Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat ieri, la inaugurarea Compartimentului Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal, că lucrările de modernizare şi reabilitare vor fi continuate atât la Spitalul Municipal, cât şi la Spitalul de Psihiatrie.
„Este un eveniment deosebit de important al comunităţii noastre” a spus primarul, care a menţionat că se aştepta ca acest compartiment să fie modernizat.
El a spus că au mai fost proiecte, dar că acum, sub coordonarea managerului Cătălin Săndulescu şi a corpului medical din spital, a sosit ziua să fie sfinţit Compartimentul Primiri Urgenţe.
Negură a spus că Primăria şi Consiliul Local vor fi alături de conducerea Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dar şi alături de Spitalul de Psihiatrie, ambele având manageri tineri.
„Sunt sigur că proiectele nu se opresc aici. Atât la Spitalul Municipal, cât şi la Spitalul de Psihiatrie” a spus primarul.
El a menţionat că din discuţiile avute cu cei doi manageri mai sunt proiecte importante care sunt aşteptate şi de cele circa 50.000 de persoane arondate celor două spitale.
Primarul a subliniat că autoritatea locală va asigura finanţarea acestor proiecte.
El a precizat că la Spitalul Municipal va fi continuat proiectul de modernizare şi reabilitare, urmând ca investiţia să fie făcută prin Compania Naţională de Investiţii.
Primarul a explicat că s-a încercat atragerea de fonduri europene şi că a fost depus un proiect de eficientizare termică, dar că ar fi trebuit să se lucreze şi la structura de rezistenţă, ceea ce afecta activitatea din spital.
„Nu ne lăsăm învinşi. Acest spital municipal trebuie adus la standarde europene. Vom continua şi cu celelalte secţii” a spus Mihăiţă Negură.
El a precizat că subiectul de actualitate este pârtia de schi din Masivul Rărău şi că multă lume spunea că nu se va face pârtia, dar iată că s-a făcut. Şi a menţionat că acest centru de primiri urgenţe inaugurat acum este unul la care şi schiorii pot să vină.
„Managerul a demonstrat şi va demonstra mult mai multe” a conchis Mihăiţă Negură. (N.B.)
























Comentarii