Pisanii moldoveneşti din vremea lui Ştefan cel Mare, păstrate în Muzeul de Istorie din Herson, riscă să fie evacuate în Rusia

Arheologul ucrainean Andrei Krasnojon, profesor de istorie, rector al Universităţii Pedagogice „Uşinskii” din Odesa, se îngrijorează de soarta pisaniilor moldoveneşti ale lui Ştefan cel Mare care sunt păstrate în Muzeul de Istorie din oraşul Herson.

Aflate în prezent sub ocupaţie rusească, artefactele riscă să fie evacuate în Rusia sau pierdute, deteriorate sau chiar distruse. Pisaniile respective au fost puse pe zidurile Cetăţii Albe în perioada de domnie a voievodului moldovean, fiind redescoperite de profesor în fondurile Muzeului de Istorie din Herson în 2013.

„Invadatorii evacuează din oraşul Herson colecţia muzeului regional etnografic care, în ceea ce priveşte inscripţiile antice şi medievale, întrece multe muzee specializate din Ucraina. Tocmai în acest muzeu sunt păstrate patru pisanii din secolul al XV-lea puse pe zidurile Cetăţii Albe de pe Nistru. Semnificaţia acestor artefacte nu poate fi supraestimată pentru ştiinţă şi pentru istoria Cetăţii Albe. Aceste pisanii au totodată o semnificaţie ideologică” a scris Andrei Krasnojon pe pagina personală de Facebook.

„Una dintre aceste pisanii (cu capul de bour, datând de la 1475, din perioada lui Ştefan cel Mare) este imortalizată chiar pe Actul Unirii Basarabiei cu România de la 27 Martie 1918, fiind o veritabilă comoară inestimabilă a istoriei noastre naţionale!!! Prin grija profesorului Krasnojon de altfel, copii fidele ale acestor pisanii au fost reamplasate pe zidurile Cetăţii Albe acum câţiva ani, fapt pentru care îi mulţumim, iar cele două state româneşti ar fi trebuit demult să-l decoreze pentru acest gest cu distincţii de stat…” a reacţionat Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei „Basarabia” din regiunea Odesa. (BucPress.eu)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI