De Ziua Armatei Române, la Suceava

Ceremonia publică dedicată, în municipiul Suceava, Zilei Armatei Române s-a desfăşurat ieri, la ora prânzului, în Piaţa Tricolorului.

Alături de reprezentanţii Armatei la nivel judeţean şi local, s-au aflat acolo preoţi, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, ai unor instituţii judeţene şi ai unor partide care, după câteva luări de cuvânt menite să sublinieze importanţa evenimentului, inclusiv în conjunctura actuală, au depus coroane de flori cu tricolorul României la monumentul dintre steagurile ţărilor Uniunii Europene.

A fost să fie ca, la puţine clipe după începerea ceremoniei, dintre norii de toamnă să scapere, calde, galbene raze de soare spre toţi cei reuniţi acolo spre a aduce onor Armatei Române, inclusiv numeroşi suceveni care au urmărit cu atenţie ceremonia solemnă.

În cadrul unei manifestări desfăşurate ulterior la restaurantul „Brădet”, (şi) cotidianului „Crai nou” Suceava i s-a decernat „la ceas aniversar, în semn de preţuire şi respect, pentru deosebita colaborare şi sprijinul instituţional acordat”, o plachetă aniversară, purtând semnăturile comandantului Centrului Militar Judeţean Suceava, lt. col. Vasile Chirap, şi, respectiv, şefului Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale, col. Petru Crăciun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI