Arhivă pentru iulie 1st, 2020

Măsuri excepţionale pentru redeschiderea Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judeţean

Măsuri excepţionale pentru redeschiderea Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judeţean

1 iulie 2020 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, măsurile excepţionale privind asigurarea triajului epidemiologic care au fost adoptate pentru redeschiderea, începând cu ziua de astăzi, a Ambulatoriului de Specialitate al unităţii spitaliceşti, în condiţiile pandemiei cu SARS-CoV-2. În comunicatul de presăCiteşte

La Suceava, politica se face doar cu fosile

La Suceava, politica se face doar cu fosile

1 iulie 2020 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Amar de ani m-am tot întrebat şi am întrebat, când în stânga, când în dreapta: de ce nu se schimbă nimic în Bucovina? Păi, să vedeţi că…, apoi ar mai fi…, dar nu în ultimul rând…, şi tot aşa am fost aburit şi m-am aburit, de mi-au ieşit ochii dinCiteşte

10 medii de 10 obţinute de candidaţi din Suceava

10 medii de 10 obţinute de candidaţi din Suceava

1 iulie 2020 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

> Câte o medie de zece au obţinut candidaţi din Rădăuţi, Fălticeni şi Vicovu de Sus 13 candidaţi suceveni au obţinut la bacalaureat media 10 în urma susţinerii probelor potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei înainte de soluţionarea contestaţiilor. Din cei 13 candidaţi cu media 10, zece sunt absolvenţi aiCiteşte

Sucevean trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Sucevean trimis în judecată pentru evaziune fiscală

1 iulie 2020 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

> El ar fi vândut şi cumpărat ilegal tablă, cauzând un prejudiciu de peste 140.000 lei Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat că procurorii au trimis în judecată un bărbat cercetat pentru evaziune fiscală în formă continuată. Timp de cinci ani (2011-2016), el a vândut şi cumpărat tablă,Citeşte

Opt noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

Opt noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

1 iulie 2020 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

> Numărul total a ajuns la 4010  Până ieri, 30 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienţi vindecaţi şi 1.091 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. IatăCiteşte

Un nou val de cazuri de violenţă în familie în judeţ, toate pe fondul consumului de alcool

Un nou val de cazuri de violenţă în familie în judeţ, toate pe fondul consumului de alcool

1 iulie 2020 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

> Doi agresori au fost reţinuţi  În cursul zilei de luni, 29 iunie, în judeţul Suceava au avut loc mai multe cazuri de violenţă în familie. De menţionat că astfel de cazuri au devenit din ce în ce mai frecvente în judeţ, „Crai nou” relatând despre ele în ediţii dinCiteşte

Verificările din ultimele 3 luni au dus la amenzi de peste 200.000 de lei

Verificările din ultimele 3 luni au dus la amenzi de peste 200.000 de lei

1 iulie 2020 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> S-a confiscat lemn în valoare de aproape 300.000 de lei Garda Forestieră Suceava a anunţat că, începând cu data de 1 aprilie a.c., a fost iniţiată o acţiune tematică de verificare a modului în care agenţii economici autorizaţi pentru activitatea de exploatare forestieră gestionează masa lemnoasă autorizată spre exploatareCiteşte

Ce a făcut Consiliul Judeţean pentru prevenirea răspândirii Covid-19 şi pentru protecţia sucevenilor ?

Ce a făcut Consiliul Judeţean pentru prevenirea răspândirii Covid-19 şi pentru protecţia sucevenilor ?

1 iulie 2020 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir a cerut, ieri, în şedinţa online a Consiliului Judeţean Suceava, să primească mai multe răspunsuri privind modul în care a fost abordată epidemia cu noul coronavirus atât de autorităţile judeţene, cât şi de cele din Spitalul Judeţean Suceava. El a spus că doreşte săCiteşte

În aprilie, cea de-a doua lună a epidemiei de Covid-19, în judeţ au decedat 910 de persoane

În aprilie, cea de-a doua lună a epidemiei de Covid-19, în judeţ au decedat 910 de persoane

1 iulie 2020 la 13:23 Comentariile sunt dezactivate

>Faţă de aceeaşi lună din 2019, numărul decedaţilor a crescut cu 175, sporul natural al populaţiei fiind negativ la nivel judeţean, regional şi naţional  În luna aprilie a anului 2020, în judeţul Suceava au venit pe lume 480 de născuţi vii, număr în creştere cu 72 de copii faţă deCiteşte

Numărul sucevenilor vindecaţi de Covid-19 a ajuns la 3.408

Numărul sucevenilor vindecaţi de Covid-19 a ajuns la 3.408

1 iulie 2020 la 13:23 Comentariile sunt dezactivate

> În spitalele din Suceava şi Rădăuţi erau internaţi ieri 170 de pacienţi Covid-19 Prefectura Suceava a anunţat, marţi, că numărul sucevenilor vindecaţi de Covid-19 a ajuns la 3.408. Sursa citată a informat că, în anterioarele 24 de ore, 17 suceveni au fost declaraţi vindecaţi de Covid-19, iar zece auCiteşte

Sumarul ediţiei: