> Amenzi de 46.000 lei şi dosar penal pentru o comerciantă din Rădăuţi, în urma unei acţiuni recente
În cursul zilei de marţi, 7 iulie, poliţiştii din cadrul SICE au acţionat pe raza judeţului în cadrul unei acţiuni privind combaterea comerţului ilicit.
Au fost verificate patru societăţi comerciale, şapte întreprinderi familiale şi câte opt întreprinderi individuale şi persoane fizice autorizate. Tot în cadrul acţiunii a fost efectuată o percheziţie domiciliară şi a fost constatată o infracţiune.
În total, acţiunea s-a soldat cu aplicarea a 30 de amenzi în valoare de 46.000 lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2794 lei.
Pe lângă acestea, o comerciantă din Rădăuţi este cercetată penal. Femeia de 37 de ani a fost depistată în flagrant în timp ce oferea spre comercializare, în Bazarul „Voinţa” din Rădăuţi, produse de îmbrăcăminte inscripţionate cu mărcile „Adidas”, „Versace”, „Lacoste”, „Puma” şi „Nike”, fără a deţine certificate de calitate sau conformitate. Articolele vestimentare, în valoare de 2.400 lei, au fost ridicate de poliţişti. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică. (N.B.)























Comentarii