Aide-memoire. Vine un moş, cu baba lui, la doctor: – Domn’ doctor, am venit pentru, pentru… – Ei, pentru ce ai venit tataie? Ce necaz te-aduce? – Pentru… Pentru… Cum îi spune…? – Pentru ce? Ce supărare ai, ia zi? – Pentru… Auzi, cum îi spune la floarea aia la care îi rup tinerii petalele şi spun „mă iubeşte, nu mă iubeşte…” – Margaretă?! – Aşa, aşa… Margareto, pentru ce-am venit noi aici?!
Canalii. „În timp de război ori de criză, cei deştepţi tac, proştii se bagă în faţă, iar canaliile… se îmbogăţesc.” (Ivo Andric)
Excepţie. De regulă, folclorul nostru privilegiază – cum să zic!? – relaţia clasică, tradiţională între sexe (adică, fata aşteaptă, speră să se mărite, să nu rămână „fată bătrână”). Iată că am găsit şi reversul, în folclorul basarabean vechi. O fată care refuză, la anul 1925, când a fost culeasă zicerea asta, avansurile insistente ale unui „play-boy” rustic… Remarcabilă e recunoaşterea incompatibilităţii fizice, intime dintre ei („nu-mi place cum mă săruţi!”). Citez, cuminte, textul de refuz feminin ce are, iată, un secol: „Du-te bade, şi-mi dă pace / C-a ta dragoste… nu-mi place. / Nu-mi place cum mă săruţi / Nici la cine te mai uiţi / Nu-mi place nici cum mă joci / Nici la cine faci din ochi. / Tu gândeşti, bade şi crezi / Prin oglindă când te vezi / Că nu-i om să te întreacă / Şi fată să nu te placă. / Eu îţi spun azi, cu credinţă: / De tine… n-am trebuinţă!”.
Femei. „Femeile frumoase au ieşit pe stradă. / Au diamante în ochi şi pe mâini, / Au soţi acasă – şi-n saloane câini, / Iar trupurile lor sunt o paradă. / De voluptate, de picioare şi de fard, / Ce o privesc cu ochi coagulat / Bătrâni castraţi, cu pântecul umflat, / Şi tineri ale căror trupuri ard. / Femeile cu frumuseţi de vis / Ascund în trupul lor poeme şi ispite / Când trec încet, lăsându-se privite; / Şi seamănă cu îngerii goniţi din Paradis.” (Miron Radu Paraschivescu, „Femeile frumoase”, din volumul „Oraşul Furnicar”, Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica)
Franţa. O superbă poezie a lui Ioanid Romanescu. Un original poet, azi uitat, ca mulţi alţii… Se intitulează „Sărut mâinile, doamnă! La revedere, domnule”: „O clipă mâinile ni s-au atins involuntar /– aglomeraţie de seară, maşinile-s etuve – / puţin suspect şi reciproc ne cerem scuze / doar spre oriunde mersul / ne dă afară ca pe nişte rufe / – Infern! (spuneţi dumneavoastră) / … (eu nu cunosc tandreţea publică/abia schiţez un zâmbet dificil) / v-aş spune: sunteţi frumoasă ca Franţa la prima republică! / oftaţi intraductibil – din nou ne privim / din nou prindeţi bara cu mâna aceea orange / eu ţin cu spatele aglomeraţia, să respiraţi / şi mă uit ca la Franţa adolescentă: / – «Excusez-moi si je vous dérange!»”.
Frate. Cine l-a ucis pe Abel? Fratele lui. Cine l-a vândut pe Iosif ? Fraţii lui. Cine l-a alungat pe Iefta? Fraţii lui. Cine era invidios pe David? Fraţii lui. Cine nu s-a bucurat de întoarcerea fiului risipitor? Fratele lui. Printre atâtea exemple din Biblie, ne dăm seama că toţi cei care au fost trădaţi şi maltrataţi de propria familie au fost, de asemenea, binecuvântaţi de Dumnezeu. Şi, deşi doare s-o spun, uneori, cel mai mare duşman pe care îl poţi avea în viaţă are propriul tău sânge care îi curge prin vene. Trist, dar adevărat.
Gentleman. Ştrulă: – Ce-ai păţit la ochi, frate? Bulă: – M-am bătut pentru o gagică! – Gentleman de când te ştiu… Cu cine? – Cu nevastă-mea.
Nuditate. „Se spune adesea: «Femeile nu trebuie să arate prea mult din corpul lor, căci atunci dispare „misterul atracţiei»… Ca şi când misterul unei femei iar sta în sexul ei, iar nu în sufletul ei. Unii merg mai departe şi se întreabă cu îngrijorare, auzind despre progresele nudismului. Cum? Să dispară ceea ce făcea misterul femeii, îmbrăcămintea? Atunci dispare şi feminitatea. Dar sunt femei goale ca un măr, care au mai mult mister decât zeci de femei îmbrăcate până sub bărbie. Numai cine n-a avut numeroase femei în viaţa lui poate judeca astfel, şi mai ales numai ce care au avut femei care din primele trei cuvinte s-au isprăvit ca farmec. Astfel ar şti că sunt femei care fac, după-amiază, din picioarele lor un colan în jurul gâtului bărbatului, iar seara sunt aceleaşi doamne cărora el le sătură mâna cu emoţie.” (Camil Petrescu, „Patul lui Procust”)
Salvare. Bulă este suspectat de soţie că o înşală. Ca să se convingă de acest lucru, merge la Bulă şi îi zice: Tu susţii cu tărie că nu mă înşeli dar ca să fiu convinsă, mâine dimineaţă mergem la biserică şi juri că nu m-ai înşelat niciodată! Bulă acceptă cu jumătate de gură, iar seara merge la preot pentru a cere ajutorul. Preotul îi spune că nu este de glumit cu lucrurile sfinte, aşa că nu îl poate ajuta. Neavând altă soluţie, Bulă merge la mama lui şi îi spune: Mamă, am greşit rău de data aceasta. Sunt aşa de supărat, încât simt nevoia să mă ţii în braţe şi să mă alinţi ca în vremurile când eram copil. Când ajunge acasă, Bulă merge direct în dormitor şi face dragoste cu soţia lui. A doua zi, dis-de-dimineaţă, Bulă merge cu soţia la biserică şi cu mâna pe icoană, jură: „În acest loc sfânt, cu mâna pe icoane, jur că, de când m-a ţinut mama mea în braţe, nu m-am culcat cu alte femei în afară de soţia mea!”.
Sonetul LVII. (Being your slave, what should I do but tend?) „Fiindu-ţi sclav, ce pot decât s-aştept / Să-ţi umpli timpul după bunul plac? / N-am timpul preţios cum să-l petrec / Nici rost, până nu-mi spui tu ce să fac. / Nici n-o să mustru ora nesfârşită / Când, rege-al meu, stau ceasul să-l păzesc, / Nici la amărăciunea-mi infinită / Când servul tu-l alungi, nu mă gândesc. / Nici n-am să-ntreb cu mintea mea geloasă / Pe unde eşti, ce-afaceri îţi permiţi, / Ca sclav, nici nu gândesc, decât îmi pasă / Pe alţii cât îi faci de fericiţi. / Atât de proastă-i dragostea, încât / Orice-ai să faci, nu voi gândi urât.” (William Shakespeare, trad. Adrian Vasiliu)
Simbol. Floarea de lămâi, ce simbol ironic al căsniciei: florile sunt albe, fructele galbene, iar gustul… e acru! (R. Gaiffe)
Vin ploile. „Vin ploile. E-o carte ce-am citit-o / Demult şi am uitat ce-i scris în ea. / Vin ploile şi tu la geam, iubito, / Priveşti grădina udă, prin perdea, / Şi frunzele mototolite la-ntâmplare / Şi-n casă-i cald şi mă lipesc de tine: / Mai lasă desfrunzitele grădine, / Îţi spun, şi cuibăreşte-ţi sânul tare / În palma mea ce blând o să-ţi mângâie / Şi talia cu miros de tămâie / Din candela aprins-a sărbătoare / A Preacuratei Domnului Marie / Şi fii ca dânsa Pururea Fecioară / Ca-n zilele trăite-odinioară…” (Emil Brumaru)
Comentarii