Educaţie pentru viaţă şi responsabilitate juridică

> ISJ Suceava a marcat Ziua Justiţiei prin „Procesul simulat – Traficul şi consumul de droguri”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a organizat joi, 3 iulie, un eveniment educativ şi preventiv de impact, dedicat Zilei Justiţiei. Sub titlul „Procesul simulat – Traficul şi consumul de droguri”, activitatea a oferit elevilor oportunitatea de a înţelege în mod direct consecinţele juridice şi sociale ale aces-tui flagel.

Evenimentul, organizat cu sprijinul judecătorului Iulian Topalea, a reunit elevi entuziaşti de la mai multe unităţi de învăţământ de prestigiu din municipiul Suceava: Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” şi Şcoala Gimnazială nr. 4.

Inspectorul şcolar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, şi inspectorul şcolar pentru educaţie permanentă, prof. Tatiana Vîntur, au participat activ la această iniţiativă, fiind alături de tinerii dornici să descopere mecanismele legii şi importanţa alegerilor responsabile în viaţă.

Prin simularea unui proces real, elevii au experimentat dinamica unei săli de judecată, conştientizând gravitatea fenomenului traficului şi consumului de droguri. Activitatea interactivă a contribuit la dezvoltarea spiritului civic şi la formarea unui comportament preventiv în rândul tinerilor.

Un moment emoţionant al evenimentului a fost acordarea unei diplome de excelenţă inspectorului şcolar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, de Anca Cazacu, preşedintele Curţii de Apel Suceava. Distincţia reprezintă o recunoaştere a parteneriatului solid dintre instituţiile de învăţământ şi cele juridice, precum şi a eforturilor constante depuse pentru educaţia juridică în şcolile sucevene.

„Continuăm să susţinem activităţile care definesc caractere şi formează cetăţeni informaţi şi implicaţi” au transmis reprezentanţii ISJ Suceava. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI