Într-o rubrică care îşi propune să genereze râsul (cât mă pricep şi câtă inspiraţie de moment am), vin în faţa dumneavoastră cu o întrebare mai puţin veselă: Cine râde de „proasta Europei”, România? „Calitatea” de proasta Europei a fost atribuită ţării de maestrul Ion Cristoiu, un adept înfocat al titlurilor bombă (amintiţi-vă de cartea sa „Prin Europa, rupt în fund”!), dar care surprinde şi o realitate (eu spun parţială), în ce ne priveşte. Realitatea la care mă refer este (şi trebuie asumată de români) legată de un complex etern faţă de Vestul dezvoltat şi care a devenit un model din multe puncte de vedere. Şi NU este deloc rău, după o perioadă dominată de „tătucii” din Est sau „geniile din Carpaţi” autohtoni. După aderarea la UE, integrarea europeană s-a accelerat, complexul s-a diminuat (afectează încă puternic pe cei cu educaţie precară, chiar dacă lucrează „afară”) şi am devenit conştienţi (cei cu conştiinţă, evident) că avem loc la „masa bogaţilor” continentului, prin performanţele concetăţenilor noştri (olimpici, studenţi la mari universităţi, afacerişti, cercetători de top etc.). Încet, supărător de încet şi cu răbufniri necontrolate (vezi prorusismul „diasporei” noastre!), ne vindecăm de complexul Europei.
Suntem, totuşi, de râsul Europei? Şi asta nu datorită rupturilor din nădragii domnului Cristoiu! Parţial, DA şi aceasta din cauza „prestaţiilor” concetăţenilor noştri care au reuşit într-un timp record să anuleze prestigiul românilor dobândit în momentele Revoluţiei şi să transforme simpatia în respingere din partea occidentalilor. Furtul, cerşetoria, manifestările primitive în comportament ale „mâncătorilor de lebede” (nu au existat în realitate) ne-au făcut de râs! Incontestabil! Iar îmbunătăţirea imaginii durează mult. Nu ne face să uităm realitatea faptul că şi alte naţiuni din Est „beneficiază” de acelaşi tratament (cel puţin nu pe mine).
Care sunt cauzele acestei discrepanţe în dezvoltarea economică, comportament uman, înţelegerea libertăţilor democratice şi chiar manifestări pe plan cultural? Şi, la începutul secolului XX, după ieşirea din sfera turco-rusă de influenţă, admiraţia justificată faţă de Vest era însoţită de un sentiment acut de inferioritate, dar care se diminua accelerat. Acest proces binevenit s-a blocat TOTAL după 1945, când am căzut în zona terorii bolşevice şi a „admiraţiei” totale faţă de „geniile comunismului” intern şi extern. În timp ce Vestul se dezvolta economic, cunoştea avantajele democraţiei (libertate în toate domeniile vieţii umane), iar nivelul de trai creştea (nu uitaţi că înainte de război eram „Belgia Orientului”, datorită nivelului dezvoltării), regimul impus de tancurile sovietice şi apoi de „conducătorii geniali” au determinat o discrepanţă imensă între cele „două lumi” ale Europei. Aceasta poate fi „absorbită” pe termen mediu (economic a fost făcută parţial), iar eforturi gândite pentru integrare ne vor aşeza în „rând cu lumea”, ajutaţi fiind şi de programele UE.
Evoluţia unei societăţi (şi cea românească NU face excepţie) este strâns legată de evoluţia pe plan educaţional (profesional, social-umanitar, cultural etc.) a cetăţenilor ei. Iar „de râsul” Europei ne fac cetăţenii care comit infracţiuni „afară” (nu mai mult ca alţi cetăţeni din Est, dar mult mai deranjante, precum cerşetoria sau încălcarea normelor minime de igienă), dar şi politicienii care, după „succesurile” din alegeri, ne reprezintă în lume, diplomaţi recrutaţi după criterii dubioase sau lideri „cu probleme”, care confundă instituţiile europene cu mahalalele sordide. Aceste „minunate categorii” reuşesc să acopere prin acţiuni şi discursuri de „râsul curcilor” activitatea milioanelor de români care activează „afară” onest, sunt apreciaţi şi îşi fac „un rost în viaţă”! Mai mult, aceşti reprezentanţi de „râsul lumii” reuşesc să manipuleze mase mari de votanţi (vedeţi ultimele alegeri), iar imaginea românilor în Europa se formează şi după ce lideri (sau „idoli”), pe care îi promovăm la vârf. Cine ne „face de râs”? Doar noi şi conducătorii pe care îi votăm!
Sper, după cum am spus de multe ori, ca în viitor să facem parte din Statele Unite ale Europei (unitate în diversitate lingvistică, etnică, culturală etc.) şi să râdem unii de alţii, pentru că TOŢI europenii au „lipsuri şi neajunsuri”, cum spuneau activiştii şi trebuie „taxaţi”!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii