La Concursul judeţean „Lumea mea – Lumea copilăriei” de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Lucrări pline de sensibilitate şi originalitate

Copilăria, cu universul ei plin de culoare, imaginaţie şi emoţii autentice, a fost din nou adusă în prim-plan prin desfăşurarea celei de a X-a ediţie a Concursului judeţean „Lu-mea mea – Lumea copilăriei”, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului, în data de 28 mai 2026. Concursul Judeţean „Lumea mea – Lumea copilăriei” a fost aprobat cu nr. 1048 din 11 martie 2026 în Calendarul Proiectelor de Educaţie Extraşcolară Judeţene (CPEEJ – 2026) al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, la domeniul cultural-artistic – arte vizuale, poziţia 7, pagina 27 şi oferă tuturor copiilor şansa de a-şi exprima gândurile, emoţiile şi visele prin intermediul artei, promovând în acelaşi timp incluziunea, creativitatea şi egalitatea de şanse. Tema acestei ediţii – „Copilăria în viitor”, a provocat participanţii să îşi imagineze lumea de mâine prin ochii copilăriei, să îmbine fantezia cu tehnologia şi să transpună în creaţii originale propriile vise despre viitor.

Participanţii au impresionat prin lucrări pline de sensibilitate şi originalitate, realizate în diverse tehnici artistice şi literare, acoperind cu succes întreaga paletă a concursului: desene, colaje, creaţii literare şi machete. Fiecare creaţie a reprezentat o fereastră către universul copilăriei, ilustrând prin culoare, cuvânt şi imaginaţie lumea văzută prin ochii copiilor.

Atmosfera evenimentului a fost una de sărbătoare, în care bucuria creaţiei şi emoţia recunoaşterii efortului depus au fost resimţite de toţi participanţii. Ediţia din acest an s-a bucurat de o participare numeroasă, reunind 156 de elevi şi cadre didactice coordonatoare din unităţi de învăţământ din judeţul Suceava, dar şi din alte judeţe ale ţării. Printre instituţiile participante s-au numărat: Şcoala Gimnazială Specială Rădăuţi, Colegiul „Eugen Lovinescu” Fălticeni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Şcoala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului, Şcoala Gimnazială nr. 2 „Petru Comarnescu” Gura Humorului, Şcoala Gimnazială nr. 3 „Teodor Balan” Gura Humorului, Clubul Copiilor Gura Humorului, CSEI „Sf. Andrei”, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava, Şcoala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama, Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan” Pârteştii de Jos, Şcoala Gimnazială nr. 4 Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 6 Suceava, Grădiniţa cu Program Normal „Stejărelu” Cajvana şi Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi. Caracterul interjudeţean al manifestării a fost evidenţiat şi prin participarea unor elevi din judeţele Arad, Dâmboviţa, Ialomiţa, Gorj, Vâlcea şi Vrancea, fapt care confirmă prestigiul şi atractivitatea concursului la nivel naţional.

Lucrările realizate de către participanţii acestei ediţii au impresionat prin originalitate, sensibilitate şi bogăţia imaginaţiei. Copiii au prezentat viziuni surprinzătoare despre viitor, în care tehnologia coexistă armonios cu natura, iar lumea este mai prietenoasă, mai accesibilă şi mai deschisă nevoilor tuturor. Fiecare lucrare a reprezentat o expresie autentică a modului în care participanţii percep copilăria şi locul acesteia într-o societate aflată în continuă schimbare.

Festivitatea de premiere a fost precedată de un moment cultural-artistic în cadrul căruia participanţii s-au bucurat de „Dansul culorilor” împreună cu echipa de dans a şcolii condusă de doamna prof. Vacaru Claudia şi de un moment liric cu versurile poeziei „Vara” de Emilia Plugaru în interpretarea elevului Buta Ionuţ din clasa a IV-a C. Un moment deosebit al manifestării a constituit lansarea volumului „Poveştile Zânei Lia”, semnat de doamna profesor Liliana Oniceag, prilej de întâlnire cu universul poveştilor, cu activităţi captivante în lumea magnifică a Zânei Lia, dar mai ales, cu valoarea educativă a lecturii. Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea căntecului „O lume minunată” sub coordonarea doamnei prof. Zus Mihaela.

Atmosfera evenimentului a fost una de sărbătoare, în care bucuria creaţiei şi emoţia recunoaşterii efortului depus au fost resimţite de toţi participanţii.

Succesul acestei ediţii confirmă încă o dată importanţa promovării talentului şi creativităţii în rândul copiilor şi demonstrează că arta poate deveni un limbaj universal prin care sunt transmise emoţii, speranţe şi poveşti autentice. Prin organizarea acestui concurs, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului promovează valorile educaţiei incluzive şi oferă elevilor oportunitatea de a-şi valorifica potenţialul creativ într-un mediu care încurajează exprimarea liberă, respectul reciproc şi dezvoltarea personală.

Concursul judeţean „Lumea mea – Lumea copilăriei” este coordonat de doamna prof. Sabin Rybanna Elena şi prof. Istrate Isabella Maria împreună cu doamna inspector de specialitate educaţie permanentă prof. Tatiana Vîntur, inpector şcolar pentru învăţământ special şi integrat, prof. Manolache Ciprian Ionuţ, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, şi director prof. Călinescu Petru Marian şi director adjunct, prof. Strugariu Cezar Vasile, de la CSEI „Sf. Andrei” Gura Humorului, alături de întreaga echipă de proiect. Ediţia a X-a demonstrează, încă o dată, că talentul, imaginaţia şi dorinţa de afirmare nu cunosc bariere şi fiecare copil poate să-şi exprime visele folosind creionul magic al copilăriei.

„Lumea mea – Lumea copilăriei” rămâne, astfel, un spaţiu incluziv al imaginaţiei fără limite, în care fiecare copil este încurajat să viseze, să creeze şi să îşi facă vocea auzită prin artă. (prof. SABIN RYBANNA ELENA, prof. ISTRATE ISABELLA MARIA)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI