Cu ocazia Zilei Copilului

Expoziţie de tehnică a MAI, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava

Prefectul judeţului Suceava, Bogdan-George Păstrav, a participat duminică, 31 mai 2026, la expoziţia de tehnică organizată de structurile Ministerului Afacerilor Interne pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, cu prilejul celebrării Zilei Internaţionale a Copilului.

În ciuda condiţiilor meteorologice schimbătoare, numeroşi copii însoţiţi de părinţi au vizitat expoziţia şi au avut ocazia să descopere îndeaproape autospecialele, echipamentele şi tehnica utilizată de poliţişti, pompieri şi jandarmi în activitatea lor de zi cu zi.

Prefectul Bogdan-George Păstrav a apreciat implicarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne în organizarea acestui eveniment dedicat celor mici şi a subliniat importanţa unor astfel de activităţi interactive prin care copiii pot înţelege mai bine rolul instituţiilor care contribuie la siguranţa şi protecţia comunităţii.

Pe parcursul expoziţiei, participanţii au interacţionat cu reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, au explorat mijloacele de intervenţie şi au primit informaţii despre profesiile dedicate protejării cetăţenilor şi salvării de vieţi omeneşti. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI