Ăsta sunt eu

DJ/MC Jacky, cel cu muzica retro

Cică muzica retro a ajuns o fiţă. Dar una care umple stadioane (pentru că nu există săli destul de mari pentru doritori), în oraşe din ţară care preţuiesc şi cultivă lucrul bun şi fără moarte. Este o fiţă care adună în public  deopotrivă taţi şi mame de 45-50 de ani care vin să-şi repete tinereţea fredonând fiecare piesă din concerte,  şi adolescenţi cărora muzica trupelor şi soliştilor din anii ’70, ’80,  ’90 le-a sunat la un moment dat altfel decât efemerele ritmuri din cluburi.

Muzica retro adună mii de oameni laolaltă şi după zeci de ani de când s-a auzit prima dată, şi le readuce, iar şi iar,  fericirea începuturilor fără sfârşit. Îi teleportează în vremuri când Ceauşescu vorbea de planul cincinal în noaptea de Anul Nou sau în cea de imediat după marea schimbare din ’89, când părea că înfloresc speranţa şi  libertatea. Erau vremuri când sufletul omului palpita la muzica unică, poveşti ale artiştilor şi distracţii complete, valoroase, nepreţuite, aduse de muzica DJ-ilor, băieţii aceia mişto, cu aer boem, din cealaltă parte a pupitrului cu butoane  şi care, mereu în lumea lor, dădeau ritmic din cap cu căştile la urechi,  zâmbind către toata lumea, dar mai larg blondei din stânga lor.

DJ-ii raşi pe jumătate de scalp, cu piercinguri şi tatuaje ca nişte lucrări de artă, la vedere, sunt boemi şi acum. Printre flash-uri multicolore în cluburi dau şi acum din cap pe muzici  „compuse” de calculatoare şi mai zâmbesc la câte o tipă sexoasă, cu sâni din silicon, care se unduieşte pe lângă ei.  Pentru cei mai mulţi dintre ei însă, muzica retro este o necunoscută.  Sau un strugure la care n-au putut ajunge vreodată.

Puţini au mai rămas, doar câţiva DJ în toată ţara şi cu atât mai preţioşi,  cei încă dedicaţi muzicii din anii când artişti geniali ai lumii cântau cu sufletul, cu propria lor voce, două chitare, tobe şi o „clapă”. Poate şi-ar dori mai mulţi să facă asta, dar ce să faci, muzica retro a ajuns o fiţă la care trebuie să te pricepi.

Ucenic în „Groapa cu lei”

„Muzica a fost singura care nu m-a înşelat niciodată” spune Jacky, pe numele lui adevărat Dan Iacob, cel mai venerabil DJ/ MC, încă în activitate, din Suceava.

L-am prezentat pentru că aşa-i politicos, dar puţini sunt sucevenii născuţi acum 50 sau 40 de ani care să nu-l cunoască. Rari sunt aceia care n-au dansat în discotecă, la vreo petrecere de nuntă, botez sau alte zile festive, pe muzica pe care el o mixează şi căreia, în ciuda tuturor „modelor” din cluburi i-a rămas fidel, vreme de peste 35 de ani.

Avea doar 16 ani când l-a văzut pe Iosif Tini, mai cunoscut sub numele de Ioji, mixând în discoteca din subsolul Hotelului Arcaşu, astăzi Continental, pe vremuri loc de distracţie exclusivist din Suceava, plin de turişti străini,  şi a fost fermecat. El crede că meseria de DJ a avut-o în sânge, singura explicaţie pentru plăcerea şi fascinaţia pe care le-a încercat de la bun început pentru mixaj şi muzica ce curgea din boxele celui care a fost unul dintre celebrii DJ-i suceveni.

„Aveam vreo 16-17 ani şi fugeam de acasă în fiecare seară la «Groapa cu lei», cum se numea discoteca din subsolul  de la Arcaşu. Pe vremea aia era doar pentru străini, pe valută. 4 dolari intrarea… Eu intram prin spate, prin magazie, apoi stăteam lipit de pupitrul lui Ioji şi învăţam de la el. Când venea Poliţia mă ascundea sub pupitru pentru că n-aveam ce căuta acolo şi minor, şi român. Mă fascina muzica pe care o punea şi felul cum o mixa. N-am fost niciodată rocker. Sunt un fan înrăit al genurilor italo-disco şi pop-disco. Joji avea două pick-upuri şi mixa pe discuri de vinil, atunci. În fiecare marţi venea la el un neamţ din RFG, cu câte o cutie cu noutăţile ce apăreau în Germania. Vai de capul meu… Eram nebun de plăcere! Acolo era viaţa mea!” a povestit Jacky despre ucenicia lui clandestină din „Groapa cu lei”.

Când, după o vreme, s-a dat voie în discotecă şi pentru români, a intrat pe uşa din faţă,  dar a rămas lipit de pupitrul de muzică vreo doi ani. Într-o zi Ioji a trebuit să lipsească puţin şi l-a lăsat pe Jacky să pună muzica în discotecă. I-a arătat câteva butoane şi ce are de făcut ca să ridice calea către o piesă sau alta şi a plecat. „M-am trezit singur, tremurând din toate încheieturile. Parcă eram într-un OZN. Eu la pupitru, în faţa mea toţi oamenii aceia şi eu nu ştiam ce să fac. Tremuram şi mă rugam ca Ioji să vină mai repede, să mă scape. A venit după o oră şi jumătate, dar aşa, uite aşa, cu apele curgând pe mine, m-am descurcat şi muzica a curs, lumea a ieşit la dans” a continuat Jacky povestea începuturilor lui ca DJ.

Când a venit Revoluţia, în „Groapă” mixau Doru Popovici, pe de o parte, şi de cealaltă, Joji, fiecare cu stilul său de muzică, cu tabăra lui de fani. Erau zile în care se făcea istorie, se plângeau morţii de la Timişoara, se sărbătorea căderea lui Ceauşescu, se aprindeau lumânări în jurul hotelului, iar fiecare trăia în felul său entuziasmul revoluţionar.

Cum Doru Popovici a venit mai rar, apoi deloc, iar Ioji se apucase de afaceri, în „Groapă”, la pupitru, a venit Costel Zaharia, DJ pasionat, cu scule profesionale. Jacky a continuat să rămână „satelit” pe lângă pupitru şi să înveţe meserie şi de la noul enterteiner al Discotecii Arcaşu, de la începutul anilor 90.

Erau vremuri de maximă euforie în Suceava. Mulţi localnici făceau afaceri în Bazar, banii curgeau din toate părţile, şi unde să vină băieţii seara să-i cheltuiască, dacă nu la Arcaşu?!

Într-o bună zi, şi Costel Zaharia s-a lăsat de discotecă, iar şeful localului i-a propus lui Jacky să preia muzica, doar că el nu avea echipamente cu ce să facă treaba. Noroc că  trebuia să se însoare.

„Cu banii de la nuntă mi-am cumpărat toate sculele care-mi trebuiau; mixer,  deckuri, magnetofoane Akay şi Tesla B115,  magnetofon electronic, casetofon, microfon. Am băgat atunci vreo 10.000 de lei.

A devenit boală grea şi a trebuit să mă las de serviciu, pentru că nu mai rezistam în două locuri. Pe vremea aceea lucram la IRE, E.ON-ul de acum. Înainte se făceau discoteci în fiecare noapte, de marţi până duminică. La 4 ieşeam din «Groapă» şi la 7 trebuia să fiu la muncă. Eram aşa de obosit că într-o zi am adormit pe bancă în staţia de autobuz şi m-am trezit la amiază. Dormeam ca boschetarii. Aşa m-a găsit nevastă-mea. Aşa că a trebuit să aleg şi am ales…” şi-a continuat DJ-ul povestea.

Două casete ieftine, gravate cu şurubelniţa

Jacky n-a renunţat niciodată să facă ce i-a plăcut mai mult în viaţă: să pună muzică pentru oameni. Chiar dacă au fost ani grei, cu multe piedici, divorţuri, tragedii, sărăcie, prieteni falşi, „ţepe”  luate la bani,  el a rămas acelaşi:  DJ-ul old school, fidel stilurilor şi artiştilor care i-au plăcut.  Când timpul a cerut-o, s-a tot reinventat şi chiar dacă a pus şi muzică de club, a căutat mereu locul potrivit în care să împrăştie din dragostea lui pentru  muzica anilor ’70, ’80, ’90. Şi se pare că i-a şi  ieşit, pentru că oamenii au răspuns acestei iubiri umplând  ringurile de dans la petrecerile lui,  fie că au fost discoteci, baluri sau evenimente private cu sute de persoane.

În vara anului 1992, când la Suceava începuse să nu mai meargă treaba, Jacky a plecat pentru prima dată să fie DJ pe litoral. A plecat cu „naşu”, pentru că n-avea bani, ci în buzunar, doar două casete cu muzică, cele mai ieftine găsite, şi pe care zgâriase cu şurubelniţa să ştie care este faţa A  şi faţa B.

„Am mers din poartă în poartă să întreb dacă nu vor să facă discotecă şi dacă n-au nevoie de om; Jupiter, Neptun, Olimp şi am ajuns în Venus,  la Auto Night. Îi spun patronului că sunt din Suceava şi aflu că nevasta lui e din Tudora. Tocmai făcea selecţie pentru DJ.  Veniseră băieţi unul şi unul, vreo 6, cu diplomate, cu scule, cu muzici pe casete BASF pe care le ştergeau cu piele de căprioară, frate!! Eu… cu alea două casete, gravate cu şurubelniţa,  pe care ştiam că pe o parte A e o melodie care-mi place  mie. Am intrat şi eu la pupitru, mi-am făcut treaba şi, după ce am terminat, omul  spune: „Tu rămâi, ceilalţi pleacă”.

 Şi am rămas, dar nu pentru o săptămână, ci pentru 3 luni. Am venit acasă în octombrie. A fost ultima discotecă închisă anul acela pe litoral. Omul avea planuri mari cu mine, dar în anul acela a murit într-un accident de maşină”  îşi aminteşte Jacky.

Opt ani după aceea, suceveanul a mixat vara în discoteci, pe litoral, iar în restul anului  revenea să facă discoteci în Suceava şi în alte localităţi, onora contractele la diverse evenimente.

Cele mai bune timpuri, recunoaşte singur, au fost în discoteca din Casa Culturii, o nebunie frumoasă, care a devenit repede punctul de atracţie pentru  tinerii suceveni. Practic, de acolo Jacky a devenit  cunoscut în oraş.

În ‘96 s-a alăturat fraţilor Munteanu, care deschiseseră o discotecă în aer liber la  Cabana Căprioara, la Adâncata. Sute de oameni s-au distrat acolo, seară de seară, pe muzica oldie şi retro din colecţia  lui Jacky ce devenea tot mai bogată. La „Căprioara” a fost discoteca în care s-a folosit, pentru prima dată la Suceava, proiectorul „Sun Flower”, care proiecta imagini pe cer şi care în prima seară câdn a fost folosit a adus la faţa locului un adevărat „comando” format din poliţie, militari de la unitatea de la Dumbrăveni şi presa locală,  nedumeriţi cu toţii de cele 12 puncte luminoase care se învârteau noaptea pe bolta Sucevei.

A urmat  munca în clubul Vox, iar din 2008 a colaborat o vreme cu Luminiţa şi Dan Irimescu şi cu regretatul Cornel Grosar la  „Discoteca de altădată”, un proiect care a adunat mii de suceveni, de toate vârstele,  sub steagul muzicii retro, timp de mai bine de 10 ani.

Au fost în timp o mulţime de colaborări şi evenimente la care muzica  lui Jacky a fost vedeta mult dorită, iar dacă regulile pandemiei vor permite, serile lunare „Oldies but goldies”, organizate  de el într-un restaurant din Suceava, vor continua.

În 2010, Jacky a renunţat complet să mai mixeze muzică în cluburi şi s-a concentrat doar pe evenimente care-i permiteau să pună doar muzica ce-i place  şi explică motivul:

„Mi-am dat seama că eram depăşit. Aveam impresia că nu mai reţin nicio piesă, pentru că astea cum vin, aşa dispar. Îmi împuiam capul cu tot felul de piese şi nu mai aveam cum să stochez în „cutiuţă” Smocky, Suzi Quatro, Creedence, UB40, Bonny Tyler, Bob Marley,  Eddy Grant, cele care au valoare şi nu le uiţi never-forever! Aşa am renunţat la cluburi…

Regret că n-am avut şansa să am pe cineva care să aibă încredere în mine,  să fac ce se face la Timişoara şi la Cluj. La Cluj, de exemplu, au început în 2016 „Discoteca 80”, eveniment anual cu concerte live cu trupe retro. Au adunat în trei ediţii mii de oameni pe stadion, iar biletele s-au epuizat în câteva zile. Au confirmat şi anul acesta, pentru septembrie, când aduc Boney M, ABBA, Gazebo, Joy, FR David, Eruption. Aş fi putut să fac asta, aşa cum am făcut la Cornişa, la Botoşni,  când am mixat din spate pe Dr. Alban, Ottawan, Boney M, Nana” oftează DJ-ul.

Dacă nu o ai în sânge, nu merge

Dan Iacob, alias DJ/MC Jacky, este printre ultimii din România care mixează muzică pe CD-uri. El a adunat o colecţie de peste 1.000 de CD-uri cu piese latino, italo-disco, rock-dance străin, rock românesc, hip-hop românesc, grecească, reggae.

Le cară după el, ditamai cutia, la toate evenimentele contractate, când ar putea duce lejer doar un laptop şi câteva stickuri cum fac majoritatea.  Dar nu vrea şi spune că pentru un DJ old school un laptop la pupitru ar fi  inacceptabil.

„Ăştia râd de mine cică  «Iar te muţi, Jacky?». Dar nu poţi frate să apari cu laptopul sub braţ la muzica retro!

Dacă mai suntem o mână de oameni în România care mai avem încredere în muzica asta. Au mai vrut să facă retro şi oldies şi alţii, dar când ştii doar «Meneaito», «Gaşca mea» şi «Vino la mine», nu-i ce trebuie… S-ar crede că oricine poate fi DJ.  Drept e că dacă mai dă o ploaie, mai apar vreo doi. Dar să fim serioşi… Meseria asta nu o faci numai pentru bani, deşi e tare bine când vin şi ăştia. Dar dacă nu o ai în sânge şi  dacă n-ai destulă cultură muzicală, nu merge” este convins suceveanul.

Îmi mărturiseşte totuşi ca în anumite momente din viaţă a încercat să facă şi altceva. Afaceri, comerţ, nicio altă activitate n-a mers, însă, şi mereu a revenit la muzică. Spune că asta va face până la capăt, chiar de va fi să fie ultimul DJ de muzică oldie şi retro, convins că vor fi întotdeauna oameni care o iubesc şi pentru că „Muzica adevărată nu moare niciodată” mi-a  repetat el de mai multe ori.

„Ăsta sunt eu, DJ/MC Jacky, cel cu muzica retro, şi din asta trăiesc. Ce mă ţine puternic? Vibraţia sălii… Când văd că toţi din sală aşteaptă următoarea piesă pe care eu am mixat-o şi am legat-o bine,  când le vad bucuria că ascultă şi dansează pe muzica mea, când văd că nu-mi pleacă lumea de pe ringul de dans  după  o piesă, după încă una şi încă una… Din asta mă hrănesc…

Să ştii că atunci când ringul unui DJ este gol, când muzica lui nu mai ridică oamenii de la mese, trebuie să se apuce de altceva. Dar cred că la mine încă nu e cazul…”

Foto: arhiva personală Dan Iacob

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: