> Ei sunt cercetaţi penal întrucât nu anunţaseră autorităţile
Poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit într-un autoturism oprit în trafic muniţie veche din cel de Al Doilea Război Mondial şi un detector de metale.
Potrvit STPF Suceava, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au oprit în trafic, pe raza localităţii Bobeica, un autoturism înmatriculat în România. În maşină se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, din judeţul Suceava. În urma unui control efectuat asupra autoturismului s-a descoperit, într-un rucsac, muniţie veche într-o stare avansată de degradare (35 de cartuşe de calibrul 7,62 mm, 35 de tuburi cartuş calibrul 7,62 mm şi două gloanţe).
Poliţiştii de frontieră au mai descoperit şi un detector de metale pentru care niciunul dintre tineri nu a putut prezenta autorizaţie de folosire eliberată de autorităţile competente.
Cei trei au declarat că au găsit muniţia în zona Măgura, pe direcţia localităţii Cârlibaba, urmând să stabilească ce vor face cu ea…
În acest caz s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, urmând ca bunurile să fie predate reprezentanţilor IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun. (N.B.)
























Comentarii