Nereguli la folosirea muncii zilierilor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava a încheiat campania naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă referitoare la respectarea prevederilor legale privind Legii nr. 52 din 2011 privind exercitare unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurată de zilieri. Potrivit lui Romeo Butnariu, şeful ITM, inspectorii de muncă suceveni au trecut pe la 39 de agenţi economici care foloseau, la diverse activităţi, un total de 368 de zilieri, iar în cazul a zece dintre unităţile controlate s-au identificat 16 neconformităţi, care au fost sancţionate contravenţional.

„Considerăm că aspectele de securitate şi sănătate în muncă verificate au ajutat angajatorii să identifice anumite riscuri pe care nu le-au avut în vedere anterior şi să conştientizeze necesitatea asigurării măsurilor care se impuneau pentru activităţile necalificate desfăşurate de zilieri” a declarat inspectorul-şef.

Munca zilierilor presupune desfăşurarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar de lucrări, persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială.

Romeo Butnariu susţine că gradul de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor din categoria celor care nu au o calificare profesională sau educaţie şcolară corespunzătoare a crescut. Astfel, analiza pieţei muncii şi a numărului de zilieri înregistraţi relevă faptul că reglementările cu specific, deşi au dus la o creştere semnificativă a numărului de persoane ocupate pe piaţa muncii, acestea nu au fost urmate de „conştientizarea” responsabilităţii utilizării acestei forme de ocupare, avându-se în vedere numărul crescând de accidente de muncă produse la nivel naţional.

În judeţul Suceava, la 30 iunie 2018, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în aplicaţia informatică „Columbo” existau 735 de registre de zilieri active, cumulând 29.597 de poziţii. Conform reglementărilor în vigoare, domeniile în care se pot presta activităţi care au caracter ocazional sunt agricultura, vânătoarea şi pescuitul, silvicultura, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura şi viticultura, apicultura, zootehnia, spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile care au caracter cultural, manipulările de mărfuri, precum şi activităţi de întreţinere şi curăţenie. Durata minimă de muncă este de cel puţin o zi, adică de 8 ore de activitate, respectiv de 6 ore, în cazul minorilor. Perioada maximă de prestare a muncii către acelaşi beneficiar este de 90 de zile calendaristice, zile cumulate pe durata unui an. Vârsta minimă a persoanelor care pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional trebuie să fie de minim 16 ani. Pe acest fond, în ultimele două trimestre ale anului 2018, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a intensificat acţiunile de control în vederea verificării modului în care se aplică şi respectă cerinţele prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: