Două surori gemene, un singur vis – uniforma militară

Surorile Ciubotaru Raluca-Mihaela şi Ciubotaru Geanina-Elena au avut acelaşi vis, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, însă 12 sutimi diferenţă la media finală de admitere puteau să le despartă pentru 4 ani.

Viaţa în colegiul militar presupune, pe lângă dorinţa acerbă de performanţă, şi mult timp petrecut departe de familie, însă parcă totul pare mai uşor atunci când lucrurile se împart la doi. Gemenele Raluca şi Geanina vorbesc şi simt la fel. Sunt destul de greu de deosebit, deoarece au până şi aceeaşi sclipire în ochi atunci când vorbesc despre visul lor – uniforma militară. Bunicul le povestea mereu despre stagiul militar şi, în clasa a V-a, au luat hotărârea de a opta pentru colegiul militar.

După afişarea rezultatelor la admiterea în instituţiile de învăţământ militar liceal au aflat, cu stupoare, că doar 12 sutimi puteau să le decidă soarta. Aproximativ două săptămâni au încercat să se acomodeze cu gândul că în următorii 4 ani nu vor mai fi împreună, Geanina fiind admisă la colegiul militar câmpulungean, iar Raluca la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. Potrivit legilor aflate în vigoare, gemenii admişi în colegiile naţionale militare se pot muta în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea acestora.

În acest sens, Geanina a spus: „Nu am reuşit să mă bucur că am fost admisă la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, deoarece mă simţeam copleşită de tristeţea surorii mele. Faptul că ne-am avut mereu una pe cealaltă a contat enorm pentru noi, iar acum ne-am confruntat cu o situaţie neaşteptată”.

„Mama a fost alături de mine şi a încercat să mă încurajeze permanent. Când am aflat că am fost transferată la acelaşi liceu cu sora mea, efectiv am simţit o explozie de sentimente. Ne-am dorit cu ardoare să urmăm cursurile colegiului militar şi părea ireal. Ne bucurăm că am reuşit, uniforma militară este un vis împlinit şi în continuare vom împărţi frăţeşte momentele dificile, dar şi reuşitele” a menţionat Raluca.

Surorile s-au acomodat încă din prima săptămână cu mediul cazon şi regulile suplimentare menite a preveni şi limita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Materia lor favorită este biologia şi doresc să se pregătească, pe parcursul celor 4 ani de liceu, pentru a urma o carieră în medicină militară.

GEORGIANA LUPU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI