complicații… Acum, se speră ca fetița să nu depășească 1,3 metri și 34 kg.
 

> S-a strecurat printr-o rachetă de tenis! La Sydney a avut loc un festival ce i-a avut ca eroi pe contorsoniști. Printre vedetele de la ultima ediție s-a numărat “Căpitanul Frodo”, din Norvegia, care a uimit asistența atunci când a reușit să treacă printr-o rachetă de tenis. Spetacolele au avut loc în așa-numitele “spiegeltents”, corturi utilizate ca săli de dans sau baruri. > Singur-singurel, pe Atlantic. Michael Perman, 14 ani, din Marea Britanie, a reușit să traverseze Atlenticul, singur, la bordul unui yaht numit Cheeky Monkey. Aventura lui solitară a durat 6 săptămâni și jumătate. El și-a început călătoria la Gibraltar și a ajuns, finalmente, pe coasta insulei Antigua. Pe tot parcursul călătoriei, tatăl său, un împătimit al navigației cu pânze, și-a supravegheat totuși fiul, de la bordul unui alt vas. > Moș Crăciun a venit cu… autotrenul. De sărbători, în localitatea Hawke’s Bay din Noua Zeelandă, Moș Crăciun a venit într-un mod insolit. Pur și simplu, pe neașteptate, un autotren încărcat cu 25000 litri de lapte a intrat și a trecut, în plină viteză, prin 3 imobile de locuit! Din fericire, n-au fost victime, iar oamenii au considerat aceasta un “miracol” al sfârșitului de an. Șoferul a scăpat autovehiculul de sub control după ce… s-a înecat cu o bomboană. Nici chiar el nu a avut de suferit: după ce s-a dezmeticit, a reușit să-i acorde primul ajutor lui John Ashman, lângă fotoliul căruia… parcase. Din nefericire, evenimentul rutier s-a soldat, pe lângă importantele distrugeri, cu decesul a trei pisici, aflate în cea de-a doua locuință. > Telefon antialcool. O companie japoneză a pus în vânzare un telefon mobil care analizează expirația șoferilor de taxi sau autobuz. Dacă detectează urme de alcool, telefonul îi apelează automat pe șefii șoferilor! Telefonul se numește “Alc-Mobile” și se vinde cu 950 de euro. Aparatul este dotat și cu cameră foto, și cu sistem GPS. > Un fotomodel transporta droguri în… stomac! Manechinul de origine dominicană Mercedes Brito (1,68 – 88 – 60), de 24 de ani, riscă să-și încheie cariera prematur. Tânăra a fost prinsă de poliția italiană, încercând să introducă în țară 1,2 kg de cocaină, ce se afla ascunsă în stomac, în 98 de capsule ce fuseseră înghițite. Transportul de droguri valora peste un milion euro, iar fotomodelul ar fi urmat să primească 4000 de euro dacă operațiunea se încheia cu succes. Ea venea din Belgia și a prezentat, la aeroportul din Catania, un pașaport danez.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: