Cezar’s

Cât timp circuli pe (o) autostradă?…

Arcan. Când recruţii nu veneau de bună voie, erau prinşi cu arcanul, un laţ ataşat de vârful unei prăjini, o unealtă tătărească preluată de toţi locuitorii din Răsărit. Cine a văzut „Urga” (1991), filmul lui Nikita Mihalkov, laureat cu un „Leu de Aur” la Veneţia, ştie că obiectul respectiv poate fi folosit şi la capturarea nevestelor îndărătnice. Ion Creangă ne-a povestit în „Amintiri din copilărie” cum şi-a pierdut învăţătorul, pe bădiţa Vasile. În ziua de Sfântul Foca (22 septembrie), primarul i-a chemat pe oameni să se adune şi să repare drumurile, căci va trece Vodă pe acolo ca să vadă mănăstirile. Dascălul i-a mobilizat pe copii şi pe tineri, să nu se creadă că Humuleştii ar fi un sat de oameni puturoşi. Pe când lucrau mai cu spor, aducând piatră cu coveţile, cu tărăboanţele, cu căruţele, vornicul (primarul), vătămanul (colectorul de taxe) şi „câţiva nespălaţi de mazili” (vătăşeii) au sărit pe flăcăi şi i-au imobilizat: „Pe bădiţa Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn şi-l puneau în cătuşe, să-l trimită la Piatra… Aşa, cu amăgele, se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste…” (Györfi-Deák György, „Caiete silvane”)

Grei. La campionatul mondial de sumo, s-au adunat mai mult de 30 tone de sportivi.

Haleală. „Am descoperit că există dragoste în mâncare când dragostea a dispărut din orice altceva. Şi, atâta timp cât voi avea o digestie bună, voi urma şi celebra dragostea.” (E. Hemingway)

Îmbrăţişări. Nu vom şti niciodată câte îmbrăţişări mor odată cu mâinile soldaţilor din tranşee…

Jorgensen (G. W.). Numele primului bărbat din lume care s-a transformat – pe cale chirurgicală – în femeie (1930).

Lapte. Înţeleapta maică superioară din comitatul Tipperary era pe moarte şi a cerut un pahar cu lapte. I-au dat nişte lapte cald să bea, dar ea a refuzat. Una dintre călugăriţe luă paharul înapoi la bucătărie. Amintindu-şi de o sticlă de whisky irlandez, primită cadou de Crăciunul precedent, ea a deschis-o şi a turnat o cantitate generoasă în laptele cald. S-a întors la patul maicuţei superioare, i-a ţinut paharul la buze. Mama superioară a băut un pic, apoi un pic mai mult. Şi, tot aşa, ea a băut din pahar până la ultima picătură. – Maică superioară, noi, toate maicuţele, te rugăm să ne dai nişte sfaturi din înţelepciunea dumitale, acum, înainte de a muri. Maica superioară se ridică în pat cu un aspect pios pe faţa ei şi spuse: – Nu vindeţi vaca aia.

Mărie. La curtea lui Ştefan cel Mare vine un străjer: – Măria ta, Măria mea este la tine?

Oală. Cine mai fluieră după o tipă trecută de 60 de ani? Oala minune.

Pretendenţi. „Şochează numărul mare al celor ce se îmbulzesc să intre în Uniunea Scriitorilor şi care, în ultimii 5-6 ani, chiar reuşesc să o facă. Sunt sprijiniţi de asociaţiile judeţene de scriitori devenite, şi din raţiuni umanitare (un supliment la pensie), din ce în ce mai permisive. Încropelile artistice ale pretendenţilor, finanţate din banii familiilor, sunt publicate în «edituri» de familie şi recenzate de «prieteni» de familie, imploraţi sau câştigaţi prin persuasiune. În anii din urmă, la Neptun, la vila scriitorilor, ţi-e aproape imposibil să recunoşti pe cineva. Cunoscuţii, amicii de odinioară au îmbătrânit, ca şi tine, şi au devenit greu de reperat în mulţime. Camerele şi mesele au fost ocupate de noii «admişi» ori de inşi cu bani, rude îndepărtate ale scriitorilor sau de învârtiţi de sezon. Lumea fascinantă a scriitorilor din alte vremuri mai poate fi doar evocată de cei câţiva supravieţuitori. Este ceea ce am şi făcut la cererea fiicei unui prieten scriitor, cu care am împărtăşit acelaşi soi de nostalgie.” (Eugen Negrici)

Şase. Al şaselea simţ – cel al femeii – are întotdeauna dreptate.

Trezire. Dacă circuli cu maşina pe autostradă mai mult de două ore eşti cu siguranţă în altă ţară!

Turnătorii. „I. Oprişan se ocupă în cartea d-sale („Asaltul cetăţii. Dosarul de Securitate al lui G. Călinescu”, editura Saeculum I. O., 2015) de o „sursă” preţioasă a Securităţii, cu numele de cod Ştefan Dragomirescu şi cu cel civil de George Muntean. Nu sînt surprins. George Muntean mi-a fost coleg la Şcoala de literatură, unde am urmat un singur trimestru, după care m-am pomenit exclus, declarat «duşman al poporului», cu tam-tam-ul unei şedinţe de «demascare», după tipicul vremii, organizată, defel întîmplător, chiar în Ajunul Crăciunului. Aşa cum am scris în mai multe rînduri, culpa mea gravisimă consta în faptul de a-i fi vizitat pe Arghezi, la Mărţişor, şi pe fosta soţie a lui E. Lovinescu, la sediul de odinioară al faimosului cenaclu. Rechizitoriul principal, bineînţeles pe un ton de necruţare maximă, a fost rostit de infamul Aurel Covaci, urmat îndată de George Muntean. Ambii au ţinut a poza iniţial drept «amici» ai tînărului puţin orientat în noul mediu în care ajunsese. Dar, aşa cum am constatat ulterior, ţelul lor era să culeagă cu sîrg date incriminatorii privitoare la lecturile care mă atrăgeau şi mai cu seamă la scriitorii interbelici cu care doream ardent a lua legătura. La menţionata şedinţă, şi-au dat arama pe faţă. Nu mă mir că junele de odinioară, cu apăsat aspect rural şi apucături neonorabile, pe nume George Muntean, şi-a continuat «munca» aservită Securităţii în anii următori. Era pesemne un «cadru de nădejde», nimerit foarte pentru a fi plantat în imediata apropiere a marelui Călinescu.” (Gh. Grigurcu). Sper că nu e vorba, aici, de bucovineanul nostru (din Straja), criticul George Muntean!?

Whisky. În fiecare mămăligă există o poveste tragică a unor boabe de porumb care ar fi putut fi whisky.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: