Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat pe 28 mai, că instituţia va contribui la organizarea proiectului social-educaţional „Prima Întâlnire cu Marea”, destinat copiilor din medii vulnerabile.
În şedinţa Consiliului Judeţean a fost aprobat acordul de asociere între administraţia judeţeană şi Asociaţia Bucovina Civică, prin care aproximativ 80 de copii din judeţul Suceava vor merge în tabără la Costineşti, în perioada 24 – 28 iunie 2026.
Proiectul se adresează copiilor din medii defavorizate, celor din centre de plasament, copiilor cu probleme de sănătate sau dizabilităţi, dar şi elevilor cu rezultate foarte bune la învăţătură ori tinerilor sportivi cu performanţe notabile. Pentru mulţi dintre ei, această excursie va reprezenta prima întâlnire cu Marea Neagră.
„Pentru un copil care nu a ieşit niciodată din mediul în care trăieşte, câteva zile la mare, alături de alţi copii, pot însemna enorm: bucurie, încredere, prietenii noi, curaj şi amintiri pe care le va păstra mult timp” a declarat Gheorghe Şoldan.
Consiliul Judeţean Suceava va aloca 20.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă şi logistică necesare bunei desfăşurări a taberei.
Preşedintele CJ Suceava a mulţumit public voluntarilor Vasile Bolohan şi Andrei Bacoş pentru implicarea lor activă în acest proiect, precum şi în numeroase alte acţiuni umanitare derulate în judeţ.
Proiectul „Prima Întâlnire cu Marea” reprezintă o iniţiativă de reală responsabilitate socială, care oferă copiilor vulnerabili şansa unei experienţe formative, educative şi emoţionale de neuitat, contribuind la dezvoltarea lor personală şi la creşterea încrederii în sine. (N.B.)
























Comentarii