Deputatul Ioan Balan cere ministrului Transporturilor un calendar de realizare a centurii ocolitoare Gura Humorului

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, un calendar cu termene pentru realizarea centurii ocolitoare de la Gura Humorului.

Ioan Balan i-a reamintit ministrului că, începând cu anul 2020, Guvernul României a făcut posibilă implicarea autorităţilor publice locale în realizarea unor proiecte de infrastructură de interes naţional şi local.

„Astfel, în luna ianuarie 2021, Consiliul Judeţean Suceava, condus de domnul preşedinte Gheorghe Flutur, a încheiat un proiect de parteneriat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru preluarea de către Consiliul Judeţean a tuturor procedurilor în vederea realizării obiectivului de investiţii «Centura ocolitoare a oraşului Gura Humorului», iar în perioada ianuarie – octombrie 2021 s-a organizat licitaţia pentru studiul de fezabilitate. În perioada octombrie 2021 –octombrie 2022 s-a elaborat studiul de fezabilitate (propunerea şi alegerea tronsonului drumului, studiul geotehnic – foraje, descărcarea arheologică, studiul de trafic), iar în perioada noiembrie 2022 – septembrie 2023, întocmirea documentaţiei pentru acordul de mediu, acordul de la Apele Romane, identificarea proprietarilor, schimbarea sursei de finanţare de pe Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 pe Programul Operaţional de Transport 2021-2027. Acest proiect important pentru judeţul Suceava depinde acum de obţinerea acordului de mediu, de aprobarea studiului de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de scoaterea la licitaţie a lucrărilor de execuţie într-un timp cât mai scurt” a arătat deputatul sucevean.

Ioan Balan a subliniat că apreciază susţinerea pe care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a acordat-o proiectelor de infrastructură din judeţul Suceava şi din întreaga regiune de Nord-Est, motiv din perspectiva căruia solicită ministrului mai multe informaţii în legătură cu realizarea variantei ocolitoare a oraşului Gura Humorului.

Deputatul sucevean i-a solicitat ministrului să menţioneze care este termenul estimat la care Ministerul Transporturilor/Guvernul României va finaliza toate procedurile în vederea demarării licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor şi care este termenul la care estimează că se vor finaliza procedurile de achiziţiei publică şi vor fi atribuite lucrările de construire.

„Vă rog să precizaţi dacă s-a elaborat un calendar al implementării proiectului de investiţii «Centura ocolitoare a oraşului Gura Humorului» (licitaţie, atribuire, termen de execuţie, punere în circulaţie etc.)” a mai cerut Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI