Un accident rutier neobişnuit a avut loc marţi seară, 30 iunie, pe DJ 174, în comuna Panaci. Un autoturism a pierdut controlul şi a lovit frontal peretele unei locuinţe, producând pagube materiale însemnate. Din fericire, nu au existat victime.
Potrivit poliţiştilor din Vatra Dornei, care au intervenit la faţa locului după sesizarea primită prin 112, în jurul orei 19:00, un bărbat de 30 de ani din zonă conducea un autoturism marca Nissan Navara. Acesta a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu peretele unei case.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere valoarea ridicată, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului. (N.B.)

























Comentarii