După gust

După ce, în mulţi ani dinainte, asta era doar o treabă de sezon a jupâneselor din cuhniile boiereşti, pare-se că a început să devină treptat „fenomen” începând de pe la finele sec. al XIX-lea. Subiectul e campania de toamnă de pregătit conserve şi murături! Care, în vremuri mai apropiate nouă, a cunoscut un aspect aparte în anii de sărăcie de la sfârşitul secolului trecut, când deja nu mai era vorba doar despre gust şi calitate, ci şi de cantitate, de provizii ca atare ce să ţină până-n primăvară; să fie, că cine ştie?… Drept urmare, în zilele noastre, mai curând seniorii încă în puteri au în vedere campania; dar să nu-i ignorăm nici pe cei din alte categorii de vârstă care au dat de gustul conservelor de toamnă, nemulţumindu-se ei doar cu ceafa cu cartofi prăjiţi ori şaorma cu de toate.

În consecinţă, din pricini justificate de cerere şi ofertă (ori invers!), au devenit din ce în ce mai mulţi întreprinzătorii care nu din pieţe, ci de pe reţelele de socializare oferă spre vânzare (poate că şi fac) conserve la borcan… ca la mama sau ca la bunica acasă, conserve cărora eventual li se adaugă, dincolo de pilduitoare frumoase poze, şi informaţii cum că ar fi bio, eco ori de ambele. S-au înmulţit ofertanţii, însă pare-se că s-au multiplicat şi mofturoşii, prinzând ei de seamă că n-au suficiente garanţii într-un aşa comerţ. Căci dacă strâmbi din nas la conservele de supermarket (inclusiv socotind incredibile unele dintre poveştile de pe etichete), cum să nu strâmbi din nas în faţa unor borcane fără etichete, despre care (dincolo de oarece jurăminte căpătate „în privat”) nu ştii cine le-a pregătit: tataia, verişoara Dinuţa ori Tanţa, vecina bună la toate. Tot în chestie, am reţinut că, după ce – pe reţele, cum altfel? – o cumătră care vindea scumpe „ouă de ţară” a fost dată în vileag că erau dintre cele mai ieftine ouă de magazin (nu se obosise să le spele suficient ştanţele), mai nou, o alta, cu mare tam-tam, sărindu-i fulgii (…de a trebuit să renunţe la contul comercial), a fost pusă pe wall-ul infamiei fiindcă, pretinzând că-s galbeni din poiata personală, oferta pui albi dintr-o reţea de supermarketuri. Căci, vorba ceea, piaţa, până la urmă, are instrumente naturale de reglaj.