Senatorul Virginel Iordache anunţă:

Peste 13.000 de elevi suceveni din clasele II-VIII beneficiază de programul „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie”

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunţat că la nivel naţional peste 360.000 de preşcolari şi elevi din clasele II – VIII beneficiază în anul şcolar 2018 – 2019 de pachete de rechizite şi ghiozdane. Virginel Iordache a precizat că 308.611 elevi vor primi ghiozdane.

„Beneficiarii sunt înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară” a spus senatorul PSD de Suceava.

El a menţionat că elevii din grupul-ţintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului şcolar, sprijinul acordat în cadrul programului naţional desfăşurat anual în baza Legii 126/2004 şi a ordinului de ministru nr. 4385/2012.

În plus, 51.539 de preşcolari vor primi rechizite şcolare. Aceştia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Virginel Iordache a arătat că proiectul „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie” are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, facilitând accesul egal şi participarea la învăţământul obligatoriu a preşcolarilor şi elevilor proveniţi din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale şcolare.

Rechizitele şi ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ, care vor repartiza mai departe materialele şcolare către elevii şi preşcolarii din grupul-ţintă.

Totodată, Virginel Iordache a spus că Ministerul Educaţiei Naţionale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie”, implementat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 de lei .

La nivelul judeţului Suceava peste 13.000 de elevi din clasele II – VIII vor beneficia de prevederile acestui proiect.

„După aproape 2 ani de zile de guvernare, aşa cum spuneam şi în campania electorală, vom acorda o atenţie deosebită învăţământului, acum se şi realizează acest lucru. Iată că guvernul PSD vine cu o nouă măsură foarte bună pentru preşcolari şi şcolari, acordându-le rechizite şcolare şi ghiozdane. Acest lucru vine după alte măsuri în domeniul educaţiei, şi aici vreau să enumăr câteva: măriri salariale, acordarea de tichete de vacanţă pentru profesori, construcţia de şcoli şi grădiniţe prin PNDL 2, creşterea fondului de carte din bibliotecile şcolare” a mai spus senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: