A venit vremea să părăsim încântătoarele meleaguri ale Sucevei, cu aerul său aparte, care predispune la reverie, pentru a ne muta ceva mai la nord. Povestea lui Severin Procopovici ne-a purtat prin locuri ştiute, unde ne-am întâlnit şi cu personaje familiale, care au „mobilat” cum se cuvine viaţa spirituală a vechii Capitale a Moldovei. De nu mai puţine „zbateri” culturale + naţionale avea parte şi capitala în funcţiune, Cernăuţi, cu aceleaşi probleme ale colcăielii de populaţii nu de mult venite în provincie (să nu se înţeleagă că avem ceva împotriva acestora – era urmarea unor „fenomene” istorice, cărora este iluzoriu să încerci a le pune bariere), cu autorităţile Imperiului mult mai aproape pentru a interveni decisiv atunci când plana vreo urmă, vreun „parfum” de iredentism. Adică, pe scurt, nemaiinsistând pe efectul altor „atracţii” ocazionale – aici exista o viaţă studenţească – incipientă ca organizare, dar… atunci când vine vorba de studenţi, de generaţia tânără, colcăitoare a naţiunii, gata la tot soiul de iniţiative, făptuiri, „zurbală” – orice este posibil. Să vedem, în vorbele lui Severian Procopovici, ce-a reţinut el din acea perioadă, pe care noi o ştim şi din alte relatări, dar… orice mărturie, orice amănunt nu este „de lipsă” atunci când ni se oferă.
Timpul universităţii.
Şi deoarece am amintit acest cuvânt, trecem la timpul de student universitar. Vroiesc să înşir vreo câteva amintiri din viaţa bogată de student. Chiar în primele zile a petrecerii mele la universitate, lângă rezidenţa metropolitană, era în toamna anului 1877, l-am întâlnit pe mult regretatul Porumbescu. El era atunci absolvent în teologie şi mergea la metropolie să vadă ce e cu cererea sa ce o dăduse pentru un stipendiu (o bursă) cu scop de a pleca la Viena la conservator. Asta îmi spusese el. Dar ce folos, durere, interveni altă ceva. Într-o zi mergând spre universitate într-o dimineaţă la cursuri, îmi comunică Dim. Dan, atunci teolog (student în teologie), devenit apoi paroh în Straja şi în fine consilier consistorial, şi-mi spune: „Ştii ce s-a întâmplat în rezidenţă astă noapte? Patru teologi au fost rădicaţi şi duşi sub escortă la criminal”. Erau Zaharie Voronca, Constantin Morariu, Orest Popescu şi George Siretean; pe Ciprian Porumbescu, care pe atunci era acasă la părinţi în Stupca, l-au adus pe urmă, a doua sau a treia zi. Aceştia formau comitetul societăţii academice Arboroasa. Iară crima a fost că pe când în Austria se serba adecă aniversarea alipirii Bucovinei la Austria, iară în Iaşi se făcea parastasul pentru decapitatul voievod Grigore Ghica, comitetul Arboroasei trimise la Iaşi o telegramă în care regreta atât moartea voievodului Ghica, cât şi detrunchierea Bucovinei de la Moldova.
Numiţii teologi fură vârâţi în temniţă în toamna anului 1877, luna noiembrie. În luna februarie anul 1878 veniră înaintea curţii cu juraţi. Prezida consilierul de tribunal superior Bendela, frate cu metropolitul ce murise cu vreun an în urmă, Teofil Bendela, grefier era practicantul (auscultant) Tanasă Pridie, acuma advocat în Cernăuţi. În fruntea juraţilor era baronul Alecu Vasilco, fostul marşal al ţării, apărători erau advocaţii dr Roth, dr Atlas şi dr Tabăra. Era un proces senzaţional, care a alarmat tot Cernăuţul şi poate întreaga ţară. Un public numeros se înghesuia în sala curţii cu juraţi. […]
LIVIU PAPUC
Comentarii