Imnul

> Cristian VĂLIANU

An de an, la început de toamnă, spectacolul emoţionant al începutului de şcoală mă are drept martor. Revederea după lunga (sau nu…?) vacanţă mare stârneşte noianul împărtăşirii experienţelor verii, a dorului, ştiut sau neştiut, de colegi, sau, pur şi simplu, a ultimelor trucuri pentru jocurile îndrăgite.

Dacă emoţia reîntâlnirii face să fie de înţeles zumzetul ce depăşeşte uneori confortul fonic al unei astfel de adunări oficiale, de neînţeles a fost pentru mine, de fiecare dată în ultimii trei ani în care am participat direct, de ce era necesar să fie povestite cu voce tare, ba chiar exagerat de tare, amănuntele picante, reţetele de vară, care e cel mai bun antidot împotriva ţânţarilor sau cea mai „cool” staţiune (de afară, nu de pe litoralul românesc, bineînţeles) chiar în momentele puţine în care se intona imnul de stat al Românei, o strofă-două.

Şi pentru că vajnicii povestitori şi/sau povestitoare erau chiar cei mari, cei mici le urmau exemplul cu îndârjire, străduindu-se cu vocile lor firave să acopere başii sau înaltele celorlalţi mai mari.

La ultima experienţă de acest tip, mi-am tras pe seamă şi mi-am zis „Alte generaţii, alte obiceiuri…”

 Recent, am fost martorii unui eveniment de excepţie pentru sportul românesc. Echipa României a învins o selecţionată mondială cu scorul de 3-2, sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, la meciul de retragere al Generaţiei de Aur a fotbalului românesc.

Aproape 55.000 de spectatori au ţinut să fie cât de aproape se poate de jucătorii care au scris istorie pentru România, în 1994, la Cupa Mondială din Statele Unite.

Am putut vedea, sâmbătă seara, un stadion arhiplin, în care de la vârsta matură, precum cea a fotbaliştilor sărbătoriţi, până la Baby-Boomers, Generaţia X, Generaţia Y (Millennials), dar şi cea mai tânără generaţie, Generaţia Z, au ascultat imnul României în picioare, cu mâna la inimă, cântând la unison cu Monica Anghel, care a făcut să vibreze inimile, atât pe teren, cât şi în tribune.

„Mea culpa”, mi-am spus sâmbătă, după ce am putut vedea generaţii de „români din patru unghiuri” uniţi în cuget şi-n simţiri de al lor imn.

Speranţa moare ultima, nu-i aşa?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI