Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
– 1 –
Un renegat al românilor, Coco de Wassilko – care e, scrie N. Iorga –, „de neam boiernaş moldovean”, dar care s-a supărat şi îndepărtat de confraţii săi români – i-a adus pe ruteni să-i lucreze moşia şi-a ajuns „deputat bucovinean al rutenilor” şi-aflăm din ”Neamul Românesc” (vezi N.R., anul I, nr. 9/8 iunie 1906, p. 145-146) – a fost şi prin Bucureşti (în 1906, cu prilejul Expoziţiei Generale închinată regelui României Carol I, n.n. M.I.), spre a-şi arăta neţărmurita dragoste pentru români – aşa cum a fost şi jidanul Marele Mochi Fişer – şi căruia i-au cântat, cu acel prilej, imnuri de proslăvire, o parte a presei din Regat aduce, în acelaşi an, jalbă în Parlamentul din Viena că rutenilor din Bucovina, la împărţirea mandatelor pentru Cameră le-a făcut nedreptăţi prim-ministrul Gautsch prin proiectul său.
Rutenii au avut până acum două mandate în Sfatul împărăţiei şi proiectul lui Gautsch le asigură numai un plus de alte două mandate, pe când românilor, care aveau cinci reprezentanţi, li s-au şters de planul politicii lor numai unul. După logica ucraineană aceasta înseamnă o lovitură ce se dă în interesele rutenilor, dacă ei nu câştigă decât pierd românii.
Deputaţii români din dieta ţării au legături de prietenie politică cu deputaţii germani. Prin ziare se asigură reciproc de nestrămutată încredere, de-o limpede sinceritate şi de-o dragoste pe care numai germanii o pot avea pentru noi; dar de câte ori e vorba să se ocupe vreun post de funcţionar în ţară, acest post trebuie să-l obţie germanii căci, altfel, le refuză românilor prietenia.
Poftim, ghiciţi cine câştigă din prietenia cu legătura deutsche Budestrene. „T”
(N.R., Anul I, nr. 9/8 iunie 1906, p. 145-146)
– 2 –
Mareşalul Ţării Bucovina, baronul George Wassilko, nou-numitul consilier intim al împăratului, a fost decorat zilele acestea, spre cea mai mare mirare a tuturor românilor de aicea şi de Regele Carol I cu „Steaua României” – Grosskreutz des Koniglisch rom. Ordens „Stern von Rumaniens – cum o numesc jidanii noştri.
Am voi să ştim (se întreabă mirat şi revoltat N. Iorga, directorul cotidianului/ziarului „Neamul Românesc”, n.n. M.I.) – pentru ce fel de merite?… Fiindcă este ştiut că la „Excelenţa” aceasta, nici măcar nu se vorbeşte în casa lui româneşte! Iar pentru neamul românesc, dânsul niciun pai n-a clintit toată viaţa. Deci, nu e curios?
(N.R., An III, nr. 22/20 februarie 1908, p. 338-339)
– 3 –
Românilor bucovineni, împăcaţi-vă! O propunere – de Aurelian Baciu
Cei mai mari duşmani ai românilor din Bucovina sunt rutenii şi jidanii.
Rutenii fac politică expansivă pe contul românilor, iar jidanii ne robesc economiceşte. Aceşti doi duşmani se sprijinesc reciproc întru ajungerea scopurilor lor. Ca să-şi poată face mai uşor mendrele au susţinut renegatul deputat ucrainţ Coco Wassilko, care stă absolut în serviciul jidanilor, să producă neînţelegeri în tabăra românilor şi să aţâţe o parte asupra celeilalte.
„Asasinarea” politică a lui Iancu Flondor a fost fapta lui Coco Wassilko şi a deputatului jidovesc Straucher.
Iancu Flondor ducea pe atunci o luptă înverşunată contra jidanilor şi contra rutenilor jidoviţi. Dacă nu s-ar fi nimicit curentul antisemit şi antirutean, prin eliminarea lui Iancu Flondor din politică, am sta noi cu mult mai bine de cum stăm astăzi.
Păcatul a voit ca tocmai acei români, care au ajuns în prezent în politica lui Iancu Flondor să dea sprijinul lui Coco Wassilko şi lui Straucher, care să combată această politică.
Situaţia în care se află acum Aurel Onciul şi Florea Lupu este aproape identică cu situaţia în care a fost o dată Iancu Flondor, dar cu deosebirea că, acum, românii din cealaltă tabără nu-l vor sprijini pe Coco Wassilko întru nimicirea acestora. Cea mai mare faptă politică ce ar putea face ambele tabere româneşti ar fi să se unească. Cred că s-au convins ambele părţi că profitul din această luptă între fraţi îl au numai rutenii şi jidanii. Halul în care au ajuns românii în urma luptei acesteia nefaste este de tot deplorabil.
Mărturisirile făcute de „Coco” în Parlamentul din Viena adeveresc pe deplin că de aproape un deceniu s-a făcut în Bucovina numai politică pe placul lui.
Ar fi un păcat şi ruşine să nu dispară odată deosebirile politice dintre români. Suntem numai o mână de oameni. Suntem înconjuraţi numai de duşmani. Şi de ce trebuie să ne mai zicem, încă, „democraţi” şi „apărărişti”? Români să fim! Să muncim toţi, umăr la umăr, numai pentru un singur partid, care să apere interesele românilor din Bucovina şi să lupte din toată puterea contra duşmanilor noştri! Numai aşa am fi în stare să nimicim corupţia jidovească şi să-l zdrobim pe jidovitul renegat rutenizat „Coco” Wassilko cu toată argăţimea lui politică.
Ambele părţi româneşti ar putea fi mai conciliante!
Dl. Florea Lupu e prea angajat. El s-a specializat ca organizator economic şi ca preşedinte al Băncii Ţării şi al Centralei băncilor săteşti. S-ar putea retrage din Dietă, din Comitetul Ţării, din Comitetul orăşenesc şi s-ar mulţumi cu cel din Camera imperială; lupta contra lui „Coco” Wassilko şi contra jidanilor şi jidoviţilor, are puteri parlamentare mai bune decât e dl. A. Buburuzan.
Ar fi în interesul tuturor românilor să se ajungă la o înţelegere până-n toamna (lui 1908!) între Iancu Flondor, Iorgu Toma şi Doru Popovici.
Dacă s-ar accepta propunerea aceasta, am avea un singur partid românesc, s-ar putea opune tuturor duşmanilor. Dl. Iancu Flondor, care a stat deoparte, ar fi cel mai bun bărbat, ca şef politic al românilor. Toate dezideratele şi ziarele ar trebui unite într-unul, scris pe înţelesul poporului şi să apară săptămânal.
S-ar pune capăt luptei între fraţi! S-ar angaja o singură şi energică luptă românească. Am luat în calcul interesul obştesc, am sfărâma gardul politic care-i împarte pe români în două, două tabere vrăjmaşe!
(N.R., An III, nr. 81/9 iulie 1908, p. 1270-1272)
– 4 –
Împăcarea bucovinenilor, de X
În ultimul număr al revistei politice „Wahreit” („Adevărul”), care apare în Cernăuţi, deputatul Aurel Onciul – aflăm din „Neamul Românesc” (vezi N.R., an III, nr. 93/6 august 1908, p. 1472-1473 sub semnătura lui „X”) publică un articol ce merită deosebita noastră atenţie – scrie N. Iorga. E întâia dată de la intrarea sa în viaţa politică –, când dl. Aurel Onciul concede că a greşit, ba recunoaşte, de-a dreptul, că luptele fratricide ce s-au purtat între cele două partide româneşti din Bucovina – „cu cea mai mare înverşunare şi cu cea mai pătimaşă unilateralitate, au avut rezultatul că, atât o parte, cât şi alta a slăbit”. Şi pe când aceste două partide se înfierau reciproc şi se sfârtecau, au ajuns la suprafaţă elemente fără energie şi greutate. Şi copleşit, fără energie şi convingere, al căror unic merit consistă în arta de a sta în două lupte deodată (se gândeşte, desigur, la deputaţii Hurmuzachi şi Simionovici). Un corespondent electoral între ambele partide române, în urma căruia ele vor avea să-şi aleagă pe cei mai buni şi mai energici reprezentanţi pentru dietă, este cel dintâi pus spre consolidarea românilor.
Dacă preoţii, învăţătorul şi poporul vor păşi solid pe puterea românilor la alegerile în dietă, este de neînfrânt. În fiecare moment poate să se dizolve dieta actuală şi să ne vedem puşi în faţa noilor alegeri. Prepararea terenului va fi problema principală a dirigenţei partidelor unite şi a prezidentului acesteia. Pentru rolul „acestui prezident”, în special în această situaţie grea, nimeni altul nu se potriveşte aşa de mult ca el, dr. Iancu de Flondor, cunoscut prin energia, prin poziţia ce o are între amândouă grupele. Ar fi timpul nimerit ca această putere preţioasă, ce stă deoparte, să se pună din nou în serviciul poporului român din Bucovina.
Aşa scrie azi însuşi Aurel Onciul, spre cea mai mare surprindere a tuturor. Dar surprinderea e de două feluri opuse: lumea a privit cum acelaşi Aurel Onciul a lovit cu cea mai cumplită durere, a lovit în acelaşi Iancu Flondor. Şi acum salută pasul făcut de Aurel Onciul că a ajuns şi el la convingerea că fără un Iancu Flondor, politica acestuia în Bucovina nu se poate face! Deci îl fericim pe Aurel pentru decizia sa. Să-i zicem: „a greşi e un lucru diavolesc, iar a recunoaşte eroarea şi a o îndrepta, e divin!”. Nu se va afla în Bucovina niciun om, niciun bun român care să nu se bucure!
…În special Coco Wassilko. Dacă s-ar mai teme de cineva, se teme cel mai mult de Iancu Flondor! Vor crede că intrarea lui Iancu Flondor în politică înseamnă apusul stelei lui Coco Wassilko.
Deci ambele partide să accelereze alianţa în sensul indicat de Aurel Onciul!
(N.R., An III, nr. 93/6 august 1908, p. 1472-1474 „X”)
– 5 –
Memorabila adunare din 27 iulie (1908) de Frunteş
Memorabila adunare din 27 iulie 1908 a fost menită să lămurească multe din tainele cele mai adânci ale politicii „înalte” din Bucovina.
Renegatul Coco Wassilko, spiritul cel mai rău al ţării, spre a-şi scoate în faţa puternicilor din Viena un nou testimoniu de voinţa sa, care e unic decizătoare în Bucovina, nu numai între rusnacii săi notorii de năuci, ci şi mai ales în cel mai puternic element din ţară, adică între români, şi-a îndreptat întreaga atenţie asupra Partidului naţional al aşa-zişilor „apărărişti”. Ştiuse el să răspândească în toate părţile interesate faima că acest partid al apărării este încorporarea tuturor intereselor româneşti din Bucovina şi că aceea ce decide numai acest partid, aceea este valabil şi serios, iar ceea ce pretind sau pun la cale „democraţii” lui Aurel Onciul şi Florea Lupu, mai cu seamă alipirea pretextată a românilor bucovineni de partidul creştin-social, după cum voia să o prezinte renegatul Coco Wassilko şi suita sa nu e nimic altceva decât o comedie ad-hoc înscenată de Onciul, spre a seduce lumea românească şi a o captiva pentru interesele sale personale.
Îndeosebi afacerea Schoiswohl e absolut străină şi neplăcută fiecărui bucovinean cinstit şi adunarea românilor din 28 iulie – după convingerea lui Coco Wassilko şi a tuturor Moritzilor reducaţionali – avea să înfiereze, odată politic totdeauna, ţinuta democraţilor noştri, stigmatizând pe pricinuitorii regretabilelor neînţelegeri şi mai ales pe „acei indivizi mizerabili, care, cu mâinile lor sacrilege au cutezat să-i dea deputatului Schoiswohl notiţele noastre pentru nemernica sa interpelare din Cameră”.
Iată ce se aştepta de la adunarea „apărăriştilor” şi, spre a-şi asigura acest splendid succes, renegatul Coco Wassilko s-a apropiat de cel mai potrivit bărbat pentru a putea isprăvi marele lucru. Că rezultatul tuturor sforţărilor sale a fost tocmai direct opus celui ce-l aştepta, asta nu e vina aceluia, ci este meritul adunării, de aceea cred că vor în deplină concordanţă cu toţi cei ce au participat la adunarea din urmă, dacă îmi permit pe calea aceasta a-i elibera un testîmprin cu nota 10, pentru a se putea legitima în faţa stăpânului său, care l-a năimit, numească-se acesta Coco Wassilko sau Bleylebin. Deci, nota, ansgezclchnet şi-a meritat-o necondiţionat, căci, după cum sună din străbuni: „Et şi desint vires, tamen est laudanda voluntas” – „deşi nu-i putere, totuşi e a se lăuda voinţei”.
Ce merită el de la noi e o altă poveste… încă se poate scuza, dacă se va pocăi… dacă intră în serviciul duşmanilor noştri şi propagă corupţia în şirurile proprii. Există unii indivizi care, din trădare de neam, şi-au făcut o profesie, aşa: unul care, la 27 iunie, ameninţa pe vorbitorii contra corupţiei cu scaunele sau altul care a avut neruşinarea de a teroriza pe ţăranii din districtul său, ca să voteze în acea adunare din sală, ridicându-le mâna cu forţa, pentru propunerea antinaţională. Sau un alt tip, care în acea adunare a nenorocit sate întregi de ţărani români, neluându-i şi cumpărându-le moşiile la licitaţie şi care a ajuns astăzi mare proprietar, cu sute de fălci de pământ. Toţi aceştia formau garda lui Coco Wassilko. Atunci am înţeles că mâinile lui Coco Wassilko au stat mereu în atingere cu elemente din tabăra românească. Şi abia acum, după încăierarea lui Aurel Onciul pe viaţă şi pe moarte cu Wassilko, am înţeles cine este acest monstru nefast Coco Wassilko.
Contra Partidului poporal-naţional condus de Iancu Flondor, acest monstru Coco Wassilko cu guvernul şi toţi duşmanii neamului românesc s-au adunat cu democraţii şi-au făcut o zarvă cum nu s-a mai pomenit.
Rezultatul acestei acţiuni trădătoare de neam a fost nimicirea partidului poporal-naţional şi descurajarea lui Iancu Flondor (…). Şi-a venit, apoi, timpul împărţirii colacilor câştigaţi în acea tovărăşie liberală – fresinning – Gheorghe Wassilko, cea mai puternică proptea materială a lui Coco Wassilko, a devenit mareşal al ţării, Smal-Storsky, vicemareşal, Straucher – membru al ţării, iar Lupu Florea, prezident al ţării.
Când, cu candidatura ruteanului Malek împotriva lui Aurel Onciul, s-a spart prietenia democratică cu rutenii. Şi atunci fostul partid poporal a strâns mâna democraţilor, dar nu s-a contopit cu ei, dimpotrivă, şi-a rezervat dreptul să se reconstruiască.
Acum – continuă Frunteş – știm cum acest individ Coco Wassilko reînfiinţează şi activizarea acelui partid „apărărist”, format din „firi cinstite şi curate, cu sentimente naţionale”. Dracul acest Coco Wassilko îşi vârâse coada în afacerile „apărăriste”. A ştiut să infiltreze veninul concepţiei în corpul nostru naţional. Aceasta era pentru el „politică înaltă” şi „politică bucovineană”. El era expert în „a-şi vinde neamul pentru un blid de linte”. (p. 1479)
„Adunarea din 27 iulie a salvat însă cinstea neamului nostru şi a spulberat toate aşteptările duşmanilor”…
Astăzi, când toate fibrele energiei noastre naţionale ar trebui încordate, spre a zdrobi odată pentru totdeauna capul viperei celei veninoase, care a introdus în rândurile noastre corupţia cea mai scârboasă, să nu mai stea nimeni la îndoială, că toţi cei care ţipă că e o mare primejdie şi nesocotinţă a se amesteca în lupta încinsă între Aurel Onciul şi Coco Wassilko sunt cei mai mari trădători de neam!
Fie că Aurel Onciul îşi va da mâna, mâine-poimâine, după cum afirmă aceşti profeţi, din nou cu Coco Wassilko şi din nou va lovi în noi fără cruţare, cum a făcut-o mai înainte, noi toţi câţi ne ştim români buni şi înţelegem că în timpul de faţă Aurel Onciul isprăveşte o faptă naţională, românească, trebuie să-i întindem mâna frăţeşte şi să-l îmbărbătăm în lupta sa!
Frunteş
(N.R., An II, nr. 94/8 august 1908, p. 1478-1482)
MIHAI IACOBESCU
Comentarii