De câţiva ani, filologii primei serii de la Sorbonica Sucevei ne întâlnim, vara, în faţa clădirii cu atâtea amintiri, de-o vreme, Liceul „Petru Rareş” (ce tineri şi frumoşi am fost, clocotind de optimism!), întrebându-ne, de fiecare dată, împreună cu Doamna Rodica Iordache, înainte de a porni spre tradiţionala agapă, câţi mai suntem care facem încă umbră pământului.
În ziua de 4 a lunii unei adevărate explozii florale, prietenul şi cărturarul Silvestru Pînzariu îmi transmite prin telefon o ştire care mă dărâmă şi mă obligă să răguşesc pe loc: colegul şi amicul nostru Ivan Chideşciuc s-a izbăvit de suferinţă. Mi-am adus aminte că, într-o ultimă convorbire telefonică, exprimându-se ceva mai greu decât altădată, nu s-a plâns mai deloc de boala-i ruinătoare, ci, mai degrabă, deplângea drama poporului ucrainean…
Am fost camarazi în cei 4 ani de liceu la Siret, încă 3 la Suceava şi, apoi, alte 6 luni, ca TR-işti într-o unitate militară din Bacău. Omul acesta era de o rară cuminţenie, avea o inimă de aur şi o continuă aplecare spre studiu. S-a instruit în limba română, dar şi în cea ucraineană, realizând în 2013 un foarte bun manual şcolar pentru clasa a IX-a (în limba lui T. Şevcenko), iar în 2018 a publicat la Editura „TipoMoldova” din Iaşi volumul „Vladimir Streinu – teoretician literar, o micromonografie” (a subintitulat-o autorul) de foarte bună calitate, privind conţinutul ideatic al acesteia. Pentru activitatea sa editorială bogată, mai ales în domeniul folclorului bucovinean şi al traducerilor, a fost răsplătit cu premii, fiind primit în Asociaţia scriitorilor ucraineni ai Regiunii Apusene (Lvov, 2013) şi în Uniunea Scriitorilor din Ucraina (2017). I-am găsit semnătura, sub interesante materiale, şi în „Crai nou”, el fiind unul din cititorii săi fideli.
Ca profesor cu gradul I de limba română şi ucraineană, a slujit cu devotament şi profesionalism ambele catedre, iar, ca director, a iniţiat, în 2007, proiectul naţional „Şcoala – centrul intercultural”, o cale sigură de urmat pentru ambele părţi ale nedoritei graniţe. A fost o flacără vie şi un exemplu de urmat pentru colegii din învăţământ. A fost… Ce nefiresc sună!… Flacăra lui va fi fost poate preluată de vreun coleg inimos sau, eventual, de câţiva elevi de altădată. Ştiu că a fost iubit şi respectat de comunitatea din Negostina.
Pe 28 iunie ar fi împlinit 77 de ani. Dumnezeu l-a luat puţin mai devreme, tocmai acum când cerurile sunt deschise, să-i fie călătoria lină în sălaşurile drepţilor, căci mult a iubit Ivan Chideşciuc!
Anul acesta, întâlnirea noastră va fi mai săracă, iar noi, cei câţiva care am mai rămas, om vărsa încă o lacrimă şi un strop de vin pentru dragul şi nepreţuitul nostru Ivan Chideşciuc. Până atunci, într-o încercare de alinare a durerii familiei, rostim, din toată inima, ca nişte fraţi şi surori, Dumnezeu să-l ierte!
Comentarii