Marian P. – Vatra Dornei: Redau un fragment din tardiva dumneavoastră epistolă. „Am văzut lumina zilei în tumultuoasa staţiune Vatra Dornei acum patruzeci de ani, când erau foamete, restricţii şi criză, dar lumea se mai distra, am ţopăit alături de alţi copii la Revoluţia din Decembrie 1989, deşi abia acum am înţeles că zavera de atunci nu a fost pentru popor, ci pentru Ei, adică bolşevicii din eşaloanele doi şi trei ale Partidului, care nu aveau şanse să ajungă la putere; m-am întristat când paragina, nepăsarea şi falimentul au adăstat şi pe meleagurile noastre, apoi am sperat, la fel ca tot românul, când am intrat în Uniunea Europeană, care părea a fi locomotiva de care România avea nevoie. Adevărat, părea, dar nu este şi nici nu va fi. Suntem mai singuri ca niciodată, debusolaţi şi nehotărâţi, iar viitorul nu ne arată niciun semn de încurajare.

Pe mine mă interesează oraşul, animat, pe vremuri, pustiu acum, unde părinţii mei au mâncat o pâine bună decenii de-a rândul, tata fiind inginer în construcţii şi mama funcţionară.

Totul este astăzi învechit, urât, trist, câteva construcţii noi înceară să spargă monotonia epocii staliniste, dar, de fapt, măresc contrastul, viaţa nu pulsează nicăieri, oamenii se culcă odată cu găinile, fiindcă localurile şi cluburile au murit de mult, până să vină pandemia de coronavirus; puţinii trecători din Parcul Staţiunii păşesc grăbiţi, de parcă ar dori să dispară cât mai repede din peisajul acela deprimant şi mohorât.

Am avut un renume, ape termale, staţiune de tratament, unde veneau anual zeci de mii de turişti, plute, păstrăvi şi lostriţe pe Bistriţa, acum avem doar amintiri şi ură pentru incompetenţii de la conducere, fiindcă numai asta ne-a rămas: ura.

Eu sunt intelectual; e un fel de-a spune, absolvent de facultate srl, mai exact, dar am doi copii care au ajuns la vârsta majoratului şi îmi pun întrebări. Iar cel mai stânjenitor lucru este să te întrebe ce ai făcut tu în tot acest amar de ani de după căderea pe o rână a comunismului, de au ajuns ţara şi staţiunea la faliment? Şi ce să le spun? Că am tot sperat, ca idiotul? Că am stat cu degetul în nară, crezând că aşa narează scriitorii? Că n-am mişcat un pai, aşteptând ca alţii să facă şi să dreagă?”

Sunteţi dator să le spuneţi copiilor adevărul, pe care puteţi să-l rezumaţi în următoarea frază: De treizeci de ani ne conduc cei pe care noi îi votăm, aşa că ne merităm soarta! Jenant, nu?

A.F. – Milişăuţi: Din câte înţeleg, aţi fost sedusă şi mai apoi abandonată de drăguţ, după o relaţie care a durat mai bine de douăzeci de ani. Apoi, el, craiul, fără să vă dea de ştire, la vreme de noapte, ca un lotru, a plecat după o altă mândră, pe care o numiţi „pupăză mai tânără”, tocmai la Babadag, ea fiind dobrogeancă la origine. Buuun!

Iar nouă, ca să vă înţelegem durerea, şi oful, şi jalea, ne trimiteţi o poezie de dragoste, pe care vreţi să o publicăm. Vă satisfac, parţial, dorinţa, fiindcă versurile dumneavoastră m-au amuzat copios.

Te-ai dus, Ilie, ca prâsnelu,

Sucit şi învârtit.

Nu te-ai gândit, că eu, Florica

Amarnic te-am iubit.

Era să fiu a ta soţie.

Dacă aveai răbdare.

Şi nu puneai la „pupăză”,

Mâna pe cingătoare.

Eu i-aş fi scris: „Să te usuci în Babadag,/ Ca vrejul de fasole./ Pe altul am acuma drag,/ Şi-i meşterul Manole”. Nu prea are de-a face meşterul Manole cu relaţia voastră, Ana nu vă cheamă, dar se potriveşte, cumva, cumva, la rimă. Mi-aţi trimis versuri de doi bani, aţi primit o replică pe măsură.

Burciu Ilie – Suceava: Aveţi probleme cu o vecină mai zvăpăiată, care lo-cuieşte deasupra dumneavoastră şi vă toarnă apă pe balcon, ca să vă şicaneze. Eu ce să fac? Nu pot să-i bat la uşă, fiindcă nu mi-aţi scris cum arată, cam câţi ani are şi dacă intră în categoria „ispititoare doamnă”.

Aştept detalii, dar până atunci, poate, într-o seară, când sunteţi singur şi nu aveţi ce face, o abordaţi discret şi rezolvaţi, cumva, problema. Eu aşa am făcut cu mai multe vecine şi toate mi-au purtat o amintire plăcută…

 

Smaranda Cătun – Suceava: „Dragii mei. În acest fatidic an, 2020, când Forţele Întunericului, care vor să ne piardă definitiv, au trimis asupra noastră Molima cea Ucigătoare, punând pe focul sacru Gătejele Vieţii, cu tot ce rodea prin grija Tatălui Ceresc: zâmbet, bucurie, iubire, primăvară, ciripit de păsărele, susur de izvor, zumzet de gâze, foşnet de frunze, ne-am ridicat capetele din ţărână noi, smeriţii din totdeauna, şi deschizând larg ochii am privit spre Cer, de unde ni se făceau semne de îmbărbătare. Şi erau mii de heruvimi zgomotoşi printre nori pufoşi, îngeraşi cu păr bucălat, serafimi dolofani, cum nu s-au mai văzut, stelele clipeau ca luminiţele în pomul de Crăciun, chiar şi luna stătea cu un corn înfipt în dealul Cetăţii lui Ştefan Vodă.

Iar toate aceste semne cereşti înseamnă doar un singur lucru: vom învinge Urâţenia Morţii, după ce vom plăti Tributul, căci noi suntem Mesagerii Pământului la Marea şi Sfânta Judecată de Apoi. Bucuraţi-vă, aşadar, că aţi fost aleşi! Jertfa voastră înseamnă eliberare!”

Aşa este. Da, da! Şi eu am simţit „foiala” cerească, dar am avut şi niscaiva obiecţii civice, aş îndrăzni să spun. De exemplu, le-am zis heruvimilor să facă „ciocul” mic, că nu-mi place tărăboiul, mai cu seamă cel cosmic; i-am dojenit şi pe serafimi, că s-au îngrăşat în aşa hal, că pocneau cămăşuţele pe ei. Iar cu luna o să fie scandal mare, fiindcă primarul Lungu, acum la sfârşit de mandat, voia să ridice nu ştiu ce chiţimie pe deal, ori Regina Nopţii nu avea aviz de constucţie, nici loc de parcare plătit, ca la Bucureşti, ştiţi, chestii din astea administrative…

Însă, în lupta mea, mă bazez pe altfel de ajutor, obţinut de la unele cunoştinţe personale: cele 30 de mironosiţe pângărite de hipioţi din Tebaida, apoi cei 18 martirizaţi prin accidente de circulaţie din Trapezunt, pe Micşunel Apostatul cel Uituc din Copşa Mică, pe Mandarina fecioara jegoasă din Cicerania, care nu s-a spălat 15 ani, până a luat-o Sanepidul, precum şi unii eroi locali, care mi-au promis ajutor în lupta cu Forţele Întunericului. Vom fi umăr la umăr cu dumneavoastră! Dacă nu ne saltă băieţii de la Socola.

IOAN T. LAZĂR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: