Senatorul Ioan Stan:

PSD a reuşit să reconfirme în coaliţia de guvernare necesitatea majorării salariului minim

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că PSD a reuşit să reconfirme în coaliţia de guvernare necesitatea majorării salariului minim începând cu 1 iulie, astfel încât, până la finalul anului, să fie implementat salariul minim european, iar de la 1 ianuarie 2025, salariul minim din România să ajungă la aproximativ 50% din salariul mediu pe economie.

De asemenea, pentru a creşte puterea de cumpărare a celor cu nivelul minim de salarizare, Guvernul va majora suma din salariul brut, care va fi scutită de impozit.

„E important de subliniat că, la ultima şedinţă a coaliţiei, s-a reconfirmat decizia luată la finalul anului trecut, când liderii celor două partide au agreat ca salariul minim să crească de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024” a spus senatorul sucevean.

Ioan Stan a mai declarat că, totodată, în şedinţa de marţi a coaliţiei, PSD a reuşit să mai obţină un avantaj pentru salariaţi prin creşterea sumei din salariul brut care nu va fi supusă impozitării. Suma la care se aplică scutirea de impozit creşte de la 200 de lei la 300 de lei.

„Astfel, în urma creşterii salariului brut cu 400 de lei, fiecare dintre cei 1,5 milioane de angajaţi cu salariul minim vor avea cu 284 de lei, mai mulţi bani în buzunar, faţă de momentul actual” a spus senatorul PSD.

El a subliniat că, prin această măsură, PSD dovedeşte din nou că-şi respectă angajamentul faţă de creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.

„Reconfirmând majorarea salariului minim şi implementarea unui salariu minim european, PSD contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi la sporirea puterii de cumpărare pentru cei cu venituri mici. Prin aceasta partidul nostru demonstrează încă o dată că este dedicat atât susţinerii categoriilor vulnerabile, cât şi creării unui cadru economic echitabil, stabil şi predictibil pentru toţi românii” a spus Ioan Stan. (N.B.)

 

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI