Ca şi în această fotografie, în care i-am surprins la o sărbătoare Labiş, prof. Paraschiva Abutnăriţei şi col. (r.) Ioan Abutnăriţei au apărut în viaţa culturală bucovineană cu mulţi ani în urmă şi au rămas întotdeauna împreună. Ei îmi evocau cumva Luna cu amândouă feţele vizibile.
Singura excepţie pe care o găsesc în memorie este cea a unui drum făcut împreună, dl colonel şi consilier judeţean Ioan Abutnăriţei venind la volanul maşinii sale de la Vatra Dornei prin Suceava ca să ne ia, pe Alis Niculică şi pe mine, la Cernăuţi, la a 75-a aniversare a poetului Mircea Lutic. Atunci am aflat cu bucurie că absolvise Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, instituţie de care mă legase profesoratul soţului şi oraş în care trăisem evenimentele esenţiale ale vieţii, că era colonel de vânători de munte, armă pe care poveştile unchilor mei o ridicaseră la rang de maximă nobleţe, că venise pe lume în Miorcanii aflaţi sub acelaşi clopot al dangătelor vestind Învierea cu Pererita lui Grigore Vieru, că a străbătut Basarabia raion cu raion şi pas cu pas nordul Bucovinei, împreună cu cel mai bun prieten al său, ziaristul Nicolae Şapcă. La sfârşitul aniversării, petrecute în acel an chiar de Ziua Înălţării, a Eroilor, reîntorcându-ne în noapte spre Suceava şi Vatra Dornei, o furtună teribilă ne-a ajuns din urmă şi ne-a prins în măruntaiele sale de chit fantast. Două sau trei maşini rămăseseră cuminţi, oprite la marginea şoselei, aşteptând să treacă urgia. Singură a noastră înainta fulgerător prin întunericul absolut, prin valuri de ploaie care nu odată înălţau creste peste statura maşinii. Alis şi cu mine neîndrăznind să respirăm, închideam uneori ochii. Ai domnului colonel nu s-au închis niciodată, conducând prin inima pericolului cu o îndârjire egalată doar de luciditatea şi competenţa strategului din vremea misiunilor sale.
Cu excepţia acestui drum, motivele mele de preţuire şi recunoştinţă îi găsesc pe col. (r) Ioan Abutnăriţei şi pe prof. Paraschiva Abutnăriţei întotdeauna împreună, fie că este vorba de susţinerea de care am avut parte la Câmpulung Moldovenesc, la lansarea în cadrul Întâlnirilor Bucovinene a cărţii scrise împreună cu Maria Toacă, „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi”, fie de pregătirea, cu o imbatabilă ştiinţă de arhitecţi şi constructori de evenimente, a manifestării de la Vatra Dornei care i-a întâlnit pe cititorii şi scriitorii din zona de munte cu „Enciclopedia Bucovinei” de Emil Satco şi Alis Niculică şi cu volumul meu „Priveşte şi încearcă să vezi”, fie de nenumăratele participări la Suceava. Prezenţa lor în public, la microfon dădea organizatorilor un sentiment de apreciere, de efort preţuit, de vreme ce cele mai cunoscute personalităţi dornene ale ultimului sfert de veac consideraseră meritat drumul lung până în oraşul Cetăţii de Scaun. Sentiment împărtăşit cu românii din Cernăuţi, între care col. (r) Ioan Abutnăriţei şi ziaristul, scriitorul Nicolae Şapcă, când se regăseau cu o bucurie întineritoare, îmi evocau doi muşchetari, de nedescurajat, de neînvins în romantismul idealului lor, în visul Bucovinei reîntregite.
Da, o să-i lipsească Bucovinei domnul colonel Ioan Abutnăriţei, o să ne lipsească tuturor celor care l-am citit, l-am ascultat! Dar fiecare întâlnire cu profesoara, omul de condei Paraschiva Abutnăriţei o să-l readucă în mijlocul nostru. Aşa cum partea văzută a Lunii ne-o aduce pe cealaltă. Întotdeauna.
Comentarii