Când este bine să-i credem pe politicieni? Nu vă grăbiţi să spuneţi niciodată! Se întâmplă când îşi „pun cenuşă în cap”, după unele dezvăluiri pe care nu le pot respinge sau când acuză adversarii. Criticele reciproce între competitorii politici, pe lângă satisfacţia şi veselia cetăţenilor, sunt şi nişte paşi bineveniţi în relevarea unor aspecte ascunse din viaţa şi activitatea demnitarilor sau a partidelor. Cearta lor mă face a spune ca în popor: Încurcă-i drace! Poate astfel se lămureşte şi masa votanţilor, prea „aburiţi” de promisiuni, care este „valoarea” reală a şefilor politici şi ce se ascunde în spatele costumelor Armani.
Trebuie să pornim de la un adevăr incontestabil. Politica este un rău necesar în democraţie şi o formă de manifestare a libertăţii de asociere, de a alege şi a fi ales sau a dreptului la opinie, inclusiv a celui de a spune tâmpenii sau de a minţi „de îngheaţă apele”. Este clar preferabilă lipsei de politică sau a uneia „de formă”, ca în cazul dictaturilor care caricaturizează alegerile, reprezentarea şi per total democraţia participativă! O naţiune cu partid unic şi lideri care câştigă alegerile cu peste 80% din voturi NU are viaţă politică, iar cetăţenii sunt „uneltele vorbitoare” ale unor „nebuni după putere”!
Revenind la credibilitatea politicienilor, cred că trebuie să reamintesc vorbele lui von Bismark: „După vânătoare, la război şi înainte de vot se minte cel mai mult”. În campaniile electorale nu trebuie să avem încredere nici când politicienii acuză adversarii. Cantitatea de falsuri este absolut majoritară când se referă la competitori, încât este preferabil să NU credem nimic. Avem tendinţa de a acorda un plus de atenţie mesajelor celor din opoziţie şi chiar de credibilitate, mai ales dacă cei de la „putere” ne dezamăgesc. „Hai să-i vedem şi pe aceştia” spun unii şi în acest fel susţin, involuntar, alternanţa la guvernare, o soluţie foarte bună în democraţie. În opoziţie însă sunt şi extremişti sau „excentrici”, care doresc să ne trimită la cules de fructe de pădure, pentru a ne asigura o dietă moştenită de la geto-daci în combinaţie cu aerul proaspăt montan. Pe aceştia trebuie să-i lăsăm în seama umoriştilor şi a spitalelor de specialitate.
Totuşi, o bună parte din cetăţeni doresc sincer să cunoască realitatea economico-socială şi implicaţiile ei asupra vieţii personale. Dacă credibilitatea demnitarilor este grav afectată de interesele personale care NU coincid decât întâmplător cu cele ale majorităţii, cum depistăm soluţiile de rezolvare a problemelor generale sau personale? Categoric nu există rezolvări miraculoase decât în mintea unor Mesia autohtoni şi a adepţilor lor (îngrozitor de mulţi!). Consider că o soluţie de bun simţ este apelarea la sugestiile unor specialişti pe diferite domenii. Feriţi-vă de cei care se pricep şi se pronunţă pe mai multe domenii fără legătură între ele. Aceştia sunt „analiştii” şi „deontologii” care ne „fericesc” cu prestaţiile TV! Nici specialiştii nu sunt deţinătorii adevărului absolut, dar au (NU toţi!) o calitate în plus, respectiv onestitatea.
În contact permanent cu fluxul de informaţii venite direct din zona politică sau (mai ticălos) prin „interpuşi” cu acces la mass-media, trebuie să dăm dovadă de isteţime şi prudenţă pentru depistarea falsurilor şi jumătăţilor de adevăr menite a ne manipula. După atâţia ani de democraţie cu „păcatele” sale, acest exerciţiu de depistare a „aburelilor” l-au deprins încă puţini dintre concetăţeni, din păcate. De ce? Suntem un popor isteţ! Isteţimea ne face leneşi şi nu ne informăm? Suntem prea siguri pe noi şi pe instinctele noastre? Posibil!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii