Depozitul temporar de deşeuri menajere de la Ipoteşti a fost închis in situ

> Transportarea la Moara a „muntelui de gunoi” de la Ipoteşti „ar fi presupus un efort financiar extraordinar”, de circa 10 milioane de euro”, susţine primarul Ion Lungu

> „Anterior degradat, acum terenul este un cadru natural potrivit petrecerii timpului în aer liber” a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi, reliefând că proiectul este un exemplu de bune practici la nivelul UE

Proiectul municipiului Suceava, de închidere in situ a fostei gropi temporare de gunoi de la Ipoteşti, este finalizat, ieri autorităţile administraţiei publice locale făcând recepţia finală şi o vizionare a rezultatului lucrărilor. În luna noiembrie a anului 2022, contractul de finanţare a investiţiei, în valoare de 8,64 de milioane de lei, granturi norvegiene, a fost semnat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Ulterior, „operatorul de program”. Ulterior, în urma analizării progresului realizat, Ministerul a aprobat o suplimentare de 2,94 milioane de lei, ajungându-se la un total de 11,11 de milioane de lei. Alternativa la închiderea in situ a platformei de la Ipoteşti ar fi fost transferarea acestor deşeuri la depozitul ecologic de la Moara, amenajat în cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor. La Ipoteşti, pe malul râului Suceava, în intervalul 2014 – 2019, 105.000 de suceveni şi 5.200 de agenţi economici din reşedinţa de judeţ au generat 428.204,46 mc de deşeuri, „cantitate care ar fi solicitat timp îndelungat de transportare, dar şi costuri mari, care ar fi trebuit suportate de municipalitate”.

Potrivit primarului Ion Lungu, transportarea la Moara a „muntelui de gunoi” de la Ipoteşti „ar fi presupus un efort financiar extraordinar”, de aceea prin adoptarea noii soluţii s-a făcut o economie de 10 milioane de euro. „Este un proiect bine realizat, care este dotat cu panouri fotovoltaice, autonom din punctul de vedere al energiei electrice. Semnalez, însă, un lucru deosebit de important, şi mă adresez şi Ministerului Mediului. Trebuie să ne grăbim să găsim soluţii de procesare a deşeurilor menajere, deoarece, mai devreme sau mai târziu, se va umple şi depozitul de Moara şi vom fi nevoiţi să o luăm de la capăt cu această problemă” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Transferarea cantităţii totale de deşeuri s-ar fi făcut într-un interval de 4 ani, cu un total de 4.280 de curse, cu costuri de relocare şi depozitare care ar fi ajuns la 46,90 de milioane de lei, „cu riscul de a fi redusă considerabil capacitatea şi închidere cu 3 ani mai repede a depozitului de la Moara”. Astfel, odată cu finalizarea proiectului, terenul afectat iniţial a fost transformat în spaţiu verde, prin însămânţarea cu iarbă şi plantarea a 300 mesteceni albi). Totodată, zona a fost sistematizată vertical şi orizontal, realizat fiind şi un drumul perimetral din materiale reciclate, acesta având o lungime de 600 de lungime metri şi lăţime de 3 metri. „Anterior degradat, acum terenul este un cadru natural potrivit petrecerii timpului în aer liber, prin plimbare, pe role şi biciclete. În ceea ce priveşte tehnologia folosită şi modul de construire a depozitului, acestea reprezintă un exemplu de bună practică la nivelul Uniunii Europene, fiind printre primele proiecte care au adoptat această tehnologie ca soluţie de închidere definitivă” a explicat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiul Suceava.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI