Festivalul literar „Mihai Eminescu” 2020 la Mănăstirea Putna

Joi, 16 ianuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în a doua zi a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, ediţia a XXIX-a, 2020, participanţii au poposit la Mănăstirea Putna.

Ca în fiecare an, a fost săvârşită slujba de pomenire pentru poetul nostru naţional, la care au fost pomeniţi şi părinţii, strămoşii şi rudele sale, între care doi călugări şi trei călugăriţe. Au slujit Părintele Stareţ al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, alături de clerici de la mănăstire.

După slujba Parastasului, Părintele Stareţ a rostit un cuvânt despre mesajul pe care viaţa şi opera lui Eminescu îl au pentru români. „Îl iubim pe Eminescu. Îl iubesc toţi cei care caută să cugete la rădăcina şi la fiinţa sufletului nostru. Poezia şi tot ce ne-a rămas de la el conţin un adevăr pentru noi, românii; ne arată calea pe care să mergem. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca versurile şi gândurile lui Mihai Eminescu să încolţească în inima noastră şi să ne aşezăm şi mai mult în gândul şi cugetarea marelui poet.”

Părintele Stareţ a amintit că în acest an se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi 100 de ani de la naşterea marii profesoare academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, eminescolog de seamă, care este înmormântată la Mănăstirea Putna. În 20–23 august, mănăstirea va organiza Simpozionul „Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta 100. Har şi vocaţie în cultura română”.

Anul viitor, în 15 august 2021, se vor aniversa 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a fost organizată de Mihai Eminescu şi Ioan Slavici la Putna, în 1871. Mihai Eminescu a iubit în chip deosebit Mănăstirea Putna, pentru că este prima ctitorie şi locul ales de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare pentru înmormântare. În cinstea slăvitului voievod, locul serbării din 1871 a fost ales la Putna.

Programul a continuat în incinta mănăstirii, alături de statuia lui Mihai Eminescu. Elevii şcolii din Putna, coordonaţi de profesorul Mircea Aanei, de Ion Andronache şi Adela Şulea au susţinut un microrecital de poezie şi cântec.

A urmat festivitatea de acordare a Premiului „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană. Câştigătorul a fost scriitorul Cassian Maria Spiridon, pentru volumul „Eminescu, ziarist politic”. Autorul a arătat că a devenit interesat de publicistica lui Eminescu imediat după Revoluţia din 1989, când a republicat mai multe articole ale lui Eminescu în ziarul „Timpul”, articole care se dovedeau de actualitate. Juriul care a desemnat câştigătorul a fost condus de profesorul universitar Adrian Dinu Rachieru. Acesta a vorbit despre calităţile volumului premiat şi despre verticalitatea şi spiritul netranzacţional ale lui Eminescu, concluzionând că „marele pericol este să ne despărţim de Eminescu necitindu-l”.

Festivalul a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Mănăstirea Putna şi primăriile comunelor Putna şi Şerbăuţi.

Din partea Consiliului Judeţean Suceava au fost prezenţi consilierii Mihai Grozavu şi Brânduşel Nichitean, iar din partea Centrului Cultural Bucovina au fost prezenţi managerul Călin Brăteanu şi jurnalistul Ioan Manole. (Obştea mănăstirii)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: