Un bărbat a fost reţinut după ce a fost prins în fondul de vânătoare din Suceviţa cu o armă deţinută ilegal

Jandarmii din Rădăuţi au depistat o armă de vânătoare deţinută ilegal în fondul de vânătoare de pe raza localităţii Suceviţa, marţi seara, 28 septembrie, în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii braconajului cinegetic, după cum a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava.

Un TAF era condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Straja, iar în imediata apropiere era un alt bărbat, în vârstă de 30 de ani…

„În urma controlului vehiculului, în cabina utilajului, în spatele scaunului şoferului, jandarmii au constatat că proprietarul deţinea o armă de vânătoare cu lungimea de aproximativ 60-70 cm. Fiind întrebat despre provenienţa armei, acesta nu a putut oferi detalii, iar în acest sens a fost condus la sediul Postului de Jandarmi Suceviţa” a transmis sursa citată.

Astfel, la faţa locului au fost solicitaţi poliţiştii, care au constat că niciunul dintre bărbaţi nu era autorizat să deţină sau să folosească astfel de armament.

Drept urmare, jandarmii au întocmit proces-verbal de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Ulterior, în aceeaşi seară, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul de 40 de ani. El este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept. (N.B.; Foto: IJJ Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI