> Am citit într-un manual de specialitate că dacă vrei să fii, cât de cât, ferice, atunci e musai să respecți în viața asta de cotei pământean un anume rețetar. Și uite-l: A iubi și a fi iubit, a oferi și a primi iubirea, iată de ceea ce au cel mai mult nevoie oamenii. Iar adevărul este acela că ei au încă și mai multă nevoie să iubească decât să fie iubiți. Iubirea este singura capabilă să ne însuflețească, să ne inspire, este cea mai mare sursă de binecuvântări. De aceea, să nu împiedicați niciodată inima voastră să iubească. Iubiți fără încetare, întreaga creație, toate creaturile, dar căutând mereu să dați cea mai bună expresie iubirii voastre. Desigur, trebuie să fiți deopotrivă de prudenți. Dacă vă expuneți prea mult iubirea, veți risca să se abuzeze de voi. Deci, în acest caz, înțe-lepciunea trebuie să-și afle a-portul său. Ea vă va învăța cum să fiți rezervați fără să vă su-focați pentru aceasta iubirea, altminteri voi veți fi aceia care veți muri. Da, adesea este mai bine să nu vă arătați iubirea, ci să o păstrați în interior, ast-fel ca ea să-și facă lucrarea… Frumos! Numa’ că… ka și cu bu-nătatea (și-n genere cu virtuțile esențiale – răbdarea, adevărul, smerenia și câte altele vor mai fi fiind ele acestea) nu se predau pe niciunde în planetă, prin cele colegii au universității. Bine că se procesează la tot soiul de tâmpenii și prostii. Că tare bine a mai zis scriitorul ăla american valabil intitulat Faulkner: dacă școlile s-ar opri din funcționare o sută de ani (o sută de ani, cât Viața româneracă pomenită!), lumea, omenirea ar progresa e-norm. Ridic primul lăbutza la chipiu, pocnesc primul la bo-canci și… sunt Pro! > Încolo?! Aflu că femeile își doresc șase lucruri de bază de la soțul lor: să fie brav, înțelept, bogat, generos, ascultător față de ele și… viril! Asta din urmăă (urma scapă turma), apooi musai că DAA! > Iar bărbatul care-și do-rește o căsătorie fericită trebuie să-nvețe să-și țină gura închisă și portofelul deschis. Mișto. Groucho Marx a zis-o. Și-ncă una (de Ezra Bowen): Dacă te vei căsători pentru bani, cu siguranță nu vei câștiga decât bani. Mda! > Ce mai face frene-ticul, cândva, actor ilustru al Sucevei Stelică Nistor?! (mama sa, minunată femeie, era secre-tară la Școala 1). Nu știu ce face, da’ știu că face bine (altora). Uite, în cea mai glossy revistă de pe la noi – Tango (redactor-șef, Alice Năstase) se povestește f. frumos cum acest nobil om al Bucovinei, deși cu sănătatea-i cam în pioneze, vaai, a salvat, cumva, viața (îndemnându-l a se duce, a se căuta și a face ce și cum trebuie)… academicia-nului cațavenc Tudor Octavian, coneseur bazat într-ale artei, prozator de luat în seamă, con-deier și strong coseur, care, sorry, era cât pe ce s-o mierleas-că, din pricină de cord. Nasc și la… > Și ultima (că tot e moț de sezon în chestiune), am învățat-o spre mai bună dumirire de la un mare părinte spiritual, ceea ce-ți voi îndruga și mătălutză mai la vale: Împărtășania creș-tinilor, acea parte a slujbei în care preotul consacră pâinea și vinul pe care le distribuie apoi credincioșilor, ne amintește de ultima cină pe care a luat-o Iisus cu ucenicii săi. Dar nu Iisus a fost acela care a insti-tuit-o, ea exista cu mult timp înaintea sa, fiindcă în Facerea ni se spune cum Melhisedec, pre-otul Dumnezeului celui Prea-înalt, l-a întâmpinat pe Avram cu pâine și vin. Împărtășania este un act fundamental al vie-ții spirituale și nu este nevoie pentru a te împărtăși să pri-mești o hostie sau pâine și vin binecuvântate de către un pre-ot. În fiecare zi, la fiecare ma-să, vă puteți împărtăși prin intermediul hranei. Da, fiște-care dintre voi poate deveni un preot – este o vocație pe care o are în interior în fața Domnu-lui – prezentându-se el însuși pentru a oficia o slujbă în fața celulelor sale, dându-le să mănânce și să bea. Dacă sunteți conștienți de acest rol, celulele voastre vor primi ceva sfânt și veți resimți bucuria ce o arată, fiindcă ele și-au îndeplinit în sfârșit sarcina cu care au fost predestinate… (D.B., mai abitir ca… țârcovnic, cu țăcăliee)
Pe coclaurii festivi ai Uniunii Scriitorilor, ieri, s-au serbat cei 100 (una sută) ani de când via-ză ilustra publicațiune pornită de Gabaret Ibrăileanu – Viața românească. Ca și preotul Hrehor-sucevitzanul, ca și alți scribi bucovineni, am avut și eu prilejul să trec prin paginile revistei, în câteva ture. Bogdaproste! Un cuvânt de slavă, și azi, amicului mușenițan Vasile Andru-iluminatul, care, pe-acilea, a combătut amar (frumos) de anișori. La mai mare…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii