Transport ilegal de lemn descoperit în zona Dorna Candrenilor

> O firmă a utilizat avize false pentru transport de lemn, deşi nu exploatase partida autorizată

 Poliţiştii Biroului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul IPJ Suceava, împreună cu specialişti silvici ai Gărzii Forestiere Suceava, au identificat o nouă reţea de transport şi comercializare ilegală de material lemnos pe raza comunei Dorna Candrenilor.

În urma unor informaţii operative şi a verificărilor efectuate în sistemul SUMAL 2.0, anchetatorii s-au sesizat din oficiu şi au dispus extinderea urmăririi penale faţă de o societate comercială şi două persoane fizice din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor.

Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Noul cod silvic (Legea 331/2024), printre care: transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de aviz de însoţire sau fără provenienţă legală (în volume cuprinse între 10,01–20 mc şi peste 20,01 mc), în formă continuată; introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, în formă continuată.

În perioada 2 aprilie – 22 mai 2026, prin intermediul societăţii, au fost generate în SUMAL 2.0 şi utilizate 7 avize false pentru transportul a 131,422 metri cubi de lemn rotund răşinos. Întreaga cantitate a fost transportată ilegal, deşi partida autorizată din Ocolul Silvic Dorna (140 mc) nu fusese deloc exploatată.

Prejudiciul cauzat prin transportul materialului lemnos fără documente legale este estimat la 69.127,972 lei (aproximativ 13.825 euro). (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI