Eternitatea s-a născut la sat, spunea poetul! S-a născut şi la stat, îmi permit să completez eu. În funcţie la stat… Mugur Isărescu şi funcţia sa este un exemplu care nu poate să-l conteste nici cel mai aprig adversar al meu. Şi când spun că funcţia s-a născut la stat, mă refer şi la faptul că ea se moşteneşte în familie chiar mai des decât afacerile în mediul privat. Valabil în administraţie, sănătate, educaţie, justiţie, încât ai impresia că întreaga familie are aceleaşi calităţi umane, profesionale sau asistăm în România la „talente de familie”, ca în celebra emisiune TV extinsă de pe întreaga planetă, dar şi la noi (Românii au talent!). Este benefică eternizarea unor persoane în funcţii la stat şi, eventual, lăsarea „prin testament” a poziţiei către urmaşii din familie? Toţi vor răspunde foarte negativ, cu excepţia celor în cauză… Dar poate au o experienţă bună, s-au calificat şi sunt respectaţi şi ascultaţi în acţiunile din domeniu? Şi vor să transmită cunoştinţele lor celor din familie sau „nepoatelor” apărute şi care se bucură de mare atenţie din partea lor (nu şi a familiei)? Lista de întrebări este deschisă şi subiectul bun pentru o dezbatere la o bere.
Sistemul administrativ din România de după 1990 are ca sursă de inspiraţie cel francez, cu probleme majore şi în Franţa, unde frecvent se spune că mai uşor concediezi un premier decât un contabil la o primărie locală. De ce s-a adoptat această soluţie? Personal, cred că alegerea a fost făcută pentru că cei „emanaţi” după Revoluţie cunoşteau puţină franceză şi aproape nimic engleză. Inspiraţia din Rusia era exclusă, deşi cunoştinţele de limbă rusă erau (şi sunt încă) excepţionale! Dar să lăsăm istoria, nu putem schimba (reforma, cum se spune acum) nimic, sistemul administrativ românesc pare etern ca Ceahlăul! Să vedem cum funcţionează…
Din start, trebuie să remarcăm că este bine să lucrezi (sau să te faci) la stat, încât majoritatea funcţionarilor caută să-şi aducă familia sub „aripa lor protectoare”. Grija părintească ex-primată concret. Mai mult, cei cu funcţii directoriale au facilitat accesul consătenilor în instituţiile sau companiile de stat, încât acestea au devenit „moşii” ale clanurilor comunale. Foarte vizibilă a fost până în 1990, dar şi în prezent, această realitate în Suceava. Şi Partidul a acceptat aceasta.
Dacă la „sora mai mare”, Franţa, salariile de la stat sunt simţitor mai mici decât în mediul privat, noi, românii, am „corectat” această situaţie, încât „specialiştii” locali şi guvernamentali să aibă venituri superioare (salarii, sporuri, facilităţi „fără număr”, cum spun maneliştii). Iar munca efectivă rar acoperă cele 8 ore (cred că doar cei fără pile lucrează atât!), funcţionarii având timp de socializare (bârfă, spus elegant), jocuri pe calculator şi multe cafeluţe până „rup uşile” la sfârşit de program. Cum să nu se gândească la moştenirea postului ca la conducerea partidului în Coreea de Nord?…
Sunt prea mulţi bugetari, se spune, prin comparaţie cu alte ţări „foste”, ne costă mult, efectele muncii lor este redus şi comportamentul lor este arogant în multe cazuri. Real, dar se scapă un element crucial în politica românească, grija faţă de cetăţean! Cu cât sunt mai mulţi români la „stat”, cu atât sunt mai mulţi fericiţi şi promisiunile de prosperitate făcute de partide se realizează prin ei, pe moment. Pentru ceilalţi, în viitor… Nu au trecut în „programul de guvernare” dorinţa de a realiza bunăstarea generală în sistemul public!? Este un obiectiv îndeplinit! Nimeni nu vrea să plece din funcţie!
Putem schimba ceva (acum sunt „serios”!)? Exclus! Vom avea greve, blocare spitale, an şcolar, ieşiri în stradă etc. Concluzia mea ar fi: „funcţionarul nostru, stăpânul nostru”. Am exagerat? Poate. Aştept să fiu convins de asta, prin exemple de acţiuni care să ne crească confortul urban sau nivelul de trai!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii