Pe strada Ştefan Tomşa

Utilajele au intrat în plin la demolarea celor 59 de garaje în locul cărora se va ridica prima parcare supraetajată a Sucevei

> „Imediat după Paşti garajele vor dispărea, locul va fi curat şi ne vom apuca de lucrările la parcare” informează viceprimarul Lucian Harşovschi > Asigurate vor fi 307 de locuri de parcare, valoarea totală a investiţiei fiind de 39,89 de milioane de lei, cu termen de realizare de 24 luni

 Municipiul Suceava a început demolarea garajelor de pe strada Ştefan Tomşa, la intersecţia cu strada Alexandru cel Bun, în apropierea sediului Primăriei, pe terenul pe care se va construi prima parcare supraetajată din reşedinţa de judeţ. Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă la faţa locului, că valoarea contractuală a lucrărilor de dărâmare este de 361.000 de lei (inclusiv TVA). În cauză sunt 59 de garaje care au fost expropriate, pentru terenurile proprietate privată în suprafaţă de 4.512 mp plătindu-se despăgubiri de 1,27 de milioane de lei, adică aproximativ 258.000 de euro. „Imediat după Paşti garajele vor dispărea, locul va fi curat şi ne vom apuca de lucrările la parcarea supraetajată” a spus Lucian Harşovschi.

Adjunctul şefului executivului local informează că parcarea supraterană va avea 5 niveluri, asigurând 307 de locuri de parcare pentru autoturisme, cât şi o terasă circulabilă. Valoarea totală a investiţiei este de 39,89 de milioane de lei, cu termen de realizare de 24 luni. Obiectivul va fi dotat cu 54 de staţii de încărcare pentru maşinile hibride şi electrice, dar şi un spaţiu pentru parcarea bicicletelor. De asemenea, sunt prevăzute montarea de camere de supraveghere video şi amenajarea de platforme betonate pentru colectarea deşeurilor. Terasa va fi destinată activităţilor în aer liber şi va fi prevăzută cu bănci, aparate de sport, locuri de joacă şi spaţii plantate cu gazon, arbuşti şi plante ornamentale. Pe faţada clădirii vor fi amplasate elemente decorative şi plante ornamentale care se încadrează în planul urbanistic zonal şi cu arhitectura construcţiilor adiacente. În ceea ce priveşte accesul auto şi pietonal, precum şi cel al utilajelor pentru stingerea incendiilor, acestea vor fi posibile atât din strada Alexandru cel Bun, cât şi din strada Ştefan Tomşa. Demisolul va permite circulaţia în lungul străzii Ştefan Tomşa şi tot la acest nivel se vor amplasa spaţiile administrative şi tehnice. Printre beneficiile investiţiei în parcarea supraetajată, enumerate de către viceprimarul Lucian Harşovschi sunt creşterea confortului general al cetăţenilor, prin asigurarea de locuri de parcare, dar şi eliberarea spaţiilor publice centrale, contribuind la scăderea poluării, prin încurajarea utilizării serviciului de bikesharing.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI