PSD Suceava 2020

Festivalul de film, diaporamă şi fotografie „Toamnă la Voroneţ” (I)

O idee şi pasiunea lui Emil Butnaru

Timp de o săptămână, în perioada 5-11 octombrie a.c., în oraşul-staţiune Gura Humorului s-a desfăşurat cel mai longeviv festival de film, diaporamă şi fotografie din ţară, „Toamnă la Voroneţ”.

Evenimentele din cadrul celei de-a 40-a ediţii a festivalului au avut loc la Casa de Cultură Gura Humorului, dar şi la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, unde a fost vernisată expoziţia de fotografie „Peru”, trei dintre artiştii călători în această ţară, Bianca Ştefanovici, Adrian Dudui şi Cristian Ţecu, fiind prezenţi în seara vernisajului şi dezvăluind audienţei impresiile unei veritabile expediţii. La Casa de Cultură din localitate au avut loc proiecţiile de film, diaporamă, concerte în cadrul Târgului Naţional de Muzică Folk „Vasile Mardare”, lansări de carte, întâlniri cu actori, regizori, scenarişti. O altă parte din festival s-a derulat în mediul online. Dar indiferent de locul unde „s-a întâmplat ceva”, şi-au dat întâlnire un numeros public spectator, cunoscător al fenomenului cinematografic, şi foşti concurenţi din întreaga ţară.

„Totul a pornit de la o idee! Şi de la pasiunea unui om: Emil Butnaru (cel care a avut ideea acestui festival – n.n.). Adică: se începe cu o fotografie, apoi cu mai multe, ele vor fi înlănţuite, vor deveni cadre dintr-un film, un poem cinematografic, apoi un eseu, fiindcă imaginile nu vor fi doar cadre picturale, ci vor avea şi o semnificaţie, iar acest gest cinematografic propus de Emil a căpătat adepţi. Mulţi adepţi. Astfel, la Gura Humorului a luat fiinţă un festival de diaporame. Naţional. Apoi internaţional. Şi, an de an, festivalul a crescut. A devenit astăzi un festival complet, unde sunt prezentate diaporame, filme documentare, filme studenţeşti şi lungmetraje care omagiază mari regizori români.

Mihai Mardare, directorul artistic al festivalului, adună în fiecare an lumea diaporamei internaţionale şi lumea filmului românesc la Gura Humorului, prilej de bucurie vizuală şi de analiză cinematografică!

În fiecare an, festivalul propune suite de diaporame şi premiază debuturile în arta filmului. Şi nu pot să spun decât: viaţă lungă acestui festival!”, a fost mesajul lui Laurenţiu Damian, regizor şi scenarist român, profesor universitar doctor şi în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Ediţia a 40-a a festivalului, o provocare pentru organizatori şi spectatori

„Vă mulţumim pentru prezenţa în număr mare în toate cele şapte zile de festival şi pentru că, împreună, am reuşit să ţinem piept acestei provocări de a organiza a 40-a ediţie «Toamnă la Voroneţ» într-un an dificil. Toate evenimentele din cadrul festivalului nostru s-au desfăşurat în deplină siguranţă, respectând normele în vigoare, impuse de autorităţi, iar pentru asta vă mulţumim!

Ediţia de anul acesta nu ar fi fost posibilă fără eforturile unor instituţii partenere, Primăria Oraşului Gura Humorului, Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural Gura Humorului. Anul acesta, proiectul nostru a primit finanţare de la Ministerul Culturii şi a fost realizat cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România, Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Dacin Sara, Arhivei Naţionale de Filme Cinemateca Română, Caravanei Filmelor Româneşti, Institutului Cultural Român, Asociaţiei CineCultura, care a venit cu Gala Filmului Românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale. Sunt mulţi parteneri care au fost alături de noi, inclusiv parteneri media, am avut şi sponsori, Cinelab, BCR, Cotnari, care sperăm să nu ne uite la ediţia următoare, şi transportatorul oficial pentru invitaţi, AutoMitric Suceava”, a precizat Mihai Mardare, directorul coordonator al Centrului Cultural Gura Humorului.

Filmele unor mari regizori români, din perioada studenţiei lor

Publicul humorean a fost foarte receptiv la tot ce a avut ocazia să vadă pe scena Casei de Cultură şi a înţeles absenţa unor actori şi regizori care au confirmat prezenţa, dar care au renunţat să mai vină la Gura Humorului după creşterea numărului mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus, cu toate că manifestările s-au desfăşurat cu respectarea normelor de protecţie sanitară şi a distanţării fizice.

Festivalul „Toamnă la Voroneţ” a oferit iubitorilor de film şansa unică de a viziona online filmele realizate în perioada studenţiei de câţiva dintre cei mai apreciaţi regizori români de film. Acest eveniment de excepţie a fost realizat în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, instituţie care a fost întotdeauna alături de festival. Printre filmele ce mai pot fi încă vizionate pe platforma Vimeo timp de o săptămână se numără „Dictatorul şi supusul său” al regizoarei Ada Pistiner, „Pe aripile vinului” – Corneliu Porumboiu, „Frumos e în septembrie la Veneţia” – Nae Caranfil, „Cineverite” – Laurenţiu Damian, „Mâna lui Paulişta” – Cristian Mungiu, „Dus-întors” – Mircea Daneliuc, „Viaţa în roz” – Dan Piţa, „Cercul” – Mircea Veroiu etc.

Medalion cinematografic Ştefan Iordache

După ce, în primele două zile de festival, un invitat de marcă, regizorul Tudor Giurgiu, producător, distribuitor de filme şi directorul celui mai mare festival de film din România, TIFF, a prezentat două din filmele sale, „Parking” (2019) şi „Despre oameni şi melci” (2012), proiecţii urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu regizorul şi criticul Mihai Fulger, în programul festivalului a atras atenţia medalionul Ştefan Iordache, cu trei zile dedicate marelui actor. Regizorii Ovidiu Lazăr şi Laurenţiu Damian au prezentat cartea de colecţie „Regele scamator. Ştefan Iordache” semnată de teatrologul Ludmila Patlanjoglu, după care a urmat vizionarea filmului biografic cu acelaşi nume. Cartea-album este la a doua ediţie. Prima dată a apărut în anul 2004, iar lui Ştefan Iordache i-a plăcut cum apăruse, mai ales că a lucrat şi el la ea cu multă migală şi cu sufletul la proiect. Cele peste 300 de pagini sunt un inedit spaţiu plin de multe confesiuni şi întâmplări inedite, un interviu-fluviu în care marele actor se prezintă de la naştere şi până la adânca maturitate.

Seara de joi a festivalului „Toamnă la Voroneţ” a fost un regal cinematografic, pentru că cei prezenţi au avut privilegiul de a viziona filmul „Concurs” alături de maestrul Dan Piţa. Cu multă căldură şi emoţie, regizorul a omagiat personalitatea lui Ştefan Iordache, a minunaţilor actori fără de care nu se pot realiza filmele, a răspuns întrebărilor publicului şi a împărtăşit câteva gânduri legate de filmul realizat cu patru decenii în urmă.

Regizorul Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, a făcut, înainte de începerea proiecţiei, un portret regizoral, reamintindu-ne câteva dintre reperele internaţionale ale carierei lui Dan Piţa, iar criticul şi istoricul de film Mihai Fulger a prezentat date mai puţin cunoscute din filmografia regizorului.

A fost prezent şi apreciatul regizor Şerban Marinescu, care a prezentat în seara de vineri un alt film de referinţă în cinematografia românească, „Cel mai iubit dintre pământeni”, un film românesc din 1993, de Şerban Marinescu, inspirat din romanul omonim al lui Marin Preda. „Cel mai iubit dintre pământeni” însemnă, pentru mulţi critici de film, vârful carierei cinematografice a lui Ştefan Iordache.

Avanpremieră cinematografică

Sâmbătă, spectatorii au avut ocazia să o cunoască pe îndrăgita solistă de muzică populară Sofia Vicoveanca şi în postura de actriţă şi de scriitoare. Debutul în cinematografie l-a avut în 1973, la 32 de ani, când a jucat rolul solistei din filmul „Ciprian Porumbescu”. Primul film în care s-a remarcat marea cântăreaţă a fost „Oraşul văzut de sus”, dar humorenii au avut parte de un alt film remarcabil în care joacă Sofia Vicoveanca, „Ochi de urs”. La sfârşitul proiecţiei filmului „Ochi de urs” al regizorul Stere Gulea, unde Sofia Vicoveanca s-a remarcat în rolul nanei Floarea, avându-i alături pe Dragoş Pâslaru şi pe soprana Daniela Vlădescu, doamna Sofia a fost răsplătită cu îndelungi aplauze şi a răspuns cu emoţie întrebărilor criticului de film Mihai Fulger, dar şi ale spectatorilor.

În cadrul galei de încheiere a festivalului, din seara zilei de duminică, pe lângă înmânarea de diplome de onoare şi vizionarea de diaporame premiate, a avut loc şi avanpremiera filmului „Şi atunci ce e libertatea?”, o producţie 2020 a regizorului Andrei Zincă, care a obţinut premiul publicului la ediţia din acest an a festivalului TIFF. Inspirat de evenimente petrecute în realitate, filmul este o poveste despre dragoste şi căutarea libertăţii în contextul deportării a 40.000 de oameni nevinovaţi de către regimul comunist, în 1951, în Bărăgan.

Aşa cum a precizat criticul de film Pavel Azap, filmul, care are la bază un scenariu inspirat din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana, volum apărut cu dificultate la Cartea Românească în anii ’80, urmează să fie difuzat în cinematografe începând cu data de 6 noiembrie.

Subiectul îl constituie deportările din Bărăgan. Filmul urmăreşte un grup de oameni arestaţi în 1951 la o nuntă de „chiaburi” din Banat, din apropierea graniţei cu Iugoslavia, transportaţi şi aruncaţi în pustietatea Câmpiei Bărăgan, la sute de kilometri distanţă, având la ei doar câteva dintre lucrurile pe care au putut să le adune înainte de a fi urcaţi în trenuri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: