Fenomenul ARLUS (VI)

Cu un rost fără doar şi poate mai important decât cel destul de modest care, încă inerţial, i se acceptă, Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică trebuie să fi fost, de fapt, atât în conceptul care a preconizat-o, cât, de altfel, şi prin activitatea ei propriu-zisă, o piesă de bază a angrenajului care a dus istoria românească postbelică acolo unde aceasta a fost dusă. Un fel de alternativă, s-ar putea spune, semiocultată şi izbutită, eficientă, la filiala naţională cominternistă – deloc însă mai puţin agresivă în slujirea proiectului ruso-sovietic integrator, dimpotrivă, nici mai duioasă cu realitatea naţiunii şi naţionalului şi cu sentimentul aferent, doar mai blândă în limbaj şi în maniera de a proceda, mai dispusă, pragmatic, la concesii pe durata trecerii punţii.
Probabil că nu se vor şti niciodată toate câte vor fi fiind de ştiut în materie. Temelia facerii e fără îndoială moscovită – poate că încă un capitol din cartea discretă a lărgirii spre Vest care se scrie acolo de peste un mileniu, pagină peste pagină, într-o consecvenţă încăpăţânată de care doar natura elementară mai este aptă. Detalii interpretate ba într-un fel, ba în altul şi mai mult ozenistic decât capabile să slujească unei cunoaşteri veritabile a realităţii se vor fi aşternut în timp pe mii şi mii de file cu rapoarte ale serviciilor. La vedere, din toate, exact ca în cazul icebergului (aici, cum nu se poate mai nimerită comparaţia!), a ieşit doar o creastă plutitoare în sine impozantă – dar şi luminată meşteşugit, cu ştiinţa laboratoarelor de luat ochii lumii şi cu grija obţinerii doar a efectelor dorite. Sete de cunoaştere şi de îndreptare spăşită a relei purtări necuvenite din trecut, dragoste frăţească sinceră, recunoştinţă şi îndatorare, marele vecin şi prieten de la Răsărit, generozitate (generosul Armistiţiu!), bună sfătuire şi sprijin, cel mai şi cea mai în orice privinţă, călăuza, modelul, soluţia optimă a tuturor problemelor şi mai ales a celor care nu există încă, eliberatorul, garantul, salvatorul popoarelor, păcii, fericirii mondiale etc. – iată din ce categorie sunt produsele de laborator în discuţie. Şi ele, mai departe, trebuiau cu migală, supravegheat şi tot cu ştiinţă colportate, inseminate, ajutate să ajungă la rod şi, în creştere, să-şi sugrume ori să-şi aservească vegetaţiile concurente de orice fel.
Aici şi aşa pare cel mai sigur că se naşte ARLUS. Iar ca lucrul să iasă cum trebuie ori măcar cât mai cum trebuie, e nevoie de două sau chiar de trei naşteri.
Într-una din versiunile vehiculate, în 20 octombrie 1944, în casa lui I.C. Parhon s-ar fi adunat în acest scop mai mulţi intelectuali din mediul academic, semnatari, în primăvară, ai memoriului-protest prin care, cu ţara avându-i pe sovieticii în coastă şi suspectaţi mai târziu de naivitatea de a fi dat crezare declaraţiei lui Molotov că guvernul sovietic nu intenţionează nici să dobândească vreo parte din teritoriul României şi nici să schimbe orânduirea socială din România, îi ceruseră mareşalului Antonescu ieşirea din război pentru a se evita distrugerile. Scânteia nu reţine şi nu evocă faptul. În 1946 însă, publică anunţul: Ministerul Educaţiei Naţionale face cunoscut tuturor şcoalelor de grad secundar din ţară că Sâmbătă, 19 Octombrie, ajunul zilei în care A.R.L.U.S. aniversează doi ani de la punerea bazei Asociaţiei, în ultima oră de curs, un profesor va vorbi elevilor despre importanţa prieteniei cu U.R S.S. în scopul de a face cunoscute realităţile din marele Stat vecin. A doua zi, Duminică 20 Octombrie, „Ziua prieteniei”, delegaţii de profesori şi elevi vor lua parte la sărbătorirea zilei ce se va organiza în localitate. Prin urmare, autoritatea centrală şi locală îşi asumă această dată ca Ziua prieteniei româno-sovietice. Publicat ulterior datei vizate (asta se întâmplă aproape curent la Scânteia vremii), apare şi anunţul ARLUS: În toată ţara vor avea loc manifestări de sărbătorire a prieteniei româno-sovietice, la oraşe şi la sate. In 16 oraşe vor merge delegaţi ai consiliului de conducere ARLUS. – ceea ce arată că există la această dată un acord funcţional între Asociaţie şi autorităţi, iar oblăduirea ocupantului militar este de la sine înţeleasă.
Aniversarea ARLUS se va serbători în viitor la 12 noiembrie. Scânteia din 14 noiembrie 1944 anunţa: Eri după amiază, în amfiteatrul Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti, a avut loc adunarea de constituire a Asociaţiei pentru strângerea legăturilor cu U.R.S.S. Au participat numeroşi profesori universitari, medici, ingineri, avocaţi, arhitecţi, etc. Şedinţa a fost prezidată de d. prof. Parhon.
La prima festivitate aniversară, cea din din anul umător, în sala Ateneului Român, ambasadorul sovietic Kavtaradze, simţindu-se obligat să asigure un loc oamenilor de cultură şi de ştiinţă în viitoarea societate, spunea: Munca ARLUS-u-lui este măreaţă, rodnică şi nobilă. Viitoarea societate omenească – această unică familie de popoare –, în care nu va fi duşmănie între naţiuni, intre clase şi nici între oameni, va păstra totuşi o anumită formă de concurenţă şi emulatie. Aceasta va fi întrecerea pe tărâmul culturii şi al activităţii intelectuale a omenirii. În raportul lui de secretar general al Asociaţiei, Mihail Magheru făcuse necesară promisiunea ambasadorului sovietic: Suflul progresist şi umanist al culturii sovietice, lumina răspândită de realizările sovietice, toate acestea sunt necesare sănătăţii spirituale a poporului nostru. Progresele tehnice şi de organizare sunt pilde de urmat. Noi trebue să ajutăm să dispară tot putregaiul, ţinând larg deschisă fereastra spre lumină şi adevăr. Numele menţionate de ziar ca fiind ale celor angajaţi la data aceasta în activitata ARLUS sunt: prof. Parhon, prof. Stoilov, prof. Profiri, prof. Dim. Gusti, prof. Gh. Nicolau, prof. Danielopolu, S. Oeriu şi Mihail Bujor, Mihail Magheru, Şt. Milcu, prof. Tr. Săvulescu, prof. Stihi, prof. Pompei, prof. Tudor Ionescu şi prof. I. Potop, Teohari (Constanţa), D. Ionescu (Bacău) şi D-na Fotea (Braşov), gen. Vasiliu Răşcanu, gen. Ionaşcu, gen. Bălănescu, Const. Agiu, prof. Sanielevici, prof. Vlădescu-Răcoasa, prof. Constantinescu-Iaşi, gen. M. Maltopol, col. E. Massini, N. D. Cocea, prof. Al. Rosetti, d-na Elena Livezeanu, Paul Pristănescu, Ana Pauker, George Enescu, Gh. Gheorghiu-Dej, Mihail Sadoveanu, prof. Şt. Nicolau, Romulus Zăroni, Mitiţă Constantinescu, L. Catargiu, prof. Mihail Ralea, prof. Em. Petrovici, Şt. Voitec…
Până aici însă, în 26 octombrie, într-un număr al ei care acordă spaţiu larg desfăşurării la Sibiu a unei mari adunări populare unde se cere răsturnarea guvernului, Scânteia anunţase: Eri dimineaţă la ora 11, a avut loc în amfiteatrul Facultăţii de ştiinţe prima şedinţă a grupului de profesori universitari şi oameni de ştiinţă cu scopul înfiinţării unei asociaţii pentru promovarea raporturilor culturale între România şi U.R S.S. Biroul adunării s-a constituit din d. dr. Parhon, preşedinte şi d-nii: rector Danielopolu, rector Miller, prof. Mihai Ciucă, prof. Gr. T. Popa, prof. Iorgu Iordan, prof. Paul Stănescu, prof. Stoilov, prof. Al. Rosetti. În asistenţă am remarcat pe d-nii: dr. M. Enăchescu, prof. Teodorescu, Ştefan Milcu, dr. State Drăgănescu, Mihail Sadoveanu, Grig. Dumitrescu, av. Viforeanu, dr. Oeriu, av. Călin, Niculcea, Moissil etc. D. dr. Parhon a lămurit scopul asociaţiei, care va activa pentru adâncirea relaţiilor cultural-ştiinţifice dintre ţara noastră şi puternica vecină de la Răsărit, U.R.S.S., care în ultimele decenii a făcut progrese uimitoare, necunoscute la noi, în toate domeniile de cercetare ştiinţifică. S-a dat apoi citire actului constitutiv al asociaţiei. Preşedinte provizoriu a fost ales d. dr. C. Parhon, asistat de d-nii vicepreşedinţi, rectori Danielopolu şi Miller. Au mai luat cuvântul, subliniind necesitatea cunoaşterii reciproce între cercurile ştiinţifice şi culturale dintre România şi U.R.S.S., d-nii M. Sadoveanu, dr. Oeriu, dr. Marin Enăchescu etc. Biroul ales a decis să se facă formele necesare pentru recunoaşterea ca persoană juridică a asociaţiei.
Dar ceva n-a mers – cine să ştie ce anume…