(4.05.1871, Storojineţ – 18.07.1950, Bucureşti)
Este al doisprezecelea dintre cei treisprezece copii ai învăţătorului Vasile Grigorovici-Zub şi al soţiei sale Alexandra, născută Timcu, şi fratele mai mic al filologului, germanistului şi scriitorului Emanoil Grigorovitza. Naşi de botez i-au fost fiii boierului din Storojineţ Gheorghe Flondor, Tudor şi Iancu. Studiile elementare le obţine în urbea natală, iar cele secundare – la Liceul de Băieţi din Rădăuţi (1885-1892). Din 1892 până în 1901 este student al Facultăţii de Medicină din Viena. În anii studenţiei aderă cu entuziasm la mişcarea social-democrată din Austria. Deşi este licenţiat în medicină, el abandonează profesia de medic şi se consacră plenar activităţii politice, devenind „unul din luptătorii cei neobosiţi pentru ideile socialismului” în Bucovina.
În octombrie 1903 se căsătoreşte cu Tatiana Pisterman, social-democrată şi doctor în filosofie, titlu obţinut la Universitatea din Berna (Elveţia), care se va evidenţia ca o eminentă teoreticiană a social-democraţiei austriece şi române.
La Congresul de la Viena al Partidului Social-Democrat din Austria, lucrările căruia s-au desfăşurat între 6-12 iunie 1897, s-au luat în consideraţie interesele de clasă ale diferitelor naţionalităţi din monarhie. Astfel, este adoptat principiul funcţionării partidului pe naţionalităţi. În urma acestei hotărâri, după 1900 Partidul Social-Democrat din Bucovina se reorganizează pe principiul naţionalităţilor, în cadrul lui formându-se secţiile română, ucraineană, evreiască şi poloneză. Pe baza secţiei române este fondat, în iulie 1906, la Cernăuţi, Partidul Social-Democrat Român din Bucovina, al cărui preşedinte devine Gheorghe Grigorovici. Organul central de presă al acestui partid este ziarul „Lupta”, care apare din 1906 până în 1910. Privitor la problema naţională, social-democraţii români aveau puncte de vedere diferite: unii susţineau o confederaţie democratică a popoarelor din monarhia austro-ungară, iar alţii, printre care şi Gheorghe Grigorovici –, unirea tuturor românilor într-un stat unitar naţional.
În 1907 Gheorghe Grigorovici este ales din partea Partidului Social-Democrat Român din Bucovina în Camera Deputaţilor a Parlamentului din Viena, fiind reales în 1911. În calitate de deputat el foloseşte tribuna parlamentară pentru susţinerea drepturilor istorice ale românilor bucovineni, cerând obţinerea votului universal şi pentru alegerile în Dieta Bucovinei, reducerea duratei serviciului militar, impunerea limbii române în şcoli şi administraţie. În cuvântarea sa rostită la 22 octombrie 1918 în Parlamentul vienez, Grigorovici susţinea că „Bucovina a fost parte din Moldova într-un timp când aceasta avea dreptul de stat deplin asupra acestei părţi”. El mai releva că „Unirea românilor este un ideal şi o ţintă, pe care românii au urmat-o întotdeauna, în orice împrejurare”.
Principial, de o curăţenie sufletească cristalină, Gheorghe Grigorovici s-a pronunţat categoric pentru revenirea Bucovinei la România, numărându-se astfel printre ctitorii României Mari. Aflând că între 18 şi 19 octombrie 1918 un număr de 21 de ucraineni bucovineni au participat la şedinţele Radei Naţionale Ucrainene de la Liov, votând acolo o rezoluţie, în care se sublinia că „întreaga regiune etnografică ucraineană din Austro-Ungaria şi în special Galiţia Orientală, Bucovina de nord-vest cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret formează un teritoriu ucrainean integral el s-a arătat foarte revoltat. În şedinţa amintită a Parlamentului de la Viena a obiectat următoarele: „Oraşul Cernăuţi nu este un oraş izolat, oraşul Cernăuţi este centrul economic al Bucovinei, este punctul central al tuturor instituţiilor şi aşezămintelor pe care le posedă românii şi germanii din Bucovina, este sediul Landtagului, al Landtagului istoric, locul istoric în care românii au format majoritatea. Acest oraş Cernăuţi este sediul centrelor culturale ale germanilor, sediul Universităţii şi al catedrelor româneşti, sediul tuturor instituţiilor culturale, al internatelor de băieţi necunoscute aici, în Vest, al internatelor de fete. Aceste internate nu sunt destinate exclusiv Cernăuţilor; a admite aşa ceva ar fi o eroare pentru că acestea se leagă cu toată regiunea româno-germană a Bucovinei şi acolo îşi trimit germanii şi românii copiii la învăţătură”.
Aducând numeroase argumente istorice, lingvistice, statistice în favoarea menţinerii Cernăuţilor în arealul românesc al Bucovinei, Gheorghe Grigorovici mai remarca atunci: „Există şi alte indicii că aveţi intenţia să provocaţi, să puneţi mâna pe Bucovina şi pe Cernăuţi. Acum o săptămână Legiunea Ucraineană, creaţie a Austriei vechi, falimentare, a intrat în Cernăuţi pentru a ocupa Cernăuţii şi Bucovina… Trebuie să spun că Austria a înnebunit cu totul, dacă, având în vedere vecinătatea cu România, lasă legiunile ucrainene să intre în Bucovina. În momentul în care nota lui Wilson este cunoscută, aceste legiuni intră nu numai în Cernăuţi, ci şi în Gura Humorului… Vă avertizez, nu vă ascundeţi în spatele vechii Austrii! Puneţi-vă în legătură cu popoarele libere. Popoarele libere, cehoslovacii, românii, ceilalţi slavi şi chiar germanii s-au eliberat de curatelă. Aceştia vor hotărî cum vor trăi. Nu uitaţi, domnii mei ucraineni, că sunteţi înconjuraţi din toate părţile, că n-aveţi ieşire la mare dacă vreţi o Ucraină austriacă, că trebuie să vă lipiţi marii Ucraine sau să nu existaţi deloc. Într-un astfel de moment, când aveţi astfel de griji, vreţi să luaţi altui popor chiar capitala şi centrul său cultural? Vă avertizez să nu continuaţi să mergeţi pe drumul acesta!”
Fiind ales în Consiliul Naţional Român, el a declarat că primeşte să facă parte din acest organism, fiind socialist şi deputat al muncitorimii, că el doreşte o Românie Mare, cinstită şi dreaptă, care să cuprindă toate teritoriile româneşti. Este foarte activ la şedinţele C.N.R., în cadrul cărora a pledat şi pentru toleranţa naţională. Participă la Congresul General al Bucovinei şi votează Unirea provinciei natale cu România. În 1919 a fost ales membru de onoare al „Ligii Tinerimii” din Cluj.
În 1920 Gheorghe Grigorovici este ales în Parlamentul României Mari, iar în 1921 devine liderul Federaţiei Partidelor Socialiste din România, fiind preşedinte al Comitetului Executiv. Între anii 1936-1938 este preşedinte al Comitetului Central al Partidului Social-Democrat.
Pentru singurul motiv că a crezut în valorile democraţiei, la 13 iunie 1949 cinci agenţi ai Securităţii îi percheziţionează locuinţa din Bucureşti şi îl arestează. Este încarcerat în penitenciarul Văcăreşti şi la 18 iulie 1950 moare în spitalul închisorii. La 20 iulie este incinerat, iar la 21 iulie Tatiana Grigorovici este înştiinţată despre moartea soţului. Acesteia i-a fost predată urna cu cenuşă în schimbul sumei de 12.000 lei.
A lăsat un singur urmaş, Radu Grigorovici (1911-2008), fizician şi om de mare cultură, ajuns vicepreşedinte al Academiei Române.
DUMITRU COVALCIUC
Comentarii