După cum se ştie, anul acesta solstiţiul de vară a avut loc duminică, 21 iunie, la ora 11:24, ora României.
Pentru a marca acest eveniment şi pentru a afla mai multe detalii despre echinocţii şi solstiţii, elevii clasei a X-a C de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Paşcani (o parte dintre ei membri ai Astroclubului Unirea) au făcut o vizită la Planetariul din Horodnic de Jos chiar în momentul solstiţiului. Ei au fost însoţiţi de doamna dirigintă, profesor de geografie, Carmen Aurelia Elefteriu, care de patru ani vine frecvent cu elevii la Planetariul din Horodnic de Jos.
Pentru început, eleva Catea Florentina a dat startul pendulului Foucault aflat în dotarea planetariului, pentru a pune în evidenţă rotaţia Pământului în jurul axei sale.
Planul de oscilaţie al pendulului se roteşte în sens invers rotaţiei axiale a Pământului, cu 15°/oră la poli, cu 0°/oră la ecuatorul terestru şi cu cca 11°/oră la latitudinea de la Horodnic. După terminarea programului de planetariu, care a durat cca 45 de minute, s-a observat că planul de oscilaţie al pendulului s-a rotit cu cca 8°.
În cadrul programului de planetariu a fost prezentat aspectul cerului înstelat vizibil acum în nopţile de vară şi s-au purtat discuţii despre echinocţii şi solstiţii.
Denumirea de solstiţiu provine din latinescul „sol-stat” şi se referă la faptul că, în preajma acestei date, Soarele are pe cer, la amiază, înălţimea maximă şi, timp de câteva zile, pare că stă la această înălţime. La solstiţiul de vară, latitudinea Soarelui este de +23,5° faţă de ecuator, în emisfera nordică, şi marchează începutul verii astronomice. Există şi solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la -23,5° latitudine, în emisfera sudică, şi marchează începutul iernii la noi, respectiv începutul verii în emisfera sudică.
De asemenea, mai cunoaştem echinocţiul de primăvară, când Soarele traversează ecuatorul ceresc din emisfera sudică în emisfera nordică şi începe primăvara, şi echinocţiul de toamnă, când Soarele traversează ecuatorul ceresc din emisfera nordică în emisfera sudică şi marchează începutul toamnei.
În figura alăturată sunt prezentate datele şi distanţele (apsidele) Pământului faţă de Soare la echinocţii şi solstiţii pentru anul 2026 (vezi: Astro Info).
La solstiţiul de vară, la Tropicul Racului, la amiază, Soarele se află la zenit, deasupra capului, iar oamenii nu au umbră.
La Polul Nord, Soarele se află la 23,5° deasupra orizontului şi acolo este zi polară. Soarele nu răsare şi nu apune, deoarece se roteşte paralel cu orizontul 24 de ore din 24.
Acum, la solstiţiul de vară, umbrele sunt cele mai mici. Iată câteva exemple pentru umbra unui om cu înălţimea de 1,7 m în câteva localităţi situate la latitudini diferite în ţara noastră: la Horodnic de Jos (47°51’39”N 25°49’56”E), la amiază, Soarele are altitudinea de 65,55°, iar umbra omului este de 77 cm; la Paşcani (47°14’58”N 26°43’38”E), altitudinea Soarelui este de 66,19°, iar omul are o umbră de 75 cm; la Zimnicea (43°37’12”N, 25°21’51”E), altitudinea Soarelui este de 69,75°, iar umbra omului este de 63 cm.
În preajma solstiţiului de vară, durata zilei-lumină este cea mai mare.
La Suceava, Soarele răsare la ora 5 şi 18 minute şi asfinţeşte la ora 21 şi 16 minute (ora de vară).
Crepusculul astronomic, adică stingerea treptată a luminii după asfinţitul Soarelui până când vedem cele mai palide stele, durează la noi până la ora 23 şi 21 de minute.
În zonele nordice, acesta durează toată noaptea şi apar vestitele nopţi albe.
În timpul crepusculului artificial din planetariu, până la acomodarea cu întunericul, vizitatorii au admirat expoziţia de calendare astronomice, desene şi machete realizate de copii la Concursul de Astronomie „Equinox”, care se organizează anual, începând din 2003, în cea mai apropiată sâmbătă de echinocţiul de primăvară.
După terminarea acestor discuţii, elevul Andron Andrei, pasionat de astronomie, a prezentat, cu ajutorul programului Stellarium, reprezentarea mitologică a constelaţiilor şi imagini privind aspectul planetelor şi sateliţilor acestora în timp real.
Apoi a urmat o discuţie despre determinarea circumferinţei Pământului, realizată de astronomul Eratostene (296–196 î.Hr.), în anul 240 î.Hr.
Eratostene, care a fost director al celebrei Biblioteci din Alexandria, a observat că, la solstiţiul de vară, la amiază, în localitatea Syene, situată pe Tropicul Racului, în fântâni nu se vede umbra, deoarece Soarele se afla pe verticala locului. În schimb, în localitatea Alexandria, situată mai la nord, la o distanţă de cca 5.000 de stadii, corpurile aveau umbră, care făcea cu verticala locului un unghi de 7,2°.
Acest unghi l-a determinat cu ajutorul umbrei turnului din Alexandria.
El a presupus că, dacă Pământul este rotund, atunci cele două localităţi sunt situate pe un arc de cerc cu deschiderea tot de 7,2° în raport cu centrul Pământului.
Dacă la 7,2° corespund 5.000 de stadii, atunci la 360° corespund 250.000 de stadii.
Din păcate, nu se cunoaşte exact lungimea unei stadii utilizate de Eratostene. Se crede că aceasta putea avea între 147 şi 192 de metri, ceea ce înseamnă că circumferinţa Pământului găsită de Eratostene ar fi cuprinsă între 36.750 km şi 49.000 km. Determinările actuale dau valoarea de 40.000 km. Oricum, merită apreciat faptul că, printr-o metodă extrem de simplă, dar ingenioasă, încă de acum cca 2.250 de ani se ştia circumferinţa Pământului. Acest experiment demonstrează şi că Pământul este rotund.
În prezent, elevii de la unele cercuri de astronomie, pornind de la raţionamentul lui Eratostene, determină circumferinţa Pământului cu ajutorul umbrei unui băţ la echinocţiul de primăvară.
Un alt moment astronomic a fost prezentarea parcului ceasurilor solare. Aici elevii au făcut cunoştinţă cu primele instrumente de măsurare a timpului: de la obeliscurile egiptene la ceasurile solare (orizontale, verticale, ecuatoriale), ceasul uman, până la ceasurile mecanice, electronice şi atomice.
La un ansamblu alcătuit dintr-o mare cioată de copac de 120 de ani, deoarece are 120 de inele de creştere (şi copacii măsoară timpul), pe care sunt reprezentate semnele celor şapte planete antice, înconjurată de scaunele cu semnele zodiacale, numită simbolic „Masa Timpului”, s-au purtat discuţii despre apariţia orelor, originea denumirii zilelor săptămânii etc.
În partea a doua a activităţii, elevii au vizitat expoziţia „Colecţia etnografică Felicia şi Dioneezie Olenici”. Aici au făcut cunoştinţă cu diverse obiecte utilizate în viaţa de zi cu zi a înaintaşilor noştri. Acestea sunt grupate pe diverse domenii de activitate, precum: obiecte de uz gospodăresc, unelte utilizate la munca câmpului, îmbrăcăminte, atelierul „Cânepa şi inul – de la plantă la ţesături”, uşi tradiţionale, instrumente de lucru şi căsuţa bunicilor (o căsuţă cu o singură cameră în care locuiau bunicii).
La colecţia etnografică, elevii au avut posibilitatea să îmbrace straie tradiţionale şi să experimenteze câteva activităţi tradiţionale. Băieţii au făcut făină la râşniţă, au prelucrat draniţă, au ascuţit la tocilă, iar fetele au meliţat cânepa, au tors şi au spălat cămaşa pe maglă, cu săpun de casă.
În final, pentru a sărbători solstiţiul, căruia strămoşii noştri i-au dedicat sărbătoarea de Sânziene din 24 iunie, copiii au încins o „Horă a Sânzienelor”.
În anii în care am lucrat la Planetariul din Suceava, prezentam un program special destinat solstiţiului de vară şi tradiţiilor de Sânziene. Discutând cu vizitatorii despre tradiţii, printre altele, am aflat că la Frătăuţi, mai demult, oamenii aşezau pe jos, în casă, flori numite sânziene.
De asemenea, prin satele din judeţul Botoşani, la hramul de Sânziene, exista tradiţia ca oamenii să meargă numai pe jos.
În acest fel, trecând prin fâneţe, făceau, fără să ştie, o aromoterapie, inhalând parfumurile oferite de plantele ajunse acum la maximum de înflorire. Acum, datorită expunerii la radiaţiile solare, plantele acumulează cea mai mare cantitate de energie şi, de aceea, în zilele de Sânziene, în preajma solstiţiului de vară, este perioada optimă pentru culesul plantelor medicinale.
DIMITRIE OLENICI
Comentarii