„A ascultat Măria Sa, Voievodul nostru, Sfânt Ştefan cel Mare, de Cuviosul Sfânt Daniil Sihastrul, şi a rânduit ca Patronul Mănăstirii Voroneţ
să fie Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.”
*
Frigul ceţos al dimineţii Sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, la Sfânta Mănăstire Voroneţ s-a topit treptat sub căldura cuvintelor Preasfinţitului Ignatie, Episcop al Huşilor, cel care, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a condus marţi, 23 aprilie 2024, în fruntea unui bogat sobor de preoţi, slujba hramului vestitei ctitorii a lui Ştefan cel Mare. Dacă în timpul stăreţiei neuitatei stavrofore Irina Pântescu, bucuria acestei slujbe însemna obişnuit şi bucuria reîntâlnirii cu neuitatul nostru arhiepiscop Pimen, acum, sub stăreţia stavroforei dr. Gabriela Platon, înseamnă şi bucuria de a cunoaşte, de a asculta luminoase personalităţi ale Bisericii noastre Ortodoxe. Fiecare altfel în felul său, îmbogăţindu-ne sufleteşte, îmbogăţindu-ne mintea. Preasfinţitul Ignatie a stăruit asupra unui crâmpei din biografia credinciosului şi viteazului Gheorghe, în care martiriul, rezistenţa în faţa ispitirilor şi chinurilor au fost desluşite nu ca o expresie a curajului său, ci ca o iubire fără seamăn faţă de Hristos, iubire zămislitoare de curaj. În continuare, meditaţia răscolitoare despre iubire a Preasfinţitului, culminând cu înţelegerea aparte cu care ne-a întors privirile spre Judecata de Apoi de pe zidul de apus al Bisericii, a aflat în glasurile fetiţelor şi băieţeilor în costume naţionale ale formaţiei „Humoreanca”, pregătite de profesoara Luminiţa Croitoru, înălţând pricesne, un corolar de gingăşie, puritate şi speranţă. Din tăriile celeste a răzbătut o rază de soare, şi ciripitul păsărilor i-a însoţit pe copii, şi încă o vreme după aceea le-a fost ecou.
Maica Stareţă a mulţumit Preasfinţitului pentru cinstea făcută obştii Voroneţului la acest hram special al istorii sale, special prin împlinirea a 33 de ani de existenţă, cât vârsta pământească a Mântuitorului. Prietenos, Preasfinţitul Ignatie a mulţumit pentru invitaţie, a amintit că şi Catedrala Episcopală Huşi a fost cititorită de Sfântul Voievod, a preţuit prezenţa preoţilor din sobor şi a creştinilor la Sfânta Liturghie – „Dragostea dumneavoastră ne face mai buni!” – şi l-a salutat pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Niculai Barbă, aflat cuviincios şi discret în mulţime.
Urmăriţi parcă de privirile lui Daniil Sihastrul şi ale celui de-al treilea ctitor al Voroneţului, cum l-a numit Preasfinţitul Ignatie pe Mitropolitul Grigore Roşca, dar şi de camerele foto ale colegilor de breaslă, între care prietenele noastre Maria Toacă, de la Cernăuţi, Daniela Micuţariu, Mihaela Buculei, şi de drona lui Constantin Ciofu, am mers alai la locul odihnei de veci a primei stareţe a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, Irina Pântescu, bucurându-ne pe drum de revederea cu stavrofora Elena Simionovici, scriitoarea Voroneţului, monahia Teofana Vlad, secretara Mănăstirii, proaspăt sărbătorită pentru ziua natală, cu preoţii suceveni Constantin Ciupu şi Viorel Vârlan şi de vederea călugărului Pimen de la Sfântul Munte Athos. Lalele, bănuţi şi pomişori în floare păşeau odată cu noi, învăţându-ne tăcut să căutăm şi să descoperim frumuseţea şi bunătatea unei zile aspre nu numai prin temperatura scăzută, ci şi prin evocarea luptei cu chinurile şi balaurii a marelui mucenic Gheorghe. Biruitorul!
Frumuseţea şi bunătatea zilei ne aşteptau şi pe chipul Stareţei Dintâi, la al cărei mormânt a avut loc slujba de pomenire a Ctitorilor. Şi despre frumuseţe şi bunătate a vorbit şi Stareţa Gabriela, lăudând ştergarele ţesute de ultimele ştiutoare ale artei lor din Straja, şi florile din soiuri bătrâne, rare, aduse de la Cernăuţi. Pentru că se ştie, Preasfinţia Sa a continuat cu glasul său învăluitor, cu noi sunt şi medicii Ecaterina şi Nicolae Duca şi din Chişinău, şi Maria Toacă din Cernăuţi, Elena Nandriş de la Mahala, Lazăr Fialcovschi de la Molodia (Plaiul Cosminului), adică Moldova lui Ștefan cel Mare, cum îi plăcea Măicuţei Stareţe Irina Pântescu să spună. Numele Elenei Nandriş a încălzit cu o amintire cuvântul Vlădichii Ignatie. Mergea cu metroul în Paris la Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle, când desprinzându-şi privirile de pe pagina cărţii pe care o citea cu sufletul la gură şi-a dat seama că ratase staţia, pierzând astfel şi avionul. Cartea era „20 de ani în Siberia. Amintiri din viaţă” de Aniţa Nandriş Cudla. „De trei ori am citit-o!” Exclamaţia Preasfinţei Sale a fost cel mai vibrant omagiu adus Cărţii de ziua ei, pentru Alis Niculică şi Alexandru Ovidiu Vintilă de la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, pentru Isabel Vintilă, Virgil Polizu, pentru mine şi pentru mulţi alţii. Dar pentru Elena Nadriş, neam, cunoştinţă, prietenă cu urmaşii sutelor de mahaleni deportaţi pentru singura vină de a fi români, şi pentru Maria Toacă, autoarea celor mai importante cărţi despre durerile, rănile încă deschise ale celor de un sânge şi un grai cu ei nu numai din Mahala, ci din tot nordul Bucovinei, a reprezentat cu mult mai mult decât un omagiu adus cărţii de ziua ei: semnul din inimă al unei solidarităţi de inimă, de suflet, de conştiinţă peste timp. Aşa că l-am înţeles şi le-am înţeles prea bine când lumea începuse să se risipească, şi Preasfinţia Sa şi Elena Nandriş, şi Maria Toacă nu se îndurau să se despartă, având încă ceva de aflat, încă ceva de adăugat, în această poveste neîncheiată a Bucovinei pe cruce.
Stareţa Gabriela, mică de statură, dar cu privirea înaltă, îi cuprinde pe toţi, cum niciun aparat foto şi nicio dronă nu poate. Episcopul i-a lăudat aşezarea altarului de vară cu ochii spre Judecata de Apoi. Dar de 33 de ani, ea ştie foarte bine că nu numai noi ne uităm la textul din Evanghelie scris în carnea de lut celest a Bisericii Voroneţului, ci deopotrivă Judecata ne priveşte pe toţi.
Comentarii