Scene de viaţă socială bucovineană

XIV. Cernăuţi, 1881

Revenim la activităţile „Junimii”, cea mai longevi-vă, dar şi cea mai activă so-cietate studenţească din Bu-covina, pentru a vedea cum, după plecarea lui Ciprian Porumbescu din Cernăuţi, pentru utilele studii univer-sitare continuate la Viena, activitatea acesteia nu a stagnat, dar nu mai găsim relatări suculente ale (mă-car) anualelor întruniri – nu mai spunem că nici semnă-turi semnificative ale „dări-lor de seamă” nu inventa-riem, punctul forte al în-tâlnirilor părând să fie pro-movarea ideii naţionale prin atragerea de „nume sonore” ale perioadei, părţii artistice lipsindu-i „suculenţa” din epoca „ciprianiană”. Asta nu înseamnă – din punctul nostru de vedere – că nu merită să trecem în revistă şi „scenele” pe care le aş-teptau, le savurau, intelec-tualii români cernăuţeni. Aşa încât – continuăm cu relatarea din revista cu care ne-am obişnuit, „Familia”, din 8/20 feb. 1881, în care un „Sergentul” ne întreţine, la început, cu o scurtă pri-vire istorică, sau de ansam-blu, asupra Bucovinei, ge-neralităţi pe care, în mare parte, le cunoaştem bine, dar care nu strică niciodată să ni le mai reamintim:

 

Serata „Junimii” din Cernăuţi

Bucovina este o ţară care are cel mai bogat număr de diverse şi eterogene naţiona-lităţi, care locuiesc sau deo-sebite, sau amestecate, şi trăiesc în raporturi mai mult sau mai puţin ostile. Acest amestec eterogen de limbi şi de interese particulare în poporaţiunea unei ţări aşa de mici este, fără îndoială, în mare parte cauza că noi, românii de aice, am rămas, în cele naţionale, îndărătul fraţilor noştri ardeleni, care, sub împrejurări mai grele, au realizat progrese mai însemnate pe toate terenele vieţii publice şi private.

La noi, cât timp a stat Bucovina sub Galiţia, nu se face amintire de vreo miş-care naţională măcar cât de neînsemnată. Un somn adânc, o letargie de moarte părea a fi cuprins pentru vecie pe bietul nostru po-por; dară această fatală stare de lucruri fiind anormală, nu putu ţine de veci, ci trebui să se schimbe şi să  se prefacă.

Vine anul 1848 şi aduce, ca pretutindene, şi români-lor din Bucovina pe Deş-teaptă-te române! şi de atunci se începe şi la noi o nouă viaţă de renaştere naţională, care într-întâi începe cu anevoie, dar treptat se manifestă cu mai mult sau mai puţin succes. Deşi a fost adese întreruptă şi lăsată în stagnaţiune, to-tuşi această mişcare naţio-nală n-a încetat de tot şi nici va înceta vreodată. Ba, în timpurile din urmă avem dovezi că simţământul na-ţional al românilor de aici este dezvoltat şi că a prins a se afirma în toate direcţiu-nile: în biserică, în litera-tură, în politică şi chiar în viaţa socială mai mult decât oricând.

Şi, ca să nu facem vorbă multă, să ne fie iertat a aminti de astădată un singur caz din viaţa socială, un act festiv săvârşit marţi seara (8 febr.) aici în Cernăuţi, capi-tala ţării, de către societatea acad. rom. „Junimea”, ca să se vadă că şi pe acest teren încep a lucra românii. Înţe-legem petrecerea dată în folosul fondului acestei societăţi. Această serbare, prin scopul ei filantropic, prin tendinţa de a aduce la onoare jocurile naţionale şi a le răspândi în cercurile mai înalte ale societăţii, prin numărul însemnat de oas-peţi aleşi, fruntaşii inteli-genţei române şi străine din cler, din nobilime şi cei în-tâi demnitari civili ce a în-trunit, în fine prin majori-tatea română a publicului – a dobândit un caracter curat naţional şi un interes mai general decât cum s-ar fi putut crede. Şi de aceea se cuvine a se vorbi numai cu lauda de această frumoasă şi interesantă petrecere, dar cine ar fi în stare să descrie lucrurile aşa precum au decurs în această seară şi să ne poată da o icoană vie atât ceea ce s-a petrecut şi ce s-a simţit la această ocaziune?

Trebuia cineva să fie faţă, să se încurce la descriere. Tot ce s-ar putea zice şi ori-cum s-ar zice în astă pri-vinţă, ar rămâne mai pe jos de adevăr. Dar un lucru rămâne totuşi constatat de cei de faţă, de români şi mai ales de străini, adecă că această festivitate a fost est timp în capitala Bucovinei unică în felul ei şi ca să fie un adevărat bal de elită nu-i lipsea alta decât caracterul ei cel oficial.

Serata a avut loc în sala „Reuniunii de muzică”, cea mai spaţioasă din tot Cer-năuţul, şi se inaugură prin câteva producţiuni muzi-cale, după următoarea programă: 1) Cuvânt de deschidere, rostit de prof. Ioan Bumbac; 2) Un salut de noapte, cuartet cu solo (te-nor), executat de corul Societăţii (Solo dl George Popescu); 3) Trio (D-dur) de Beethoven (clavir, vio-lină şi cello) executat de dra Teofila Popovici, Const. şi Erast Mandicevschi; 4) Ro-manţe: a) La o rândunică, de N. Constantinescu; b) Cât te-am iubit, de A. Flechtenmacher, executate de dra Elena de Pădure; 5) Ursita mea, cor de M.G. Ştefănescu, executat de corul Societăţii.

La ora destinată, adunân-du-se un public numeros, încât era sala întreagă plină de lume frumoasă şi elegan-tă şi toate lojile ocupate, se deschide petrecerea, conform programei, prin un cuvânt ocazional rostit cu multă căldură de preşedin-tele comitetului festiv, dl prof. I. Bumbac, în care arătă dorinţele şi speranţele „Junimii” şi recomandă modesta ei întreprindere indulgenţei şi apreţuirii onoratului public. Abia se cobora oratorul în aplauze, când şi apare pe tribună corul Societăţii cu Un salut de noapte şi celelalte.

Toate punctele programei au fost bine şi frumos exe-cutate şi e greu a hotărî unde a fost mai multă măiestrie şi graţie, cine a cântat mai cu foc sau mai duios şi care a ştiut să-şi joace mai bine rolul. Singur publicul participator era competent să judece, şi el şi-a făcut con-ştiincios datoria, împărţind cu o deosebită dărnicie a-plauze prelungite şi bine meritate corului, în care se distinse cu deosebire ca tenorist cu talent inteligen-tul june G. Popescu, docto-rand în drepturi, dar mai ales graţioaselor şi amabilelor domnişoare Teofila Popo-vici şi Elena Pădure, care au ştiut să facă o vie şi adâncă impresiune asupra auditori-lor prin minunatele lor producţiuni muzicale.

Muzica şi cântarea este un dar ceresc, care are pu-tere de a mişca şi a transfor-ma inima omenească – adeseori chiar şi atunci când ar fi profesată de cei profani; dar în mâna şi pe buza femeii care poartă pe frunte semnul muzelor sunt aceste totdeauna o armă fermecă-toare, care te încântă, te răpeşte şi te transportă în alte lumi, în regiuni mai senine, şi te face a întrevedea ca prin vis idealul poeziei: fericirea. Acest farmec şi acest efect au ştiut să produ-că asupra auditorilor prea graţioasele domnişoare a-mintite mai sus, prin fru-moasele lor talente muzica-le, prin graţia, eleganţa şi frumuseţea lor. Când se suiră pe tribună şi începură a-şi vărsa focul inimii prin dulci acoarde şi accente melodice, atunci o tăcere adâncă domni în sală, totul tăcea, totul asculta; nici o şoaptă, numai doară ochii vorbeau inimii în tainice şoptiri, pe când sufletul rătăcea dus în lumea de doruri, în calea visurilor, răpit pe aripile armoniei, din care îl deşteptară prea curând aplauzele cele frene-tice şi repeţite.

Dară în sfârşit se începe jocul, cu o horă strămo-şească de cele bătrâneşti, şi îndată un lanţ de tinere şi sprintene părechi se încinge şi se roteşte modulându-şi tactul în sunetul muzicii naţionale, care era executată cu multă artă de vestitul nostru maestru Grigorie, un fel de Barbu lăutarul în an-tereu şi cu violina, cunoscut la „cununii şi la alte veselii”, care a conservat încă cu sânţenie horele şi ariile naţionale străbune şi care, prin arcuşul său, a dat o viaţă mai expresivă jocului şi a stors admirarea străinilor, făcându-i să preţuiască valoarea muzicii noastre naţionale.

Afară de horă, s-au jucat cu multă preciziune şi iscusinţă încă şi alte două jocuri naţionale, anume Romana şi Căluşerul, cest din urmă în costum naţio-nal. Ambele aceste jocuri au fost iarăşi producţiuni spe-ciale din partea Societăţii „Junimea”, primite cu vii aplauze şi jucate acuma pentru prima dată în public aici la noi în Cernăuţi. Vă puteţi închipui cât de mare senzaţiune şi ce impresiune făcu asupra publicului român şi străin, căruia-i erau în mare parte abia după nume cunoscute. Dar odată introduse aceste jocuri în cercurile mai înalte ale societăţii, vor cuprinde tot mai mult teren, dacă românii le vor şti cultiva şi onora cu căldură, prin care se vor onora şi pe ei înşişi.

Un merit deosebit la introducerea acestor jocuri naţionale la noi, şi un titlu la recunoştinţa noastră, are un român ardelean din ţi-nutul Năsăudului, dl Can-dale, funcţionar la direcţia bunurilor fondului de aici, căruia se cuvine  toată lauda şi mulţămirea.

Interesant este şi rolul care l-au avut damele române la această ocaziune, arătând un viu interes şi un zel rar, făcând tot posibilul cu o rară abnegaţiune, numai ca să poată reuşi în modul cel mai satisfăcător această întreprindere, ba, ceea ce este şi mai mult, amabila domnişoară Teofila Popovici, pe lângă multe alte îndemânări, a binevoit a pune la dispoziţiunea „Ju-nimii” o sală unde se putură exercita aceste jocuri; şi când damele iau în mâinile lor delicate şi iscusite realizarea unei întreprinderi sociale de interes naţional, cine se va mai putea îndoi despre un succes strălucit? Şi când şi damele noastre cele tinere se interesează pe întrecute de cestiile naţio-nale, atunci putem privi cu mândrie şi încredere în viitor. Onoare şi recunoş-tinţă acestor demne fiice române!

Încă câteva cuvinte şi am terminat. Dintre toaletele cele multe, elegante şi cu gust alese, au atras atenţiu-nea tuturor mai ales fru-moasa toaletă a două dame îmbrăcate în un pitoresc costum naţional, care, prin chipul lor drăgălaş, prin frumseţa şi eleganţa vest-mintelor şi podoabelor lor celor naţionale, au fermecat pe toţi şi au fost, fără în-doială, cele mai preferate şi căutate jucătoare.

Astfel s-a petrecut aceas-tă mândră serată socială, spre mulţămirea şi încân-tarea tuturor celor de faţă, şi a fost foarte animată până în ziua mare; când despăr-ţindu-se, luă fiecare cu sine o dulce suvenire.

Prin această izbutită întreprindere, Societatea acad. „Junimea” a reuşit a dobândi deodată două mari succese, unul moral, care va contribui mult pentru de a rădica renumele ei în ochii publicului şi a face ca petre-cerile aranjate de dânsa să fie cele mai căutate din Cernăuţi; iară altul material, nu mai puţin conside-rabil, căci îi spori fondul cu câteva sute de florini. O-noare aşadară bravei Socie-tăţi „Junimea”, care a ştiut a fi la înălţimea chemării sale, onoare comitetului ei festiv şi cu deosebire dom-nilor prof. I. Bumbac şi adjunct V. Morariu, cărora este a se mulţămi mare parte a succesului. Onoare publicu-lui român, care a răspuns la apelul „Junimii” şi a venit din toate părţile, tânăr şi bătrân, ca să facă să stră-lucească numele de român! În fine, nu ne putem opri de a exprima din adâncul inimii urările noastre pen-tru prosperarea Societăţii, şi aceasta cu atâta mai vârtos văzând că imnul ei festiv începe a lua fiinţă şi a îmbrăca haina realităţii, căci:

Un falnic glas ne zguduie

Din somnul nostru greu,

Uniţi suntem în cugete,

Uniţi în Dumnezeu!

LIVIU PAPUC

P.S. Niscai incursiuni în vieţile particulare ale unor „actanţi” din întâlnirea de mai sus – ca şi din altele ce aveau să vină – vieţi care s-a întreţesut şi cu evenimente de marcă ale Bucovinei, într-un episod ulterior.