Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30

„Suntem în grafic cu promisiunile din campania electorală din anul 2020”

„Suntem în grafic cu promisiunile din campania electorală din anul 2020”

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:45 Comentariile sunt dezactivate

>„A trecut doar un an, iar până la finalul mandatului vom onora toate promisiunile din platforma program cu care am câştigat noul mandat” dă asigurări şeful municipalităţii sucevene > Sunt pregătite proiecte în valoare de 500 milioane de euro, acestea urmând a fi finanţate în cadrul ZUF, în perioada 2021-2027Citeşte

> L.D. CLEMENT

Calul troian

Despre calul de dar, vorba vine că să-l preţuieşti aşa cum e, chiar şi gloabă; însă când e cazul unuia asemenea celui troian, e bine să-ţi faci griji… În felul acesta am croit azi prolog la vestea guvernamentală cum că, după următorul revelion, leafa minimă netă la români ar creşteCiteşte

Suplimentare de peste 10 milioane de lei pentru lucrări de protecţie, asfaltări şi modernizări pe drumurile judeţene

Suplimentare de peste 10 milioane de lei pentru lucrări de protecţie, asfaltări şi modernizări pe drumurile judeţene

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:44 Comentariile sunt dezactivate

> Din economii şi redistribuiri se alocă bani pentru „întocmirea de expertize, studii, documentaţii tehnico-economice şi proiecte pentru drumuri balastate şi poduri cu defecte minore” Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava beneficiază de o suplimentare cu 10,82 de milioane de lei a transferurilor de capital, ca urmare a rectificăriiCiteşte

„Subvenţiile europene” vor fi strict condiţionate de înregistrarea, circulaţia şi bunăstarea animalelor, cât şi de asigurarea biosecurităţii şi protecţiei mediului

„Subvenţiile europene” vor fi strict condiţionate de înregistrarea, circulaţia şi bunăstarea animalelor, cât şi de asigurarea biosecurităţii şi protecţiei mediului

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:43 Comentariile sunt dezactivate

> „Dacă nu sunt respectate toate aceste condiţii, vor fi puse serioase piedici în calea accesării fondurilor prin viitorul PNDR” subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA, care evidenţiază că pachetul de eco-condiţionalitate reprezintă peste 30% din totalul finanţării PNDR Dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi SiguranţăCiteşte

Un bărbat a fost reţinut după ce a fost prins în fondul de vânătoare din Suceviţa cu o armă deţinută ilegal

Un bărbat a fost reţinut după ce a fost prins în fondul de vânătoare din Suceviţa cu o armă deţinută ilegal

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:42 Comentariile sunt dezactivate

Jandarmii din Rădăuţi au depistat o armă de vânătoare deţinută ilegal în fondul de vânătoare de pe raza localităţii Suceviţa, marţi seara, 28 septembrie, în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii braconajului cinegetic, după cum a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava. Un TAF era condus de un bărbatCiteşte

Peste 400 de suceveni s-au vaccinat cu doza a treia de vaccin anti-Covid

Peste 400 de suceveni s-au vaccinat cu doza a treia de vaccin anti-Covid

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:41 Comentariile sunt dezactivate

Primele 408 persoane s-au vaccinat marţi, 28 septembrie, cu doza a treia a vaccinului anti-Covid în centrele de vaccinare din judeţ. Datele au fost transmise ieri, de directorul executiv al DSP Suceava, farm. Olivia Ioana Vlad, care a anunţat că, în total, marţi s-au vaccinat 778 de persoane, un numărCiteşte

Şcolile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depăşeşte 6 la mia de locuitori

Şcolile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depăşeşte 6 la mia de locuitori

Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30, Naţional 30 septembrie 2021 la 12:28 Comentariile sunt dezactivate

Ministrul Educaţiei anunţă, referitor la scenariile de funcționare a şcolilor, că Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel deCiteşte

Bătaie crâncenă pentru o slujbă de ajutor de şef de post !

Bătaie crâncenă pentru o slujbă de ajutor de şef de post !

Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30, Naţional 30 septembrie 2021 la 12:24 Comentariile sunt dezactivate

> Potrivit IGPR, peste 8.100 de candidaţi s-au înscris la concurs pentru 412 de astfel de posture 8.161 de candidaţi, din sursă externă, s-au înscris la concurs pentru cele 412 posturi de ajutor de şef de post, prin încadrare directă, a anunţat Agerpres, citând informaţii furnizate de IGPR. „Cei maiCiteşte

Prefectura Suceava îi îndeamnă pe suceveni să se vaccineze anti-Covid

Prefectura Suceava îi îndeamnă pe suceveni să se vaccineze anti-Covid

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:21 Comentariile sunt dezactivate

> Potrivit acesteia, vaccinarea este cea mai simplă şi eficientă modalitate de a scăpa de formele grave ale bolii, scade riscul de internare, riscul de complicaţii Subprefectul judeţului Suceava, Alexandru Salup, i-a îndemnat pe suceveni să se vaccineze împotriva Covid-19. „Îi îndemn pe toţi sucevenii să aibă încredere în beneficiileCiteşte

Scenariul roşu – de actualitate şi pentru alte localităţi

Scenariul roşu – de actualitate şi pentru alte localităţi

Actualitate, Crai nou nr. 8607 din 2021-09-30 30 septembrie 2021 la 12:21 Comentariile sunt dezactivate

> Municipiul Vatra Dornei şi comunele Panaci, Sadova şi Satu Mare, în scenariul roşu > Oraşul Frasin şi comunele Buneşti, Cacica, Fundu Moldovei, Hănţeşti, Horodnic de Sus, Vicovu de Jos, în scenariul galben CJSU Suceava s-a întrunit, marţi, în şedinţă extraordinară, pentru a dispune noi măsuri în localităţi ale judeţuluiCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI