Inundaţii locale în Cârlibaba

> Ploile torenţiale au afectat terenuri şi gospodării

Ploile abundente din ultimele ore, însoţite de scurgeri puternice de pe versanţi, au provocat inundaţii punctuale pe raza comunei Cârlibaba.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.col. Alin Găleată, apa a pătruns pe mai multe terenuri agricole şi în unele gospodării, creând probleme locuitorilor din zonă.

Potrivit primelor informaţii, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cârlibaba, au intervenit prompt pentru a evacua apa din curţile şi anexele afectate. Echipele acţionează localizat, acolo unde situaţia o impune, ajutând proprietarii să minimizeze pagubele.

„Am intervenit punctual pentru evacuarea apelor din gospodării” a precizat sursa citată.

Autorităţile locale monitorizează în continuare situaţia, iar bilanţul exact al pagubelor şi al misiunilor desfăşurate va fi comunicat ulterior, după ce apele se vor retrage şi vor fi evaluate toate efectele. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI