Alexandru Băişanu:

Fondurile europene, investiţiile şi investitorii sunt principalele soluţii pentru dezvoltarea Sucevei

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) şi candidatul acestui partid pentru funcția de primar al Sucevei, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat că, din punctul său de vedere, fondurile europene, investiţiile şi investitorii sunt principalele soluţii pentru dezvoltarea municipiului reşedinţă de judeţ.

În programul său pentru Primăria Suceava, Alexandru Băişanu a pus pe primul loc atragerea de fonduri europene. Băişanu consideră că, în ultimii 16 ani, Primăria Suceava condusă de Ion Lungu a eşuat complet în privinţa atragerii de fonduri europene, comparativ cu alte municipii reşedinţă de judeţ, fiind pe ultimele locuri din ţară la acest capitol. El a ţinut să facă o comparaţie între Suceava şi Botoşani, acesta din urmă fiind în mod clar peste Suceava în ceea ce priveşte fondurile atrase de la Uniunea Europeană. Astfel, Alexandru Băişanu a arătat că în ultimii 16 ani municipiul Suceava a atras 30 de milioane de euro, în timp ce la Botoşani fondurile europene atrase au fost de 80 de milioane de euro. Mai mult, candidatul Partidului Puterii Umaniste (social – liberal) pentru Primăria Suceava a spus că, în doar 12 ani, Primăria Oradea a reuşit să atragă nu mai puţin de 255 de milioane de euro.

„Aceste cifre demonstrează clar că în ultimii 16 ani municipiul Suceava nu a fost bine gestionat” a subliniat Alexandru Băişanu, care a declarat că în calitate de primar va dezvolta departamentul de fonduri europene. El a adăugat că a doua prioritate pentru el vor fi investiţiile şi atragerea de investitori în municipiul Suceava.

Alexandru Băişanu a ţinut să evidenţieze faptul că în ultimii ani Suceava a fost ocolită de investiţii de amploare, prin care să fie create noi locuri de muncă. Băişanu a precizat că primăria trebuie să acorde facilităţi oamenilor de afaceri care vor să investească în Suceava, inclusiv prin a le pune la dispoziţie acestora terenuri pe care să îşi înceapă activitatea.

„Am în vedere acordarea de facilităţi, de la terenuri, apă, canal şi toată infrastructura necesară pentru ca un om să vină să-şi facă o afacere în Suceava, să îşi construiască o fabrică, de exemplu. În Suceava nu avem terenuri pentru aşa ceva, pentru că cele 150 de hectare care erau propice pentru o astfel de activitate, de la fosta Termica, sunt în litigiu şi cine ştie câţi ani mai durează până se clarifică regimul lor. Dar este clar că un primar trebuie să găsească soluţii, să achiziţioneze terenuri, să le cumpere pentru a crea o zonă în care oamenii care doresc să investească să aibă unde să facă acest lucru. De asemenea, acestor investitori trebuie să li se dea facilităţi privitor la taxe şi impozite, la alte chestiuni de care au nevoie” consideră Alexandru Băişanu. El a amintit de faptul că în urmă cu 6 ani a venit personal la Suceava cu un investitor din Marea Britanie, care dorea să deschidă o afacere în domeniul calculatoarelor şi să creeze circa 2.000 de locuri de muncă.

„Am încercat să aduc la Suceava un investitor care a venit cu avionul personal aici, dorinţa lui a fost să se întâlnească cu primarul, cu preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean şi cu rectorul. La primar, în loc să îl primească Ion Lungu l-au trimis pe Lucian Harşovschi. Şi s-a lămurit acel investitor despre ce e vorba după ce nu l-a primit primarul. La Consiliul Judeţean, la fel. S-a întâlnit cu rectorul Universităţii Suceava, care i-a prezentat infrastructura, faptul că avem facultăţi de specialitate şi tineri specialişti care puteau să lucreze. Din acest punct de vedere a fost mulţumit, dar în ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile statului a fost total nemulţumit. A plecat şi a creat 1.200 de locuri de muncă la Iaşi şi 1.600 de locuri la Bacău. Deci în loc să avem noi, la Suceava, 2.800 de locuri de muncă bine plătite, pentru că salariul minim net era de 3.000 de lei şi până la peste 2.000 de euro, iată că acestea au ajuns în altă parte din cauza indiferenţei factorului decizional la nivel local şi judeţean” a declarat Alexandru Băişanu.

El a subliniat că un primar trebuie să aibă întotdeauna deschidere pentru investitori, aceştia fiind cei care creează noi locuri de muncă şi contribuie substanţial la bugetul local.

Tipărit de CRAI NOU SA, la comanda Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) – Filiala Suceava. Cod mandatar financiar: 21200022.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: