Amant. „O femeie nu-şi poate alege un prieten mai trainic, mai discret şi mai curat decât pe amantul celei mai bune ei prietene.” (Allenberg)
Cancer. 485.000 de femei mor anual în lume din cauza cancerului de sân.
Corn. „Nu te uita lele lung / Că n-am coarne să te-mpung. / Am leliţă doar un corn / Când te-mpung cu el, te-adorm.” (din Pătrăuţii pe Siret, reg. Cernăuţi)
Divorţ. Rata divorţului (la o mie de locuitori) este de 3,2 în China, faţă de 1,9 în Franţa.
Foto. Într-un sat unguresc din Ardeal locuia un fotograf român care făcea poze şi portrete, dar cam nereuşite, pentru că ba ieşeau de la jumătate în jos, ba cu ochii roşii, ba cine ştie cum… Aşa i se şi dusese vestea în zonă!… Într-o zi vin la el două unguroaice, mamă şi fiică, pentru a-şi face ceva portrete de trimis rudelor din Ungaria. Mama zice: Bune ziua, domnu’ foto! Vinit noi la dumnevostre se foteţi la noi… Pe mine rog foteţi în picioare iar pe fata rog foteţi în fund… Numa che rughem noi la dumnevostre foteţi la noi aşa ca să iese ochii bine la noi!…
Icoane. Dacă vorbim totuşi de icoane „făcătoare de minuni” prestigioase, asta înseamnă nu un har special al icoanei respective, ci că minunile lor au fost mai bine documentate istoric sau mai elocvent, dar asta, desigur, nu le îndreptăţeşte la un marketing special de tip iconolatru. Icoanele despre care se spune că au „exclusivitatea” facerii de minuni, sau atributul unor minuni selective (vindecătoare de cancer, de beţie, de patimi etc.), au ori scuza nevinovată a pietismului popular (dar vinovată este complacerea clerului), ori motivaţia veroasă a marketingului religios. În ambele cazuri, episcopii noştri ar trebui să intervină pentru a stopa tendinţele iconolatre şi pentru a reda icoanei venerarea în spiritul învăţăturii pe care Sfinţii Părinţi au formulat-o şi apărat-o, adesea cu preţul vieţii lor.” (Ioan-Florin Florescu, preot misionar)
Morgen (fie cum zici matale…). Un alcoolic se trezeşte gol în morgă. Se ridică de pe targă şi se duce spre uşă. La intrare stătea o bătrână: – Bună dimineaţă, doamnă. Acesta, speriată: – Doamne, care „dimineaţă bună”, eşti la morgă, omule!
– Bine, bine, guten morgen atunci. Dai un rachiu!?
Oameni. „Te uiţi la oameni – la bărbaţi, la femei – şi parcă îi vezi pentru prima dată… Uite, îţi zici, femeia asta, de ce e ea femeie? Are obraji, burtă, clipeşte din ochi, vorbeşte. Dă din cap, plescăie din buze, dar înăuntrul ei ce e? O beznă cărnoasă, oase ce scrâşnesc, o reţea de măruntaie şi nimic altceva. Râde, se sperie, încruntă din sprâncene – dar are oare cu adevărat vreun sentiment? Vreun gând? Dacă doar se preface că e femeie?” (Tatiana Tolstaia, „Zâtul”)
Orar. – Doctore, în fiecare dimineaţă am scaun la ora opt. – Asta e excelent. E foarte sănătos. – Da, dar vedeţi… eu mă trezesc abia la ora nouă fix…
„Reprezentare”. Am spus: „Dragă Nina, spune, cum reacţionezi când vezi că niciun bărbat nu te mai adulmecă?” Chiar cuvântul acesta, mizerabil, murdar, l-am folosit. Dar eram destul de bune prietene. Și atunci Nina ştiu că mi-a răspuns: „Iubirea se trăieşte până la moarte, prin reprezentare”. Acum sunt mult mai bătrână decât era Nina Cassian, săraca, când s-a dus, şi îmi dau seama ce teribilă dreptate a avut când mi-a zis cuvintele acelea. Pentru că prin reprezentare, se poate, într-adevăr, trăi iubirea, la modul cel mai sensibil, senzitiv, cu putinţă, stând pur şi simplu cu ochii închişi în pat şi imaginându-ţi acele clipe. Da, cred că asta e reprezentarea. Bine, că te poţi îndrăgosti de un băiat tânăr, de un adolescent frumos, da, dar te îndrăgosteşti de el la 90 de ani ca şi când te-ai îndrăgosti de un bibelou sau de o păpuşă sau… Asta se poate întâmpla, vine dintr-un simţ estetic, o vibraţie, exact cum faci poezie. Dar cealaltă, a trupului, e altfel, acolo poţi să te gândeşti să îţi aminteşti acele momente şi să le retrăieşti. (Nora Iuga)
Scrisoare. „La ce Şerban, la care Foarţă / Să-mi mai descriu tristeţea mea? / Mi-e sufletul precum o scoarţă / De op tratînd despre lalea, / Lalea cu ceapa otrăvită / Ca inima unui baron / Ce părăsit de-a sa iubită / Pleacă spre Africa-n balon / Şi-acolo, într-o oază pură, / C-o carabină tip Flobert / Împuşc-un palmier în gură, / Se-ntoarce şi-l mănîncă fiert / În vechiul său castel cu stafii / Subţiri şi aerul vîscos, / Înconjurat de blînde mafii / De fluturi ce îi cad în sos…” (Emil Brumaru)
Somn. „Am dormit cu tine toată noaptea / la mare la insulă. / Erai sălbatic şi dulce între plăcere şi somn, / între foc şi apă. / Ar putea fi prea târziu / Visele noastre se unesc / deasupra sau dedesubt, / înalte ca ramurile mişcate de acelaşi vânt, / jos ca rădăcinile roşii atingându-se. / Poate visul tău / m-a despărţit de al meu / şi prin marea întunecată / el, visul tău, mă căuta, / la fel ca înainte, / când nu existai încă, / când nu erau vânturi / navighezi alături de tine / şi ochii tăi se uită / Ce mai e acum / – pâine, vin, dragoste şi furie / Vă dau cu mâinile pline, / pentru că tu eşti cupa / care aştepta cadourile vieţii mele. / Am dormit cu tine / toată noaptea în timp ce / Pământul întunecat se transformă / cu viii şi cu morţii, / şi mă trezesc din senin / în mijlocul umbrei / Braţul meu era înfăşurat în jurul mijlocului tău. / Nici noaptea, nici somnul / nu ne pot despărţi. / Am dormit cu tine / şi trezirea, cu gura ta / ies din somn / Avea gust de pământ, / de apă de mare, de alge marine, / din adâncul vieţii tale, / şi primesc sărutul tău / udat de auroră / ca şi cum mi se potriveşte… / din marea ce ne înconjoară.” (Pablo Neruda)
Vie. Pe înserate, un nebun se ia după o femeie. Văzîndu-se urmărită, aceasta o rupe la fugă. Nebunul, după ea. Când reuşeşte s-o ajungă, biata femeie era căzută la pământ, epuizată, îngrozită. – Eşti vie? întreabă nebunul, calm, zâmbitor, amabil. – Da, izbuti să îngaime femeia, oarecum liniştindu-se. – Atunci, de ce nu faci struguri?
Vorbe neaoşe. (din Gh. Paţa, „Folclor licenţios din ara Dornelor”). „Ziua bou, noaptea buhai, / Vai de capul lui de trai!” (Text şăgalnic. În orice caz, boul este cel ce munceşte, iar taurul e pentru prăsilă, desigur; alte comentarii sunt de prisos). „Capu-ncărunţeşte, / Curul nebuneşte!” (Cu adresă la persoanele vârstnice, care nu ţineau cont de trecerea anilor, făcându-şi de cap ca în tinereţe). „Bortă albă ca la bătrâni, / Sulă roşă ca la câni!” (Sensul este acelaşi de mai sus). „Sula crâşcâie-n măsele / Când te vede lată-n şele!”. (Textul reprezintă un compliment, în limbajul aspru, ţărănesc, adresat femeii bine făcute, cu mult vino-ncoace).
Comentarii