12 – 18 aprilie
Sărbătorile pascale au făcut ca săptămâna la care mă refer în acest articol să fie mai „lungă”, iar numărul de evenimente deosebite, generate de liderii „excentrici”, mai mare. Am selectat câteva cu implicaţii importante pe plan mondial şi care ne afectează şi pe noi, fără a avea pretenţia că am amintit toate „întâmplările” importante ale perioadei.
Un eveniment de mare importanţă este începerea, blocarea şi iar începerea negocierilor de pace SUA – Iran din Pakistan. Iranul a minat şi blocat strâmtoarea Ormuz (Hormuz), fapt ce a determinat oprirea a aproximativ 20% din fluxul de petrol la nivel mondial şi un procent semnificativ din aprovizionarea cu gaz metan lichefiat. Şi exportul iranian a fost oprit, fapt ce demonstrează fanatismul liderilor de la Teheran. Deblocarea strâmtorii este prima urgenţă a negocierilor. SUA a renunţat la schimbarea conducerii politico-religioase a regimului (un punct de plecare a convorbirilor!), dar insistă în dezarmarea nucleară totală şi păstrarea unui stoc limitat de arme ofensive (rachete, drone etc.). Reducerea „pretenţiilor” americano-israeliene ar trebui să intereseze mult Iranul, care a suferit pierderi colosale pe plan militar, dar este problemă mare de care nu se prea vorbeşte (de ce?), respectiv: cine conduce acum ţara? Kamenei jr., liderii Gărzii Revoluţionare rămaşi în viaţă sau…? Lipsa capacităţii de decizie observată duce la haos. Ca şi deciziile în schimbare permanentă, ca în cazul SUA!
O rundă de convorbiri de pace, cu implicaţii majore în Orientul Mijlociu, se desfăşoară la nivel de ambasadori acreditaţi în SUA (specific începutului de negocieri!) între Israel şi Liban. Ocuparea sudului Libanului de armata israeliană ca răspuns la titurile grupării Hezbollah la ordinul Iranului (finanţator unic!) este subiectul principal al discuţiilor. Şi conducerea Libanului NU mai doreşte prezenţa organizaţiei şiite (considerată teroristă de lumea democratică) pe teritoriul ţării, dar dezarmarea celei mai puternice forţe militare proi-raniene va fi un proces dificil. Ar fi de dorit implicarea ONU prin „căştile albastre”, deja prezente în zonă de mult timp.
Alegerile din Ungaria sunt un subiect încă dezbătut în întreaga Europă, dar şi la nivel mondial, din cauza rezultatelor înregistrate. Victoria dreptei proeuropene (2/3 din numărul parlamentarilor) în faţa „dreptei proruse(?!?)” va facilita deciziile UE (sancţionarea Rusiei, ajutorul pentru Ucraina etc.), va elimina blocarea fondurilor europene pentru Ungaria şi, sper, noul regim va îmbunătăţi relaţiile cu unii vecini. Unitatea Europei şi o viitoare construcţie federală (Statele Unite ale Europei) nu este posibilă cu „disidenţi” manipulaţi de Kremlin. Europa „se trezeşte” datorită ameninţărilor Estului şi incertitudinii din politica SUA, iar maghiarii se regăsesc în această evoluţie. Pe când şi românii?!
Preşedintele Zelenski a demonstrat că este un excepţional negociator, inclusiv într-un domeniu în care, personal, nu mă aşteptam, respectiv diplomaţia economică. A încheiat parteneriate cu bogaţii din Golf (Arabia Saudită, Emiratele Unite, Qatar etc.), Turcia, Siria, dar şi cu Germania, Franţa sau Marea Britanie. Şi România s-a alăturat unei astfel de colaborări în domeniul industriei militare. Nu mă ascund că îi invidiez pe ucraineni pentru că au un asemenea preşedinte. Dacă îi va „fura” lui Trump Premiul Nobel pentru Pace mă voi bucura mult.
Pe plan naţional observ o guvernare cu năbădăi, cu lideri care vor şi la putere (cu avantajele inerente…) şi în opoziţie plângând de „grija poporului” (adică după voturi), dar şi cu ratarea în rafală a termenelor promise pentru reforme necesare, blocate NU doar de opoziţie. Nu este o campanie electorală în scurt timp, NU trăim într-o lume „liniştită” şi NU avem o situaţie economico-socială grozavă. Atunci, ce îi „mână în luptă”? Recunosc că nu am un răspuns satisfăcător. Ca la noi, la nimeni!!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii