Între noutăţile cu relevanţă, pe fondul ştirilor contrazicătoare care se generalizează, vine de la Roma, fără detalii, şi una care vorbeşte despre un comitet revoluţionar din Odessa – retras la bordul Potemkinului şi încercând să-şi îndeplinească de acolo misiunea de incitare şi de conducere a mulţimilor revoltate sau, după o altă ştire, constituit chiar din marinari ai cuirasatului –, e drept că arestat acest comitet de către autorităţile ţariste odată cu tot echipajul vasului. De altfel, cu cei peste trei zeci de mii de soldaţi de care ar dispune, guvernatorul Odessei ar fi reuşit să liniştească lucrurile – asta, fireşte, ca mai oricând în imperiul răsăritean şi indiferent de culoarea politică a regimului, cu numeroase victime şi cu uriaşe pagube. Acum, se spune, oraşul are înfăţişarea ca şi cum ar fi fost cucerit de o armată inamică.
N-ar fi însă, pentru Rusia, o excepţie Odessa. Pe o pagină de interior a Dimineţii din 20 iunie 1905 se poate citi: Acolo, în imensitatea marelui şi întunecosului imperiu de la miazănoapte, nu mai luminează decât flăcările roşii ale incendiilor şi scăpărăturile trozniturilor de puşcă. Întreaga Rusie este o mare de sânge pe care înoată o lume disperată şi înnebunită de atâta nedreptate, de atâta fărădelege şi de atâta cruzime. Drept care, pretutindeni, în Polonia, în Finlanda, în Caucaz, în inima Rusiei poporul se agită, se răscoală, pune mâna pe topor, pe puşcă şi pe bombă şi toate stările sociale, uvrierul ca şi ţăranul, burghezul ca şi nobilul, civilul ca şi militarul, sătui cu toţii de un regim de corupţiune, de jaf şi de teroare, ridică capul şi pumnul şi reclamă schimbarea stării de lucruri. De câteva luni de zile Rusia trăieşte sub regimul revoluţionar (…), iar ţarul tuturor Rusiilor domneşte cu somnul neturburat de atâta grozăvie ce se desfăşoară în numele său. Atâta doar că a numi asta revoluţie – ca Lenin şi ca Stalin – aşază ziarul nu neapărat într-un curent de opinie stângist, ci în primul rând şi mai precis într-unul care se impune inerţial, imitativ şi fără cântar adecvat în materie: nu vreo revoluţie poate aduce ieşirea de sub dominaţie străină în Polonia, Finlanda şi Caucaz şi în alte locuri, nici, pentru vreun popor, vindecarea de corupţiune, de jaf şi de teroare, de fărădelegi şi de cruzime, de confiscarea de către unii cetăţeni a autorităţii statului şi folosirea ei în interes privat, iar înlocuirea unui ţar cu altul, precum urma să se vadă, se face prin simplă răsturnare politică, însângerată şi uzurpatoare sau nu. De revoluţie, cu luptă de clasă şi cu instituirea generalizată a urii şi a apanajului acesteia ca dominantă a vieţii sufleteşti a societăţii şi a fiecărui individ în parte, va fi nevoie numai pentru a se legitima şi a se susţine prin afect îmbolnăvit înlocuirea la butoanele răului tuturor a unei garnituri de atleţi politici cu alta. Binele vine, dacă vine, pe cu totul alte căi.
Dar ce aduce proaspăt Dimineaţa din 21 iunie (ca realitate însă a zilei de 19 iunie, ştirile publicate aici referindu-se mereu la întâmplări petrecute cu cel puţin două zile în urmă) pune în dificultate măcar spiritul revoluţionar al marinarilor de pe Potemkin: Budapesti Hirlap a primit de la Constanţa o depeşă care susţine că deja celebrul „Kenaz Potemkin” cu doua torpiloare au sosit aci şi au ancorat nu departe de port. Detaliile curg apoi, nu însă cu totul necontrazicătoare – semn, poate, că situaţia este resimţită şi trăită ca fiind de o anume gravitate şi de tratat ca atare, iar oficialitatea română, surpinsă şi încurcată sau ocolind deliberat unele aspecte ale împrejurării, trebuie să aleagă între adevăr şi convenabil atunci când comunică despre vizita neaştepotată – şi cu scop deocamdată necunoscut – a Potemkinului fugit de acasă şi care, nu singur, poposeşte tam-nisam în coasta Regatului. Azi pe la orele 4 – spune ştirea sosită direct din Constanţa –, a apărut la orizont, venind din direcţiunea Odessei un mare cuirasat. Cu ajutorul unor lunete s-a stabilit că vasul de război e urmat de un torpilor şi e îndreptat spre portul Constanţa. Toată populaţia se aglomerează pe coastele mării şi în special pe bulevard şi cheiurile din port aşteptând sosirea vaporului a cărui apariţie nesemnalată oficial, pusă în legătură cu desfăşurarea evenimentelor din Odessa, dădea de bănuit. Se presupunea că vasul e cuirasatul „Potemkin“, fugărit din Odessa de escadra din Sevastopol. La orele 6, acest misterios cuirasat, ajungând în dreptul cazinoului comunal, a ancorat în afară din port, cam la 2 km de coastă. A salutat cu 19 focuri de tun oraşul, ridicând apoi la catargul de la prova nişte semnale printre care şi un drapel mare roşu. Din port i s-a răspuns cu identice semnate de către staţionarul rus „Pzezvape”, care se află aci.
Căpitanul portului, comandorul Negru, însoţit, s-a deplasat cu şalupa spre cuirasat şi a declarat ulterior: Am fost primit la bord cu onorurile reglementare. În loc de comandant mi s-a prezentat un mecanic cadet tânăr care, în urma schimbului politeţelor de rigoare, mi-a declarat că vasul pe care se află e cuirasatul „Potemkin“, fugit din Odesa. Cadetul mi-a făcut un scurt istoric asupra modului în care s-a produs revolta, confirmând în totul cele publicate de „Adevărul“ şi afirmând că escadra sosită din Sevastopol, departe de a încerca capturarea lui „Potemkin“, a salutat cu lungi urări de „trăiască noua comandă“ pe revoltaţi la ieşirea din rada Odesei.
Căpitanul portului Constanţa află că echipajul fără ofiţeri al Potemkinului doreşte doar să se aprovizioneze şi primeşte, în acest sens, o listă cu cele trebuitoare la bord. Despre debarcare nu poate fi vorba. Relaţiile bune dintre România şi Rusia sunt departe de a le garanta marinarilor că vor rămâne liberi şi că nu vor fi extrădaţi. Ideea nici nu este însă în totalitate refuzată. Impresia pe care marinarii o lasă este de teamă şi de nesiguranţă, iar anumite elemente din comportamentul lor arată până la evidenţă starea de surescitare şi de anarhie de pe bord. Dintr-un număr de 20 de marinari, cu un român basarabean între ei, este alcătuit pe cuirasat un comitet revoluţionar care deţine şi comanda vasului. Plecarea din Odessa fusese posibilă pentru că escadra din Sevastopol, trimisă pentru a captura Potmkinul, fraternizase cu revoltaţii şi lăsase cuirasatul să plece liber în larg. Un plan hotărât pentru viitor comitetul nu are. Între soluţiile posibile, există debarcarea în străinătate şi întoarcerea în Rusia pentru angajare în luptă alături de celelalte vase revoltate. Aceeaşi nehotărâre domneşte şi în atitudinea şi reacţiile autorităţilor române, care stau în faţa unui eveniment absolut neobişnuit. Publicul, de asemeni, este curios, dar şi destul de speriat de urmările rele posibile ale momentului. Guvernul se simte obligat la măsuri precautive – în timp ce ştirile din Europa, alimentate de Petersburg, încă dau ca cert faptul că echipajul de pe Potemkin s-a predat escadrei din Sevastopol. Textual, acum de la Londra: Echipagiul vasului „Potemkin“ va fi adus înaintea consiliului de războiu şi conform ordinului dat de ţar, pedepsit în modul cel mai sever. Cea mai mare parte a răsculaţior vor fi executaţi. Consiliul de război se va ţine în largul mării şi sentinţele de moarte – imediat executate, tot pe vapoare. Şi, liniştitor, din Odessa potolită de Curtea marţială şi de armată: Escadra Mării Negre este vizibilă acum la orizont. În port nu a rămas decât cuirasatul „Georgi Pobiedonoszew”, care a ancorat lângă cuirasatul „Potemkin”. (…) Marinarii cuirasatului „Kneaz Potemkin“ au cerut autorităţilor voie să facă cumpărări în oraş. Autorităţile au refuzat, dar au propus marinarilor să facă o listă de cele ce le sunt trebuincioase…
Deasupra lumii în clocot, la Paris, unde lucrurile au întotdeauna determinări cauzele precise, preluându-se din surse garantat bine informate, apropiate Palatului imperial, ştiri despre consternarea şi marea mâhnire pe care cele petrecute la Odessa i-ar fi provocat-o ţarului, în Libre Parole se caută o explicaţie pertinentă pentru cauzele revoluţiei ruse şi, cu siguranţă că în acord cu părerea Petersburgului, se găseşte vinovat de toate câte se întâmplă amiralul Nebogatow – care, pentru a grăbi plecarea escadrei sale în Extremul Orient, a luat pe cei mai buni marinari ai flotei Mării Negre, încât cei rămaşi nu au fost ruşi adevăraţi, ci de origine finlandeză, georgiană, română…
Şi există într-adevăr pe Potemkinul revoltat şi dezertor, ajuns la Constanţa pentru aprovizionare, românul basarabean Tănase Petrof, membru al comitetului revoluţionar de pe cuirasat şi care, vorbind autorităţilor române despre reţinerea colegilor de la bordul vasului de a profita de oferta de libertate a Regatului şi despre intenţia lor de a se întoarce la luptă, declară că, în ce-l priveşte, chiar membru al comitetului fiind, ar alege să debarce în România – dacă asta este suficient pentru a arăta îndeajuns de grăitor că el nu este un rus adevărat.
Văzându-şi însă şi de ale sale, în aceste zile, printre cumplite astfel de ştiri, Dimineaţa publică şi rezumate ale scrisorilor primite de la câştigătorii premiilor ei de fidelitate – inclusiv una de la David Davidshon din comuna Boroca (sic!), judeţul Suceava (n.n. – A.B.: nu pierdem din vedere că judeţul în cauză există la această dată în România, aflat pe o porţiune a graniţei Regatului cu Bucovina imperială), care scrie că a primit cele două vase de bronz câştigate ca premiu la „Dimineaţa” şi promite să recomande ziarul tuturor amicilor şi cunoscuţilor…
AUREL BUZINCU
Comentarii