> Ansamblul „Suflet Bucovinean”, dublu laureat la Varna
Ansamblul „Suflet Bucovinean” confirmă încă o dată valoarea folclorului românesc, obţinând trofeul festivalului la prestigiosul Balkan Folk Fest, desfăşurat la Varna, în perioada 26–29 iunie. Ajuns la cea de-a XXXIIa ediţie, festivalul a reunit pe scenă formaţii din mai multe ţări, printre care Ucraina, Ungaria, Bulgaria şi Croaţia, oferind un spectacol multicultural de excepţie.
O delegaţie impresionantă, formată din aproximativ 70 de dansatori, însoţiţi de părinţi şi coordonatori – coregraful Alina Leonte şi profesorul de canto Didi Ionuţ Cojocariu – a reprezentat cu mândrie Bucovina pe scena internaţională. Artiştii au sus-ţinut două reprezentaţii de excepţie, oferite de grupa de canto popular şi de cele de dans popular , răsplătite cu aplauze şi încununate de trofeul festivalului la ambele categorii la care au participat.
Pentru micii artişti, aceasta a fost cea de-a treia participare la festival, însă ediţia din acest an a venit cu o noutate specială: o parte dintre părinţi li s-au alăturat pe scenă. La iniţiativa coregrafului, pe lângă grupele de dans existente, a fost înfiinţat şi un grup de adulţi, care a debutat chiar în cadrul festivalului, bucurându-se de un real succes.
„Ne propunem ca până anul viitor, când vom reveni la acest festival, să înfiinţăm şi un grup de canto popular dedicat părinţilor, astfel încât să implicăm întreaga familie, de la mic la mare” au transmis coordonatorii ansamblului.
Activitatea ansamblului continuă într-un ritm susţinut. În perioada următoare, „Suflet Bucovinean” va reprezenta judeţul Suceava la Festivalul Prispa, organizat la Braşov în perioada 4 – 5 septembrie. Agenda artistică include, de asemenea, o deplasare în Franţa la începutul lunii octombrie, urmată de festivalul internaţional Autumn Budafest (Budapesta) la începutul lunii noiembrie.
Planurile pentru anul viitor sunt la fel de ambiţioase, ansamblul urmând să participe la mai multe festivaluri internaţionale, printre care cele din Ohrid (Macedonia), Varna (Bulgaria) şi Paralia Katerini (Grecia), continuând astfel promovarea tradiţiilor bucovinene peste hotare.
Totodată, începând cu data de 1 iulie, ansamblul a deschis oficial înscrierile pentru completarea grupelor existente şi pentru formarea unor noi grupe, oferind astfel oportunitatea celor pasionaţi de folclor să se alăture acestui proiect de succes. (N.B.)


























Comentarii