Volovăţ

Două gospodării afectate de incendiu

 Două gospodării au fost afectate, joi, de un incendiu la Volovăţ. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat, joi, că pompierii militari şi civili au intervenit cu opt autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu în localitatea Volovăţ.

La sosirea echipajelor de intervenţie flăcările cuprinseseră construcţii din două gospodării, nefiind semnalate victime.

Incendiul a fost localizat la scurt timp de la începerea intervenţiei, iar pompierii au lucrat pentru lichidare. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI